Archive for decembrie, 2007

Diavolul se implică în distrugerea lumii

“Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumiişi strălucirea lor, şi i-a zis. Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pămînt şi Te vei închina mie. “Isus i-a răspuns “Pleaco Satană, căci este scris “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti” . Diavolul, ca şi pe timpul Domnului Isus se ocupă activ cu minciuna şi înşelăciune. Nu s-a sfiit de loc să-l ispitească însuşi pe Domnul Isus. Însă în acest caz Isus Hristos ne-a lăsat un exemplu cum să îi răspundem minciunilor Diavolului. Doar cu Cuvîntul lui Dumnezeu. Din păcate foarte mulă lume cade pradă acestor înşelăciuni, şi ascultă fără să vrea de şoaptele întunericului. Diavolul se implică peste tot, doar ca să distrugă ceia ce a creat Dumnezeu mai frumos – omul. Diavolul amăgeşte lumea prin orice cale posibilă. Prin muzica, unde sunt diferiţi cîntăreţi care i-au adus odă. Aici îi voi menţiona pe muzicieni de genul Alice Cooper, Ozzy Osbourne, formaţia Led Zeppelin. Aceşti cîntăreţi prin melodiile lor promovau deschis ideile diavolului. Iar tinerii îi ascultau şi îi idolatrizau. Cunosc cîţiva tineri care trăiesc după aceste melodii, iar pe cîntăreţi îi iau ca model.  

Diavolul se implică şi în politică. Cunoaştem exemplul comunismului şi cei care au stat la baza lui, au fost ateişti convinşi şi au negat existenţa lui Dumnezeu. Karl Marx, Buharin şi Engles au creat oficial prima internaţională comunistă. Ei afirmau că“Satan este primul liber cugetător şi mîntuitor al omenirii”( Marx şi Satan  de Richiard Wurmbrand). Iar astăzi avem la conducere un partid care se conduce încă de idiologiile fondatorilor lor. Însă tot ce este fără Dumnezeu se distruge într-un mod ruşinos. Ca să vă dau un exemplu.  Marx era un alcoolic înverşunat, copii lui au murit de subnutriţie, din cauza că milita pentru abolirea familiei. Iar una din fiicile sale s-a sinucis. Un bilanţ trist, dar aşa se întîmplă cu acei care neagă existenţa lui Dumnezeu, şi se lasă conduşi de Diavol. Unelte în mîna Diavolului au mai fost Stalin, Lenin, Hitler şi mulţi alţii. Din păcate Diavolul cunoaşte foarte bine Biblia, şi el ntodeauna va veni cu argumente ca să te distrugă. Şi ca rezultat avem, o ţară creştină însă cu  bisericii pustii, oamenii nu mai vor să studieze Cuvîntul lui Dumnezeu, o guvernare comunistă, familii distruse. Sfintele Scripturi spun că “Cine păcătueşte este de la diavolul, căci diavolul păcătueşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătueşte, pentru că sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui fiind că este din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.(1 Ioan 3:8-10)”.  Cuvîntul lui Dumnezeu va dăinui veşnic spre deosebire de lucrările Diavolului care sunt trecătoare. Tu ce alegi? Să trăieşti în lumina care este Dumnezeu,  sau încă să te împotriveşti lui Isus Hristos ? Dumnezeu să ne ajute să deosebim binele de rău prin studierea Sfinteleor Scripturi, şi astfel viaţa noastră va avea un sens.

Add comment decembrie 31, 2007

Daca faci un bine, fă cu bucurie!

Nu puţini oameni am întîlnit care de cele mai multe ori spun că m-am săturat să mă îngrijesc de părinţii mei, lasă să mai aibă grijă şi alţii! Imi pare rău că mintea oamenilor a ajuns pînă la aşa gîndire, să obosească avînd grijă de cei dragi. Şi de fapt, problema apare atunci cînd nu mai sunt bani, cînd nu mai are cu ce să se îngrijească. De parcă cei dragi au nevoie numai de îngrijire materiale? De cele mai multe ori, ei au nevoie de un sfat, o mîngîiere, şi o atenţie din partea copiilor lor. Ceea ce vă spun, cu adevărat este o problemă a societăţii, numai că, nu se ia în consideraţie, ci mai mult o neglijează. Biblia ne învaţă să nu fim toleranţi la aşa probleme, ci dacă facem un bine, să-l facem cu bucurie. La Proverbe 11:25 spune: “Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el.” Aşa şi este, dacă te îngrijeşti de aproapele tău cu suguranţă că şi de tine se vor îngriji alţii. Chiar ieri vorbeam cu soţul meu, şi îmi povestea că înainte de căsătorie, cînd era student, de multe ori lăsa ceva bani la familie de prieteni, ca să vedem acum cît de frumos se îngrijeşte Domnul de noi, fiind deja o familie. Un alt text de la Proverbe 21:15 spune: “Este o bucurie pentru cel neprihănit să facă ce este bine, dar, pentru cei ce fac răul este o groază.”

Haideţi ca să învăţăm şi noi ca orice bine să-l facem cu bucurie, pentru că aşa este plăcut lui Dumnezeu, şi aşa putem cîştiga pe mulţi oameni pentru Împărăţia Cerurilor. Şi să nu uităm că aşa cum ne purtăm cu aproapele nostru aşa se vor purta şi cu noi.

Add comment decembrie 29, 2007

Incompetenţa la serviciu

Tuturor ne place cînd plecăm la un ghişeu si suntem deserviţi repede şi calitativ. Cînd funcţionarii care prestează servicii dau dovadă de un profesionalism deosebit. Atunci se simt bine şi oamenii, căci nu degeaba diferite bănci comerciale aşa şi afirmă, că scopul lor suprem este binele oamenilor. De mult ţineam să scriu despre un adevărat domn care lucrează la o bancă comercială din sectorul Buiucani. Acest adevărat domn nu este nici director, nici  preşedinte, însă îşi îndeplineşte slujba la cel mai înalt nivel posibil. El este un simplu agent de pază, însă ce face el merită toată lauda. De fiecare dată cînd plec la această bancă, domnul în cauză deschide la toţi uşa, apoi pe cei mai în vîrstă îi conduce pînă coboară scările. Foarte înţelept dă indicaţii, şi oferă informaţia necesară la orice persoană care păşeşte pragul băncii. Este realmente o plăcere să achiţi serviciile la o aşa filială a unei bănci, cînd, atît de frumos se poartă cu tine. Este votba de domnul Artur Babac, pe care îl cunosc doar după ecusonul afişat în faţă, iar banca despre care v-am spus este o filială a  Bancii de Economii. Dacă veţi avea ocazia să mergeţi vreodată la această bancă vă veţi convinge.Din păcate nu toţi funcţionarii prestează servicii atît de bine şi calitativ. La alte bănci oamenii puşi să deservească simplu cetăţean dau dovadă de atîta aroganţă şi lipsă de profesionalism. M-am ciocnit cu astfel de situaţii, şi îmi părea atît de rău că unii oameni uită că dacă au un salar este din cauza tot a oamenilor. Dar mai mult de orice ban din lume, este felul cum este atitudinea ta faţă de oameni. Am auzit replici dure din parte unor funcţionari care afirmă că „dacă nu îţi place, plecă de aici”, sau un simplu serviciu poate să ţi-l presteze foarte greu. Incompetenţa la serviciu aduce doar nervozitate în rîndul oamenilor. Iar cănd îţi faci lucru care ţine de tine la cel mai înalt nivel, oamenii te apreciază, şi cu siguranţă ai parte doar satisfacţie la serviciu, şi din tot ce faci. Acest lucru este plăcut şi lui Dumnezeu. Sfintele Scripturi spun ca să facem totul ca pentru Domnul. Şi binecuvîntările lui Dumnezeu nu vor întărzia să apară.              

 

Add comment decembrie 26, 2007

Istoria islamului-Arabia se supune lui Mohamed

După ce a fost cucerită Mekka, celelalte teritorii care încă nu fusese cucerite i-au trimis lui Mohamed scrisori ca se închină şi ei “Marlelui Profet”. În întreaga Arabie rămăsese doar cîteva triburi care nu doreau să se închine, însă aflaţi mereu sub presiune au cedat şi ei. Mohamed le-a impus un impozit de 2,5% din veniturile lor. Acum, cînd Mohamed a cucerit toată Arabia, el a luat legătură cu conducătorii altor ţări pe cae i-a impus să primească islamul şi să se supună regulilor acestora. El a trimis scrisori cu iscălitură personală; Impăratului Romei, Regelui Iranului,Regelui Etiopei, Guvernatorului roman al Egiptului, Regelui Omanului, al Bahreinului, al Siriei, şi al Regelui Iemenului. În scrisorile sale Mohamed i-a avertizat pe aceşti cunducători să primească islamul, în caz contrar vor avea de suferit din cauza deciziei de a nu o face. O scrisorea similară a primit şi împăratul Romei, în care se spune:“Marelui Împărat al Romei, de la Mohamed Trimisul lui Alah. Convertiţi-vă la islam şi veţi fi salvat. În cazul în care veţi refuza  propunerea mea, veţi suporta consecinţe atît personal cît şi poporul vostru“. Cînd Mohamed folosea cuvîntul “să fiţi salvaţi“, se referea la salvarea de la invazie armată. El nu vorbea de salvarea din păcat şi de la pedeapsa lui Dumnezeu din cauza păcatelor oamenilor. Mai ţineţi minte de cei 12 lideri pe care Mohamed i-a chemat să îl urmeze ? Anume aceşti lideri conduceau atacuri armate împotriva celor care nu doreau să se supună lui Mohamed şi islamului. În acest sens Mohamed a anunţat că are noi revelaţii împotriva celor care nu doresc să se convertească la islam. Prin aceste declaraţii, Mohamed îndeamnă musulmanii “să atace pe ”necreştini ” oriunde aceştia s-ar afla. Iar dacă totuşi ei se roagă şi primesc islamul să le dea drumul, căci Alah este plin de îndurare şi milă” (Sura 9:5). Dacă de la început aceasta se referea doar la acei care se închină idililor, mai tărziu Mohamed a spus să atace pe creştini şi pe evrei. “Luptaţi cu acei care nu cred în Alah, şi în zilele de pe urmă, nu se supun la ceia ce spune Alah şi Trimisul Său (Mohamed), luptaţi cu acei care nu se supun religiei adevărate” (Sura 9:29). Musulmanii puteau să le ofere evreilor şi creştinilor trei soluţii:

1 să primească învăţăturile islamului

2 să rămînă evreu sau creştin, dar să plătească unimpozit special.

3 să fie gata că vor fi atacaţi. ( din cartea “Isus şi Mohamed, coincidenţe şi diferenţe” de Mark A. Gabriel)

Vedem cum Mohamed a răspîndit învăţăturile sale, şi cu ce scop. Domnul Isus a făcut-o altfel. Isus Hristos îndemna oamenii să creadă în Dumnezeu şi în Fiul Său, şi vor avea viaţă veşnică. Dumnezeu să ne ajute ca sa deosebim învăţăturile acestei lumi. Domnul Isus ne avertizează că “Se vor scula Hristoşi mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”. (Matei 24:24).

Add comment decembrie 25, 2007

Sărbători fericite !!!

Dragi vizitatori ai blogului nostru. Va felicităm nespus de mult cu naşterea Domnului Isus Hristos. Va dorim ca să aveţi parte de multă bucurie şi pace în inimile voastre. Şi să aveţi doar împlinire din tot ceia ce faceţi. Vrem ca  să vă bucuraţi în această zi sfîntă, iar mai multe detalii despre cum putem să sărbătorim frumos Craciunul vedeţi aici.

Craciun fericit !!

Familia Blendarencu

Add comment decembrie 24, 2007

Ce promovează posturile de radio

Obişnuesc în maşină să ascult diferite posturi de radio de la noi din ţară. Imi plac mult calitatea ştirilor, şi faptul că aceste posturi de radio sunt în limba română. Şi aproape orice post de radio au şi o rubrică unde poţi face dedicaţii în direct. Însă din păcate sunt prezentatori care deseori au un limbaj destul de provocator  la aceste dedicaţii. De exemplu sună o doamnă să facă o dedicaţie soţului ei. În acest timp prezentatorul o întreabă” dacă îţi mai  iubeşt soţul”, sau dacă “precis nu ai pe nimeni în afară de soţ”. Că nu după mult timp să sune un băiat, şi iarăşi acest prezentator să-l motiveze să “umble la fete cît e tănăr şi să-şi folosească tinereţea”.  După “sfaturile” pe care le dă domnul prezentator ne dăm seama ce viaţă are el, şi care îi sunt valorile. Prin urmare aceste posturi de radio transmit un mesaj care în loc să promoveze familia ca şi valoare, încurajează desfrîul. Lucru ştiut că Moldova o ia înaintea la multe ţări cît ţine de imoralitate. Prezentatorul de la postul de radio respectiv reprezintă mentalitatea în care creşte generaţia tînără. O generaţie tînără care nu mai au modele, nu au de la cine să înveţe lucruri sănătoase. Dar consecinţele imoralităţii sunt devastatoare. Relaţii sexuale în afara căsătoriei, rata avortului o întrece pe cea a naşterii, mai multe divorţuri decît căsătorii, acestea sunt doar cîteva din gravele consecinţe ale imoralităţii. Una de cele mai multe ori impusă, iar din păcate mass-media este folosită în acest scop. Mentalitatea unui om poate fi schimbată doar prin credinţa în Domnul Isus. Dumnezeu promite fiecărui om că “vă voi da o inimă nouă, şi voi pune un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă nouă”Ezechiel 36:26  

Add comment decembrie 23, 2007

Iniţiativa frumoasă

Guvernul alături de UNICEF au iniţiat o acţiune în care să încurajeze familiile să nu îşi abandonete copii. La această iniţiativă s-au alăturat şi Mitropolia Moldovei. Preoţii chiar au declarat că vor merge din casă în casă pentru a încuraja părinţii să nu dea copii la orfelinate. Deoarece copii pot creşte sănătos emoţional doar în cadrul familiei. Este o iniţiativa lăudabilă, dar totuşi este trist deoarece numărul copiilor lăsaţi în grija orfelinatelor a crescut considerabil.

Add comment decembrie 21, 2007

Cadoul de Craciun

Suntem în pragul sărbătorilor de iarnă. Cu toţii vom sărbători naşterea Domnului Isus Hristos. Chiar şi cei mai înverşunaţi atei, o vor face fie că pe stil nou sau vechi, dar la sigur că o vor face. Însă de cele mai multe ori se uită însemnătatea principală a sărbătorii. Aşa s-au creat timpurile că sărbătorile constă doar în mese cît mai pompoase, şi se folosesc  de aceste sărbători pentru a se odihni şi a mînca bine. În satele noastre mai rău, de sărbători tinerii cad în extremele băuturii care apoi se termină cu lucruri rele. E bine că sărbătorim naşterea lui  Isus, însă este eronat dacă o facem cu un scop greşit. Fiecare din noi aşteaptă cîte un cadou, şi este un lucru frumos şi plăcut cînd aştepţi ca cineva să îţi dea un dar. Păi tocmai Isus este darul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Şi dacă fiecare din noi ar preţui acest dar, şi l-ar primi atunci la sigur viaţa fiecăruia din noi va fi mult mai bună. Va fi mai bună în relaţiile noastre cu oamenii din jurul nostru. Cea mai mare valoare pe pămînt o are omul. Prin urmare fie ca în aceste sărbători să fim mai buni unii cu alţii. Şi în acest sens poţi face ceva specific. Cumpără o felicitare de Crăciun, sau poţi să îi dau un sunet şi să-l feliciţi cu naşterea Domnului Isus. Sunt absolut sigur că schimbarea într-o societate începe cu propria-i persoană. Poate este timpul să o începi chiar acum această schimbare? Poate primeşti darul lui Dumnezeu, pentru care noi nu am făcut nimic?  Sărbători fericite !!

1 comment decembrie 21, 2007

Trei motive mari pentru care s-a născut Isus Hristos!

Ne apropiem de frumoasele sărbători de Crăciun, care aduc multă bucurie şi fericire în multe familii din ţara noastră  şi din întreaga lume. Cei mai mulţi înţeleg sărbătoarea Crăciunului doar atmosfera frumoasă din casa, bucatele de la masă şi multe cadouri. Şi eu îmi aduc aminte cum sărbătoream Crăciunul în familia noastră, ceea ce ţin minte este bradul împodobit, bucate gustoase şi cadouri multe. Dar niciodată nu s-a amintit adevărata însemnătate de Crăciun, pentru ce s-a născut Isus Hristos? Ştiu că mai sunt încă multe familii care sărbătoresc în felul acesta. Pentru ce s-a născut Isus Hristos?

1. Să aducă o mare bucurie. La Luca 2:10 este scris: “Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul”. Îmi place că oamenii se bucură în această zi, dar oare se bucură de naşterea lui Isus Hristos sau de alte lucruri? Ingerul le-a zis păstorilor din cîmp să se bucure de naşterea Mîntuitorului, care avea să se nască. Apoi s-a unit o mulţime de oaste cerească lăudînd pe Dumnezeu şi zicînd: “Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi Lui”.

2. Să aducă izbăvire de păcat. Acesta este motivul major pentru care s-a născut Domnul Isus, ca să aducă scăpare de păcat pentru întreaga omenire, deaceea este scris la Romani 3:23 “Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Pentru acest motiv a ales Dumnezeu ca Fiul Său să se nască într-o iesle sărac şi umilit, doar ca noi crezînd în El să aveţi izbăvire de păcat, şi viaţa veşnică în Domnul Isus Hristos. Dumnezeu prezintă foarte clar acest motiv în Luca 2:11, unde este scris: “astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.”

3. Să ne dea viaţa veşnică. Multe daruri primim la aceste sărbători, dar cel mai mare dar care se poate de primit este darul vieţii veşnice. Nu poţi avea mai mare bucurie în inima ta, ştiind că vei fi cu Dumnezeu o veşnicie în ceruri, şi te vei bucura o veşnicie. Mulţi cred că pentru a cîştiga acest cadou, trebuie să facă ceva, să plătească ceva, dar totul este aşa de simplu, ceea ce se cere este doar să crezi în Domnul Isus din toată inima ta, să crezi că numai El îţi poate salva viaţa de la păcat şi te poate face fericit cu adevărat. La Ioan 3:16 este scris: “Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

3 comments decembrie 20, 2007

Cel mai bun fotbalist al planetei-Kaka

Ieri Federaţia Internaţionala de Fotbal (FIFA) i-a decernat titlu de cel mai bun fotbalsit al anului brazilianului Kaka. Fotbalistul este legitimat la echipa italiana AC Milan. În vîrstă de 25 ani Kaka a încheiat un an la superlativ. A cîştigat cu formaţia de club Liga Campionilor, Supercupa Europei, şi recent Campionatul Mondial al cluburilor. În timp ce primea premiul Kaka a declarat că nu ar fi avut aceste succes fără ajutorul lui Dumnezeu, pentru care i-a mulţumit foarte mult. Este o mărturie frumoasă că doar acei care cred ăn Dumnezeu cu adevărat pot avea succes în viaţă. Tu cui îi mulţumeşti pentru toate meritele tale?

Add comment decembrie 18, 2007

De ce elevii nu vor să mai înveţe?

Astăzi am vorbit cu o profesoare din liceul unde am învăţat. Şi vorbind cu ea am atins şi o temă care doare tot mai mult. De ce copii nu mai vor să înveţe? Cine îi mai opreşte să înveţe aşa cum au făcut-o alţii. Nu mai au nici un interes pentru a acumula cunoştinţe. Vin nepregătiţi la lecţie, nu se mai salută co profesorii, iar despre respect nici nu mai vorbe. La ore tot cu ce se ocupă copii de clasele a 6-8 sunt jocurile la telefoane mobile, şi totă discuţia se duce în jurul cum să plece mai repede din ţară şi să îşi cîştige banii proprii. Iar dacă îi întrebi de ce nu vor să înveţe, răspunsul lor este că oricum va trebui sa plece peste hotare ca şi părinţii lor. Este foarte trist tot ce se întîmplă, cacă nu este doar problema unei şcoli dar este o problemă generală. Toată ţara este afectată. Părinţi plecaţi la lucru peste hotare, copii lăsaţi în grija rudelor, o tînără generaţie educată de bani. Pe timpuri copii erau încurajaţi să înveţe foarte bine, pentru aşi găsi un lucru bun, şi a contribui la dezvoltarea ţării. Aşa cel puţin am fost învăţat eu, caci dacă nu voi învăţa nu voi avea un viitor. Dar vremurile s-au schimbat. Evident că vom suporta cu toţii aceste consecinţe. Deja ele sunt. După cum afirma profesoarea, tinerii specialişti nu mai doresc să vină să lucreze în şcoli. Învăţători nu mai sunt, elevi care nu mai doresc să înveţe. Mă întreb unde vom ajunge. Şi toate acestea pentru că copii nu mai vor să înveţe, iar părinţii nu îi încurajează să o facă. Părinţii sunt gata să le dea orice bun material din lume, însă mai puţină educaţie deorece ei nu sunt lîngă odraslele lor. Copii nu mai doresc să înveţe deaorece tot mai puţini sunt care îi învaţă că ei pot schimba ţara în bine. Copii nu mai au o viziune clară, şi merg în viaţă total nepregătiţi. Majoritatea copiilor sunt educaţi de bani, de muzică vulgară, şi de imoralitate. Vreau ca într-o zi copii din Moldova să înveţe pentru a deosebi stînga de dreapta. Aceste învăţături le putem găsi de fapt în Cartea Cărţilor care este Biblia. Doar studiind-o pentru a avea o relaţie sinceră cu Dumnezeu vei fi mereu încurajat să tot înveţi despre caracterul lui Dumnezeu, şi vei lua învăţături sănătoase pentru viaţa ta.

3 comments decembrie 18, 2007

Biblia folosită ca terarapie de o echipă de fotbal celebră

Jucătorii echipei Manchester United, ascultă extrase din Biblie pentru a fi mai motivaţi la antrenamente, şi pentru aşi reveni mai repede după accidentări, informează publicaţia The People. Directorul departamentului de formare a clubului Brian McClair afirmă că citirea Bibliei la antrenamente îi ajută pe jucători să îşi revină mai repede. Jucătorii echipei campioanei Angliei la fotbal sunt insipiraţi de mărturiile frumoase ale oamenilor care au unblat cu Dumnezeu,este vorba de Iosua, Caleb, David. Sfintele Scripturi spun “Domnul te va face să fii cap, nu coadă, totdeauna vei fi sus şi nici o dată nu vei fi jos, dacă vei asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului tău pe care ţi le dau astăzi, dacă le vei păzi şi le vei împlini”(Deuteronom 28:13). Manchester United oficial s-a constituit în anul 1902 pe 26 aprilie. Este un lucru frumos ce face această echipă, însă mă gîndesc şi la cluburile de fotbal din Moldova. Din păcate jucătorii de fotbal din Moldova de cele mai multe ori sunt plini de mîndrie şi ca rezultat avem parte de dezastru pe arenele internaţionale. Exemplu în acest caz este şi naţionala de futsal de juniori care au pierdut categoric la un turneu de fotbal. Însă jucătorii nu păreau afectaţi primeau cîte 10 goluri pe meci, ci de fiecare dată se distrau de parcă cîştigaseră campionate mondiale. Ar trebui să fie un exemplu pentru toată lumea.

1 comment decembrie 16, 2007

Legi împotriva fumatului

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege ce interzice fumatul în locurile publice. Legea dată a fot votată de 70 de deputaţi din cei 94 prezenţi în sala de şedinţă. Este o lege pe care de mult o aşteptam, deoarece fumatul i-a o amploare tot mai mare. Încă nu este clar, ce sancţiuni vor primi acei care nu se supun legii, însă sper ca în curînd să fie stipulate şi ele. Statisticile spun că fiecare ţigară fumată diminuiază viaţa cu 8 minute. Acum calculaţi şi vedeţi cei care fumează cîte 2-3 pachete pe zi? Este o lege înţeleaptă a deputaţilor. Şi chiar vreau să le mulţumesc că au adoptat-o .Nu au întărziat însă nici criticile la această lege. Unele ONG-uri sunt nemulţumite de aceste legi. Nu este greu ca să îţi dai seama de ce. Oricum  va lua timp ca societatea noastră să înţeleagă că fumatul într-adevăr ucide. O rudă de-a mea, suferă acum foarte mult din cauza că nu a lăsat fumatul. Chiar dacă a fost implorat nu o dată de soţie să se lepede, nu a dorit şi puncutm. Însă în prezent suferă foarte mult, şi la acei 50 de ani ai săi se pare că are cancer pulmonar, şi medicii îi dau şanse minime ca să mai trăiască. Acum a înţeles, dar este prea tîrziu. Regretele nu mai ajută. Dacă eşti fumător, poate acest exemplu te va ajuta să înţelegi ce rău produce ţigara. Şi fie ca să te poţi bucura de viaţa pe care Dumnezeu ţi-a dat-o, căci se merită de trăit frumos.

1 comment decembrie 15, 2007

Sărbătoarea Crăciunului!

Cred că cea mai frumoasă şi mai iubită de cei mici şi mari, săraci sau bogaţi este sărbătoarea Crăciunului. Veche de peste două milenii, răspîndită pe tot globul, cea mai importantă sărbătoare a creştinilor este aşteptată cu emoţii şi bucurie. Crăciunul este asociat cu puritatea zăpezii şi este o sărbătoare emoţionantă mai ales pentru copii care aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun, pentru a le aduce daruri. Dar cel mai frumos dar care s-a dăruit vreodată este Domnul Isus, născut într-o iesle săracă, dar care a adus o bucurie şi lumină pentru toată lumea.

În seara de Crăciun sunt emoţionante colindele care vestesc naşterea lui Isus cel trimis de Dumnezeu să mîntuiască oamenii de păcate, ură şi invidie. Copiii şi tinerii sunt aceia care merg din casă în casă, înfruntă gerul, zăpada, cîntă cu veselie, chiar dacă au năsucurile îngheţate, lăudînd pe Cel care s-a născut umil pentru întreaga omenire.

Despre naşterea Domnului Isus Hristos s-a vestit încă din vechiul Testament, la Isaia 7:14, unde se spune: “Deaceea Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămîne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).”

E vremea colindelor, vremea bucuriei, cînd minunea naşterii Mîntuitorului ISUS cuprinde sufletele şi le încălzeşte. În această zi Sfîntă de CRĂCIUN, să păstrăm gîndurile bune şi frumuseţea sufletului ce străluceşte în fiecare dintre noi. Fie ca Sărbătorile de iarnă, cu zvon de cîntece şi clopoţei, să aducă fericire, sănătate şi căldură sufletească în căminul dumneavoastră.

CRĂCIUN FERICIT !!!

1 comment decembrie 14, 2007

Cum să ai succes în plan profesional şi la locul de muncă

Cu toţii ne dorim să avem succes acolo unde lucrăm. Şi de cele mai multe ori succesul nosttu îl măsurăm în valoarea cît mai mare a salarului. Vă propun un articol foarte interesant şi util, despre cum poţi să ai succes şi satisfacţie din munca ta. Dumnezeu să ne ajute ca prin munca noastră să avem atît noi împlinire căt şi cel din jurul nostru.

Add comment decembrie 14, 2007

Previous Posts


Pagini

Categorii

Intrare

Link-uri

Links

Calendar

decembrie 2007
L M Mi J V S D
« Nov   Ian »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhivă

Statistica Blogului

Top Articole

Comentarii Recente

Hajjar on De ce moldovencele se căsătore…
Hajjar on De ce moldovencele se căsătore…
Mihai on De ce moldovencele se căsătore…
Hajjar on De ce moldovencele se căsătore…
Curbet Alexandru on Pentru prima dată un musulman …

RSS Moldova Creştină

RSS Alexei Tentiuc

RSS Ziarul Liber

Tag-uri

Biblia biserica blog copil Coranul Creştin curăţeniei Dumnezeu Generaţia Curată generaţie homosexualitatea INTERNET Isus Hristos MOLDOVA Mormântul musulmanii oricine orientare sexuală Parinţi patria politice Pro Famila sfat societate tânăr ţară

Articole recente