Archive for iunie, 2009

Vom reveni în 4 zile

Dragi vizitatori ai blogului nostru. Pentru 10 zile sunt într-o tabără sportivă împreună cu echipa  de fotbal pentru copii şi juniori Ţintaşii pe care o antrenez. Dat fiind faptul că ne aflăm într-o zonă foarte limitată la internet, vom reveni cu noi articole în  două zile. Vă vom povesti cum a descurs acest cantonament şi ce impact a avut asupra vieţii multora dintre copii, care au decis să vină să înveţe a juca fotbal şi a studia multe principii de viaţă bazată pe adevărurile din Sfintele Scripturi. Mai multe detalii şi mărturii interesante vă voi povesti în curînd. Vizitaţi în continuare blogul nostru.

Add comment iunie 30, 2009

Cine sunt prietenii Moldovei ?

Subiectul campaniei electorale este cel mai în vogă şi în această perioadă de vacanţă. Dacă partidele înscrise în cursa electorală îşi fac noi strategii pentru alegerile repetate din 29 iulie, atunci preşedintele statului în exerciţiu a încercat să arate întregii opinii publice din ţară cine ne sunt adevăraţii prieteni.În urma viziti sale în Rusia, şeful statului, Vladimir Voronin a declarat că Federaţia Rusă va acorda Moldovei un credit în valoare de 500 milioane de dolari. Prin această declaraţie şeful statului nu a făcut decât să anunte că în aceste alegeri anticipate va miza pe factorul rusesc şi îşi va construi campania electorală pe o profundă retorică antiromânească. Vladmir Voronin a afirmat că « prietenii buni se cunosc la greu», şi a lăudat Rusia pentru prietenia ei şi pentru că «nu îi este indiferentă situaţia din Moldova». Dacă vom studia atent istoria vom vedea că Rusia nu face nimic fără a primi dublu înapoi. Iar aceşti 500 milioane de dolari, fără nici un dubiu că presupune mari concesiuni din partea actualei guvernări în favoarea Rusiei. Este foarte bine şi frumos să trăieşti în pace după putinţă cu toţi oamenii, dar istoria ne-a arătat cât de prietenoşi pot fi ruşii, dacă nu le satisfaci doleanţele imperialiste. Am văzut cu toţii cât de greu a fost şi este pentru Voronin să rezolve problema conflcitului nistrean, doar din cauza că relaţiile cu prietenii de la răsărit nu erau cele mai bune în urma respingerii memorandumului Kozac. O altă conscinţă probabilă a acestui credit este să acuzi cât poţi de tare alţi vecini, ceea ce a şi făcut preşedintele statului. Pentru tot răul din ţară, ţapul ispăşitor a devenit … România, care a fost acuzată că foloseşte tactici «şmechereşti». Evident atât România cât şi Rusia mai ales, au interese geopolitice în Moldova, însă dacă te pretinzi un diplomat cu experienţă vei încerca să zideşti relaţii de prietenie cu absolut toţi vecinii. Iar cu România este cel mai aproape şi geografic şi cultural de poporul nostru, era logic ca anume cu această ţară să ai cele mai puternice relaţii de prietenie. Dacă e să ne conducem după declaraţiile şefului statului, atunci avem parte doar de duşmani. Începând de la Fondul Monetar Internaţional, NATO, România, şi terminând cu …. «opoziţia liberală».

În acest caz îmi apare întrebarea, dacă în afară de Rusia mai avem pe cineva ca şi prieten? Dacă toată viaţă trăieşti cu sentimentul că cineva îţi este duşman deşi nu poţi aduce probe, atunci această stare cu siguranţă te va duce la declaraţii neclare şi controversate. Moldova are nevoie de mulţi prieteni în această situaţie de criză. De prieteni care chiar dacă te ajută, o fac din inimă, şi fără a-ţi pune condiţii. Un proverb Biblic spune că atunci «când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui ». Şi în relaţiile diplomatice este nevoie de principiul biblic al dragostei atât de departe zilelor noastre, dar foarte util. În acest sens Sfintele Scripturi spun că «cine acoperă o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, desbină pe prieteni» (Proverbe17:9)

Add comment iunie 28, 2009

Consecinţele modificărilor din Codul Penal al Republicii Moldova

Codul penal al RMRecent am aflat că în Parlament a fost transmis un proiect de lege prin care se vor schimba mai multe acte normative, printre care Codul Penal şi Codul Familiei al Republicii Moldova.

Odată cu ratificarea Convenţiei ONU cu privirile la drepturile copiilor, din 20 decembrie 1989, iar pentru Republica Moldova în vigoare din 25 februarie 1993, ţara noastră s-a angajat să ia toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educative pentru protejarea copilului. La nota informativă a proiectului de lege privind modificarea şi completarea Codului Penal este scris:

«Prin acest proiect de lege se urmăreşte interzicerea expresă în actele legislative a tuturor formelor de abuz şi violenţă la care pot fi supuşi copiii (abuzul fizic, inclusiv pedepsele corporale, abuzul sexual şi exploatarea sexuală, neglijarea şi abandonul copilului) in diverse medii – familie, şcoală, instituţie, comunitate.»

Nu este corect ca educarea copiilor să fie pusă alături de exploatarea sexuală a copilului. Prin expresia «a tuturor formelor de abuz», se înţelege şi acea palmă aplicată copilului pentru neascultare. Nu este nimic grav dacă copilul este pedepsit pentru că nu a ascultat. Se crează impresia că din start, este neglijat principiul de bază a Convenţiei ONU, şi anume protejarea copilului. Prin faptul că nu vom educa copiii noştri, cum mai putem vorbi de protejarea copilului potrivit Convenţiei ONU?

Apoi, expresiile «abuzul fizic, pedepsele corporale,» nu sunt ele un atac la adresa părinţilor care doresc să-şi educe copiii? Pentru că pedeapsa face parte din educarea copiilor. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române pedeapsa înseamnă:

«PEDEAPSĂ s. v. – creştere, cultivare, educare, educaţie, formare, instrucţie, învăţământ, învăţătură.»

La fel şi Cuvântul lui Dumnezeu în Proverbe spune la acest capitol:

«Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Proverbe 23:13» «Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale. Proverbe 29:15»

Şi aş mai adăuga că acest copil care este lăsat din capul lui, adică nu este pedepsit pentru neascultare, va face ruşine nu numai mamei sale, dar întregii familii şi întregii societăţi. Atunci cum vom avea o societate integră, sănătoasă şi morală? Este greşit să începi a vorbi despre violenţa în familie de la faptul că copiii sunt pedepsiţi pentru disciplinare. Aceste două fenomene nu pot fi puse pe acelaşi cîntar, pentru că sunt total diferite.

În proiectul pentru modificare şi completare a Codului Penal, se propune includerea unui articol nou, şi anume: Art. 153. «Lovirea şi cauzarea leziunilor corporale uşoare copiilor», prin care părinţii sunt lipsiţi de dreptul de a-şi educa proprii lor copii, riscînd pedeapsa cu închisoarea de până la un an. Iată conţinutul art. 153 al proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal al Republicii Moldova: 

  1. Cauzarea premeditată a leziunilor corporale uşoare, maltratarea, aplicarea loviturilor si a altor acţiuni de violenţă săvârşite asupra unui copil care nu a atins vârsta de 14 ani care au provocat dureri fizice, sau o dereglare de scurta durata a sănătăţii copilului,

se pedepseşte cu o amenda de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă ne- remunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu arestul de pana la 6 luni.

  1. Aceleaşi fapte săvârşite de către părinţi, de tutore sau curatore, medic curant, profesor, educator, persoană aflată în relaţii de muncă cu instituţiile de îngrijire a copiilor, ori de către orice altă persoană căreia copilul i-a fost încredinţat,

se pedepseşte cu o amendă de la 300 la 500 unităţii convenţionale sau cu închisoarea de pana la 1 an.”.

De asemenea, un alt scop al proiectului constă în obligarea profesioniştilor de a identifica preventiv asemenea cazuri, de a le raporta şi referi către serviciile competente. Recent pe site-ul www.irp.md, am găsit un articol, şi anume, «Tot mai mulţi copii sunt victime ale abuzurilor sexuale şi violenţei în familie — studiu», unde sunt prezentate cîteva date statistice.

«În ianuarie-mai 2009 numărul copiilor victime ale abuzurilor sexuale şi violenţei în familie a crescut cu circa 30 de persoane comparativ cu perioada similară a anului trecut. In cadrul unui sondaj de opinie, circa 25% din copii recunosc că sunt batuţi de proprii părinţi dacă nu-i ascultă şi doar 7% din părinţi au spus că îşi pălmuiesc copiii, iar circa 5% îi bat cu diverse obiecte cînd greşesc.»

Conform datelor studiului, 73% dintre persoanlele cu vîrste cuprinse între 18-20 ani consideră că pedeapsa corporală nu poate fi folosită NICICÎND, şi doar un număr mic din populaţie consideră că o palmă la timp ajută la educarea copiilor. În urma acestui sondaj, putem spune că valorile moral-spirituale, care trebuie să fie la baza unei ţări creştine, sunt răsturnate. Dacă 10-20 ani în urmă copiii aveau respect faţă de părinţi şi faţă de profesori, astăzi datorită acestor legi privind protecţia copilului, s-a pierdut valoarea bunului simţ, respectul şi ascultarea faţă de părinţi. Dacă atunci funcţiona bine pedepsirea copiilor, poate funcţiona şi astăzi.

În concluzie aş îndemna societatea noastră ca să ia măsurile necesare pentru ca acest proiect de lege să nu fie acceptat în Parlament. Dar pentru aceasta îndemn mai întîi să ne rugăm pentru oameni integri, cu frică de Dumnezeu, în conducerea ţării noastre care va dori binele ei, şi va vedea pericolul unor asemenea proiecte de lege.

Add comment iunie 27, 2009

Nu este un model pentru tineri

Ceea ce face în ultimul timp şeful statului nostru nu mai încape în nici o logică. Evident fiind în fruntea statului nu fac decât să îl respect ca personalitate, însă nu vreau să fiu solidar cu declaraţiile pe care le face. Şi să vă spun de ce. Nu simpatizez Partidul Comunist şi nici nu o voi face, aceasta presupune că sunt în opoziţie. Însă felul cu m-a numit şeful statului este o jignire şi o insultă la adresa tutror cetăţenilor care au alte preferenţe politice. Şi atunci despre ce fel de consolidare a societăţii poate să meargă vorba?  Apoi domnul Preşedinte să nu uite că pentru partidul pe care îl conduce, nu au votat la precedentele alegeri nici jumătate din electorat. Nu cred că din tânăra generaţie este cineva care să îl aibă model pe preşedintele Moldovei. O spun din discuţiile avute cu mai mulţi tineri. Întrebându-i de ce, ei mi-au spus că “Voronin minte”. Şi tinerii au dreptate, mai ales după ce au urmărit filmul “Atac asupra Moldovei”.  Probabil nici preşedintele ţării nu tinde să devină un model pentru noi cei mai tineri, dat fiind faptul că setea pentru putere te aruncă într-un lanţ vicios şi hai să fim sinceri, îţi orbeşte acţiunile în care eşti implicat. Altfel nu pot să imi explic toate aceste vorbe urâte şi grele aruncate la adresa opoziţiei.  Eu vreau să am un preşedinte care să iubească oamenii indiferent de preferinţele politice. Un preşedinte ca să nu minte, şi un preşedinte care să fie un lider pentru generaţia tânără.

Add comment iunie 26, 2009

Să protejăm natura

“Natura este arta lui Dumnzeu cel veşnic ” zicea Dante Aligheri. Şi de felul cum protejăm această artă pe care totuşi gratis am primit-o, aşa o vom avea. Suntem martori cînd spaţiul verde este tot mai murdar, şi parcă pe nimeni nu îi mai interesează curăţenia din parcuri, comune şi oraşe. Ce este mai tragic, că tot mai puţini oameni nu mai au grijă nici de curăţenia din faţa casei unde trăiesc. Fiecare vrea ca cineva să le facă ordine. Astfel aerul devine mai poluat cu nemijlocita implicare a noastră. De multe ori sunt martor cînd trecătorii pe stradă aruncă hîrtii, ţigări, peliculă, de parcă nu trăiesc în ţara aceasta. Dar se ştie bine, că de felul cum se păstrează curăţenia aşa este şi inima omului. Deci o inima curată nu va face murdarie, însă o inima murdară şi indiferantă, nu are decît să o facă. . Caci ce este în inimă acea se reflectă şi în viaţa de zi cu zi. Schimbarea unei naţiuni depinde nemijlocit de felul tău zilnic de a acţiona în relaţii cu oamenii din jurul tău şi nemijlocit de felul cum te raportezi la mediul încunjurător. Eu am decis ca să fac tot ce depinde de mine ca localitatea din care provin să fie curată. De aceea la iniţiativa primăriei comunei Lăpuşna împreuna cu sportivii din sat am făcut strâns gunoiul aruncat de localnici. Prin aceste acţiuni am dorit să încurajam tinerii sportivi să aibă grijă de curăţenia din satul lor, şi apoi ca să trezim dorinţa localnicilor de a păstra localitatea cât mai curat posibil. Prin acest exemplu am dorit să încurajez ca fiecare din noi să protejeze natura, şi chiar mai mult, să contribuie la înfrumuseţarea ei.
Acum mai mult ca niciodată avem marea responsabilitate de a ajuta natura să revină la ceea ce a fost odată. Să lăsăm la o parte atitudinea egosită de a ne folosi de ceea ce a creat Dumnezeu atât de perfect pentru om, şi să începem chiar din următoarea minută să culegem acele gunoaie aruncate pe jos. Mediul ambiant devine un organism cu plămânii tot mai afectaţi din cauza atitudinii noastre de a neglija cele mai elementare elemente ale bunului simţ poluând mediul înconjurător. Uneori prin simplu fapt că stăm indiferenţi.
Într-un final aş dori să spun că natura are nevoie de mine şi de tine. Nu contează cine eşti, astăzi ea, natura te cheamă la o colaborare de pe urma căreia vom benificia doar noi oamenii. Şi anume, să păstrăm natura curată. Iar rezultate efectele nu vor întârzia să apară.

Add comment iunie 26, 2009

Despre coacăza neagră!

coacaze-negre-shutterstockCoacăzul este de origine europeană. Pentru prima dată a apărut în Franţa pe coasta Azur, înainte de a se extinde prin toată Europa. Încă din perioada antică, coacăza se considera fructul care lungeşte viaţa. Acest fapt era justificat prin faptul că coacăza neagră era bogată în vitamine şi minerale, şi prin urmare se folosea drept medicament. Coacăzele negre dezintoxifică în profunzime organismul. Este bine să consumaţi un pahar cu coacăze negre dimineaţa, pe stomacul gol, apoi în timpul zilei, în mai multe reprize. Cura de coacaze negre este de folos persoanelor care suferă de artrită, de reumatism, diaree.
Coacăzele negre facilitează digestia, stimulează funcţionarea ficatului, a pancreasului, a splinei şi a rinichilor. Eliberează organismul de deşeuri şi toxine şi contribuie la scăderea acidului uric şi a colesterolului.

Deasemenea coacăza neagră este foarte bogată în vitamina C, ceea ce poate poate completa alimentaţia noastră zilnică. Coacăza neagră este un izvor de sănătate pentru organismul uman, tot timpul anului. Vara acest fruct tonic poate fi folosit cu succes în diferite preparate culinare.

Să fiţi sănătoşi!

Lenuţa Blendarencu

1 comment iunie 23, 2009

Musulmanii se impun în Moldova cu ajutorul Europei

Au trecut vremurile când Ştefan cel Mare îşi punea fiecare zi în pericol pentru a apăra Moldova de invazia turcilor otomani care evindet aveau drept scop şi ,musulmanizarea Europei. Ceea ce nu au putut face atunci musulmanii, au făcut acum cei de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a pronunţat hotărârea Talgat Masaev contra Moldovei (cererea nr 6303/05). Reclamantul Masaev este musulman, şi a hotărât să înregistreze Centrul Spiritual al Musulmanilor, cererea dânsului fiind respinsă. Guvernul Moldovei a motivat refuzul prin faptul că în Moldova 97% din populaţie sunt creştini. Ulterior Masaev a fost amendat cu 360 de lei pentru practicarea unei religii nerecunoscute de stat. Evident acest caz a stârnit mari controverse la CEDO, care i-a dat dreptate liderului musulamnilor din Moldova. Acesta va trebuie să primească despăgubiri morlae şi materiale de 2526 de euro. Judecătorii europeni au învinuit Moldova că încalcă drepturile la libertatea de gândire de conştiinţă şi de religie. Acum o dată ce au primit verde de la Curtea de la Strasbourg, o altă speranţă a musulmanilor se leagă de ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Assif Chaudhry. Potrivit situ-lui www.islam.com.ua, înaltul oficial a declarat pentru cotidianul Pakistan Post că va fi primul american de origine pakistaneză care va depune jurământul cu mâna pe Coran (n.a. Cartea Sfântă a musulmanilor). Aceştia speră că o dată cu venirea noului ambasador în sfârşit religia lor va fi recunoscută oficial şi în Moldova.

Este adevărat că într-o democraţie fiecare are dreptul de a practica religia pe care o vrea el, însă dacă ne ghidăm după acest principiu cum rămâne cu creştnii care trăiesc în ţările preponderent musulmane?. Potrivt publicaţiei Vox Vocis cele mai severe persecuţii le îndură creştinii în ţări ca Coreea de Nord şi Arabia Saudită, Iran Afghanistan. Această listă este urmată de încă 50 de state unde creştinii efectiv sunt omorâţi pentru credinţa lor. Unul din cazurile care au cutremurat lumea creştină a fost cel din Arabia Saudită, unde un tată şi-a ucis fiica, după ce i-a tăiat limba şi a ars-o, după ce fiica lui s-a converit la creştinism. În această ţară converitrea la creştinism reprezintă un pericol mortal iar creştinii străini nu au dreptul la servicii de închinare, nu mai vorbim de localnici. După cum vedem Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar trebuie să ia note şi cu privire la situaţia creştinilor persecutaţi în ţările arabe, dacă este o instituţie care cu adevărat respectă drepturile omului. Probabil că cei de la apreciata instituţie europeană nu au citit Coranul care îndeamnă adepţii credinţei musulmane la violenţă. Dacă veţi deschide la Sura 48:16 care spune «Luptaţi cu ei s-au convertiţii la Islam», «Ucideţii (creştinii, evreii) oriunde îi întâlniţi»(Sura 2:187), şi exemple de aceste ar putea urma mai multe.

Cu siguranţă musulmanii moldoveni nu se vor opri aici, şi vor pune mari presiuni asupra autorităţilor statului pentru a le înregistra organizaţiile lor. Dar ceea ce îmi doresc este ca Guvernul înainte de a lua o decizie să ia foarte bine seama la toate ţările unde creştinii mor din cauza musulmanilor, dar şi la consecinţele grave care vor veni în urma legiferării mişcării islamice în Moldova.

4 comments iunie 20, 2009

Cum trebuie să fie un lider?

Astăzi voi continua să public principii de lider descoperite în cartea Numeri pe care o găsiţi pe paginile Sfintelor Scripturi.  Acum, în situaţia Moldovei când este o lipsă de integritate la acei care îşi zic lideri, Biblia ne dă modele de lideri, care au condus naţiuni, şi de la care putem învăţa.  De obicei oamenilor le place să îi urmeze pe lideri, şi sunt gata

Un lider mijloceşte pentru poporul său indiferent de starea acestora.

Liderul nu se lasă influenţat de o situaţie dificilă ivită. Fiecare lider va vea situaţii dificile în viaţa sa când va trebuie să ia decizii în fracţiuni de secundă. Dacă îl are pe Dumnezeu la temelie, liderul se va încrede total în El, ştiind că Dumnezeu poate să îi ofere echilibru necesar.

Circumstanţele nu trebuie să inflenţeze asupra ta ca şi lider.

Nu trebuie să cedezi când cei de jurul tău pun presiunie asupra ta. Un lider nutrebuie să uite că munca cea mai grea este cea cu oamenii. Şi mereu se vor gasi oameni care vor critica ceea ce faci închipuindu-şi că ei sunt cei care pot face mai bine lucrarea. Un exemplu frumos şi demn a fost liderii celor trei partide liberale care nu au cedat presiunilor impuse de comunişti, şi nu au votat un preşedinte comunist.

Liderul trebuie să dea o şansă altor lideri să se îndrepte sau să-i confrunte chiar dacă este neplăcut. Moise ia confruntat foarte dur dar corect pe fratele său Aron şi pe sora sa Maria pentru că au cârtit şi nu au avut destulă credinţă în promisiunile lui Dumnezeu. Prin această confruntare aceştia şi-au dat seama că au greşit. În zilele noastre unii lideri ascund păcatele altora doar ca să nu îi supere. La Dumnezeu lucrurile sunt altfel.

Liderul trebuie să fie gata să îşi dea viaţa pentru poporul său daca este nevoie. 

Add comment iunie 19, 2009

Vizitează bolnavii!

Astăzi împreună cu mai mulţi jurnalişti ai Ziarului Liber am fost şi am cadonat câte un ziar bolnavilor din spitalele amplasate în zona Malina Mică a oraşului Chişinău. Este o acţiune pe care o facem în fiecare săptămână având în vedere câtă suferinţă se află în aceste spitale, iar o vizită la un bolnav este o mică picătură de mângâiere pentru ei. Am rămas cutremurat când intram în saloanele bolnavilor de tuberculoză, mulţi din ei au spus că “numai voi cei de la Ziarul Liber ne mai vizitaţi, restul se tem de noi”. Nici măcare rudele lor  nu doresc să îi mai viziteze de frică că se vor molipsi de această boală. După ce discutam preţ de câteva minute le apărea zâmbetul pe buze, că măcare cel puţin cineva i-a ascultat ce îi doare. O soră medicală ne-a spus că din păcare numărul oamenilor bolnavi de tuberculoză este în creştere, şi ne-a rugat ca prin intermediul ziarului să avertizăm populaţia să fie atentă la propria sănătate, dar să nu uite nici de cei bolnavi. Atunci mi-am adus aminte de ceea ce a spus Domnul Isus pe paginile Sfintelor Scripturi că  ” am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat, am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine” (Matei 25:36). Haideţi să ne oprim un pic din goană şi rutina noastră zilnică, şi să ne aducem aminte de cei care merită un pic de mângâiere,şi vă spun cu toată sinceritatea, aceşti oameni nu doresc altceva decât să stai să îi asculţi. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să simţim cu cei din jurul nostru, şi poate atunci lumea va fi un pic mai bună.

Add comment iunie 18, 2009

Prima mare fraudă electorală

Faptul că preşedintele statului a decratat ziua de 29 iulie ziua alegerilor parlamentare repetate constituie o mare fraudă şi nedreptate faţă de proprii cetăţeni. Şi anume faţă de cetăţenii care lucrează peste hotarele ţării, şi care în marea lor parte prin banii pe care îi trimit acasă ţin economia Moldovei. Prin această decizie comuniştii au dorit să se asigure că nu vor mai avea parte de “surprize”. Este bine ştiut faptul că votul care nu le-a ajuns comuniştilor s-a datorat în mare parte şi moldovenilor de peste hotare care au votat masiv. Mă întreb de ce procedează astfel guvernarea cu proprii cetăţeni, ştiind faptul cât de greu se câştigă banii peste hotarele ţării. Oare nu statul trebuie să fie acela care asigură toate drepturile simplului cetăţean? După cum vedem ideia de a rămâne la guvenrare cu orice scop, face ca guvernarea să meargă peste orice principiu al bunului simţi, iar despre democraţie nici nu mai putem vorbi. Chiar şi aşa îndemn populaţia să meargă la votare, şi să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să fie acela care face diferenţa, şi Moldova să aibă parte de o guvernare care nu minte, care nu îşi bate joc de proprii cetăţeni, ci una care face din cetăţean prioritatea numărul unu. Iar problemele oamenilor să fie durerea guvernării.

1 comment iunie 18, 2009

Eficienţa taberelor sportive de vară

 Vara este timpul vacanţelor, iar vacanţa este timpul cel mai favorabil pentru odihnă. Timp în care se stabilesc relaţii şi se construesc amintiri pentru toată viaţa. Clubul de Taekwon-Do „Stolas Leukas” organizează o tabără sportivă lângă or. Căuşeni, în tabăra staţionară „Ghiocelul”.

 Avantajele Taberei

 Momentele petrecute în tabără sunt de neânlocuit cu cele din timpul anului, aici închegăm relaţii, întărim prietenii şi întâlnim oameni noi. Atmosfera din cadrul taberei este deschisă, veselă şi prietenoasă unde zidim relaţii cu participanţii noştri şi îi ajutăm să primească răspunsuri la diferite aspecte ale vieţii şi să-şi aducă viaţa în ordine.

Pe toată perioada taberei participanţii sunt împărţiţi pe grupe mici şi pe nivelurile centurilor. La fiecare grupă este un instructor care este pregătit pentru predarea nivelului tehnic la cupul corespunzător grupului. Antrenamentele sunt organizate de două ori pe zi în cadrul cărora se predă programul tehnic cât şi elemente de autoapărare.

De asemenea pentru doritorii de a începe acest gen de sport în cadrul taberei avem un grup de începători, unde se predă programul tehnic pentru centura albă, şi la sfârşitul taberei toţi participanţii susţin un examen şi primesc certificatul pentru gradul învăţat. În felul acesta prin exerciţiu, sportivii primesc o pregătire fizică bună şi îşi întăresc imunitatea corpului.

În cadrul taberei vom învăţa cursul de studiu biblic inductiv „Judecători” şi vom privi la exemplele luptătorilor care au făcut o schimbare în societate în care au trăit, cât şi vom învăţa de la ei principii de luptă şi cum putem să le aplicăm la sportul pe care î-l practicăm noi. De aceea organizăm tabere ca să le venim în întâmpinare tinerilor şi împreună să zidim societatea de mâine pe principii sănătoase de viaţă.

 Perioada Taberei

 Tabăra se va desfăşura în tabăra „Ghiocel”, din 27 Iunie – 4 Iulie 2009.

 Cine poate participa?

La tabără pot participa toţi doritorii, cât şi cei ce au practicat alte lupte marţiale decât Taekwon-Do. De asemenea în cadrul taberei vom avea un grup de fotbalişti ce sunt membri ai Clubului de Fotbal „Ţintaşii”. De aceea participanţii taberei pot alege ce sport să practice, Taekwon-Do sau Fotbal.

 

Venind la tabăra de taekwon-do vei, zidi relaţii şi îţi vei face prieteni noi, vei învăţa un nivel la centură şi vei susţine examen la sfârşitul taberei, vei avea o creştere fizică bună, vei învăţa principii de viaţă, te vei odihni cu folos si vei rămâne cu amintiri plăcute pentru tot restul vieţii.

 Pentru mai multe detalii contactaţi-ne:

 Filat Sergiu

filatser@yahoo.com, sergiutkd@gmail.com

494103, 069114681

 Filat Radu

069074588

radufilat@yandex.ru

 

1 comment iunie 16, 2009

Fotbalul un mijloc de a proclama Evanghelia în Ukraina

În perioada 8-12 iulie am fost în oraşul Kiev pentru a participa la trainingul pentru antrenori din zona Europei de Est şi a Asiei Centrale. Această acţiune face parte din strategie şcolii Internaţionale de Sport din Africa de Sud. În prima zi eu am povestit celor 24 de antrenori cum poţi începe un grup sportiv în cadrul unei biserici, şi am adus exemplu clubului de fotbal “FC Ţintaşii”. M-a bucurat faptul că majoritatea din ei au o mare dorinţă de a antrena, dar şi a vesti Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul sportului. După cum se ştie următorul Campionat Mondial de Fotbal va avea loc în Africa de Sud. Cu această ocazie în această ţară mai multe biserici vor să folosească acest eveniment pentru a spune cât mai multor despre Domnul Isus, şi africanii au alcătuit un program numit “Ubabalo” . Despre acest program a vorbit John Wip.

Ukraina 028

 

Fiind la Kiev nu am putut scăpa ocazia de a vedea pe viu meciu de fotbal dintre Ukraina şi Kazahstan din cadrul preliminarilor pentru mondialul african.

Ukraina 059

 

Meciul s-a desfăşurat pe stadionul  care poartă numele renumitului antrenor Valeriu Lobanovski. Înainte de meci mai mulţi antrenori de la Academia de Fotbal din Ukraina au  spus mulţimii despre victoria asupra morţi pe care a repurtat-o Domnul Isus Hristos prin această metodă interesantă.

Ukraina 061

 

Cât ţine de meci , vecinii noştri s-au impus la limită ceea ce le creşte şansele de  calificare la mondialul sud-african

Ukraina 071

 

Vreau să îi mulţumesc Învăţătorului meu Vasile Filat, care m-a pregătit pentru a putea pleca şi a spune şi la alţii despre lucrarea sportivă din Moldova. De la el am învăţat şi continu să învăţ până în prezent.

Add comment iunie 16, 2009

Liberalii vor merge separat

Astăzi în cadrul unei conferinţe de presă cele trei partide liberale (AMN, PLDM, PL) care au intrat în Parlament în urma scrutinului din 5 aprilie, au declarat că vor merge separat în alegerile parlamentare anticipate. Acest lucru. Cei trei lideri de partid, Urecheanu, Filat şi Ghimpu au declarat că merg separat dar într-o acţiune comună.  Chiar dacă pare o justificare logică, personal sunt convins că Partidul Comunist putea fi învins numai dacă  liberalii ar fi mers la alegeri pe o listă comună. Dar aşa se simte un egoism şi o nedorinţă puternică de a lupta cu comuniştii. Cu siguranţă împreună ar fi fost mai puternici, însă din ceea ce am văzut în dezbaterile electorale precedente, şi între aceste partide sunt disensiuni. Chiar şi aşa trebuie de recunoscut meritul lor de a da dovadă de verticalitate în perioada post electorală. Ar fi foarte frumos ca aceste partide să nu se atace în timpul electoralei, dar să vină cu un mesaj clar , simplu şi realist pentru toţi oamenii, indiferent de culoarea politică.

Add comment iunie 15, 2009

Tabăra pentru lideri de la Kirilovka

Timp de 10 zile împreuna cu mai mulţi profesori din cadrul Institutului Biblic Inductiv din Moldova, Ukraina, Rusia şi România am fost în oraşul ucrainean Kirilovka pentru a studia cartea Numeri din Vechiul Testament. Lecţiile au fost predate de soţii Costel şi Mia Oglice, care sunt directorii Precept Ministries Internaţional şi nişte învăţători minunaţi ai cuvântului lui Dumnezeu. Prin lucrarea pe care ei o conduc zeci de mii de oameni l-au cunoscut pe Dumnezeu şi conduc lucrări frumoase în ţările lor. Personal aceste zile au fost o evaluare pentru mine, şi a lucrării în care sunt implicat. Am înţeles studiind inductiv cartea Numeri că Dumnezeu iubeşte curăţenia sufletească şi că pedepseşte păcatul ascuns. Deasemenea  păcatele liderilor afectează grav o naţiune întreagă şi are consecinţe pe termen lung.

Ukraina 116

 

Ţin să îmi exprim toată mulţumirea celor care s-au îngrijit pentru ca această tabără să aibă loc, şi celor care au ne-au învăţat cu atâta dragoste preţ de 10 zile. Deasemenea vreau prin intermediul blogului să îi mulţumesc pentru invitaţie şi Învăţătorului nostru preaiubit, Domnul Vasile Filat, care zilnic ne învăţă din Cuvântul lui Dumnezeu. Acum când ne-am întors acasă nu ne rămâne decât să aplicăm ceea ce am învăţat, pentru ca cât mai mulţi oameni să înţeleagă că viaţa fără Hristos este în zadar.

Add comment iunie 15, 2009

Cuvântul – forţa care învinge!

 Fiind plecat într-o deplasare am reuşit să comunic cu oameni din mai multe ţări despre oameni care vorbesc prea mult în comparaţie cu ceea ce fac. Cu majoritatea din ei am ajuns la concluzia că de cele mai multe ori suntem conduşi de oameni demagogi şi carierişti, care pun pe primul plan promisiuni popmpoase, discuţii aprinse, doar ca să impresioneze audenţa iar în realitate nu fac mare lucru. Exemple istoria ne-a oferit din plin. Iar vremurile în care trăim încă o dată ne-a convins de acest lucru. Un exemplu recent sunt Statele Unite când americanii au ales energia şi carisma tânărului Obama, deşi acesta nu avea nici o experienţă de a conduce un popor. Nici Moldova nu a dus lipsă de astfel de oameni. Partidul Comunist a câştigat alegerile datorită în mare parte promisiunilor şi mijlocelor media care au cuvântat zilnic pentru acest partid.. Nu au făcut excepţie nici celelalte partide care au ameţit oamenii cu promisiuni greu de realizat chiar şi pentru ei, însă nimeni nu depăşit la acest capitol partidul care ne conduce de aproape un deceniu. Au folosit mai multe arme de a se menţine la guvernare. Iar metoda cu care încearcă să convingă electoratul a rămas aceeaşi, cuvântul. Cel mai trist este că oamenii se prind la asemenea lucruri. Cu toţii vedem cum comuniştii au lansat un film pe mai toate posturile de televiziune cu acoperire naţionale, unde prin minciună denigrează concurenţii electorali parlamentari cu diferite acuzaţii pe care pe care nu le pot proba. Acest lucru încă o dată mi-a întărit convingerea că aceştia sunt oameni care prin cuvintele şi faptele lor dezbină societatea în «ai lor» şi «ai noştri». Un alt caz de manipulare a oamenilor fost un reportaj ce viza vizita unei delegaţii de la Consiliul Europei la Chişinău. Rămâi efectiv uimit când vezi cum poate cineva să te prostească prin cuvinte la un asemenea nivel. Televiziunea naţională încă o dată a demonstrat că este aservită total puterii. Acest lucru nu mai surprinde pe nimeni, dar mă doare că acei care ar trebuie să promoveze doar adevărul, adică jurnliştii cad în asemenea jocuri murdare şi în loc de adevăr ei promovează minciuna,şi încă la nivel de ţară.

Ne îndreptăm spre o nouă campanie electorală, în care iarăşi mulţi concurenţi vor încerca să ne convingă că ei merită aleşi. Vom auzi din nou promisiuni, acuzaţii, denigrăr. Unii le vor face pentru a se răzbuna pentru eşecul neintrării în Parlament, alţii pentru eşecul nealegerii şefului statului, iar a treia categorie pentru a se apăra acuzaţiile primilor sus menţionaţi. Probabil cei care fac politică ar trebui să se gîndească la proverbul biblic care spune că «buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă » Şi apoi «omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pământ, şi pe omul asupritor nenorocirea îl paşte şi îl duce la pieire» (Proverbe140:11)

 

Add comment iunie 15, 2009

Previous Posts


Pagini

Categorii

Intrare

Link-uri

Links

Calendar

iunie 2009
L M Mi J V S D
« Mai   Iul »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhivă

Statistica Blogului

Top Articole

Comentarii Recente

Curbet Alexandru on Convorbirea la telefon –…
vadimir on Emanciparea femeilor. Mişcarea…
Hajjar on De ce moldovencele se căsătore…
Hajjar on De ce moldovencele se căsătore…
Mihai on De ce moldovencele se căsătore…

RSS Moldova Creştină

RSS Alexei Tentiuc

RSS Ziarul Liber

Tag-uri

Biblia biserica blog copil Coranul Creştin curăţeniei Dumnezeu Generaţia Curată generaţie homosexualitatea INTERNET Isus Hristos MOLDOVA Mormântul musulmanii oricine orientare sexuală Parinţi patria politice Pro Famila sfat societate tânăr ţară

Articole recente