Un altfel de cursă electorală

iunie 14, 2008

Săptămîna aceasta a fost ultima pentru cei doi candidaţi la primăria Bucureştiului. Cei doi finalişti ai cursei electorale, Vasile Blaga (Partidul Democrat Liberal) şi “independentul” Sorin Oprescu au demonstrat cum se face un talk show bazat pe respect reciproc.  În cadrul emisiunii de pe postul ProTv, ambii candidaţi nu s-au grăbit să atace cu replici acide, ci dimpotrivă au încercat să scoată la iveală ultimile lor “surprize” pentru a demonstra că merită aleşi. Comportamentul lor a fost peste tot ce s-a văzut în ultimul timp în cadrul campaniei electorale. În timp ce priveam această emsiune, făceam o paralelă cu ceia ce se întîmplă şi se va mai întîmpla la noi în Moldova.  Vreau să văd şi la noi în cadrul unei campanii electorale ca actorii implicaţi să îşi poată stringe mîna la final, şi să îşi dea cadouri cu dedicaţie. Apoi candidaţii să poată participa la discuţii obiective şi transparente cu răspunsuri sincere în faţa alegătorilor. Nu a mai rămas mult şi febra campaniei electorale ne va cuprinde şi pe noi nemijlocit. Mulţi candidaţi ne vor asigura că ei merită aleşi prezentîndu-ne programe diverse. De ceva timp urmăresc cu atenţie evoluţia fiecărui potenţial candidat. Mulţi din ei au demonstrat că scopul lor suprem este doar puterea, uitînd de alte obiective principale, adică omul. Mai toţi se bazează pe programe care nu au nimic comun cu oamenii. Nu voi da nume, dacă vreţi să îii vedeţi , urmăriţi ştirile şi evenimentele din societate. Voi alege acel partid , caruia nu îi va fi frică să pere valorile creştine ale neamului nostru. Şi va sta tare pe aceste principii, şi nu le va folosi doar în scopuri propagandistice.

Entry Filed under: Politic. .

Leave a Comment

Required

Required, hidden

Some HTML allowed:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Pagini

Categorii

Intrare

Link-uri

Links

Calendar

iunie 2008
L M Mi J V S D
« Mai   Iul »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhivă

Statistica Blogului

Top Articole

Comentarii Recente

cristina on Morala şi justiţia în Mol…
dilek-denisa on De ce moldovencele se căsătore…
alaandrei on Despre coacăza neagră!
Radu Blendarencu on De ce moldovencele se căsătore…
Radu Blendarencu on Musulmanii se impun în Moldova…

RSS Moldova Creştină

RSS Alexei Tentiuc

RSS Ziarul Liber

Tag-uri

Articole recente