Mohamed – respins în oraşul natal

Noiembrie 11, 2007 at 1:00 pm Lasă un comentariu

Mohamed a răspîndit învăţatura lui timp de trei ani, pînă cînd  îngerul Gabriel nu i-a spus public să facă acest lucru. Atunci Mohamed a decis cîştige cu învăţăturile lui pe învăţaţii oraşului-kuraisitii. Mohamed le-a spus acestora că este un trimis al îngerului Gabriel. Din această cauză viitorul lider al musulmanilor, a fost respins de neamul lui, care îl acuzau că s-a întors cu faţa de le credinţă, şi a ofensat pe idoli prin învăţăturile lui. Însă şansa lui Mohamed a fost unchiul său care l-a protejat, deoarece locuitorii oraşului Meka era în stare să-l ucidă pe Mohamed. Liderii religioşi au anunţat populaţia ca să-l ignore total pe Mohamed şi învăţăturile acestuia. Noii convertiţi la islam erau cei mai prigoniţi, chiar mai mult decît însuşi liderul lor, unii sub presiunea kuraişiţilor s-au lepădat de islam. Cu trecerea timpului tot mai mulţi acceptau învăţătura lui Mohamed, de obicei erau oameni săraci. Însă au acceptat învăţătura şi doi oameni foarte influenţi la acea vreme, este vorba de Umar şi Hamza. Aceştia fiind fizic puternici îi agresau pe kuraişiţi, şi în urma acestor evenimente Mohamed a fost respins şi de neamul său. S-a ajuns pînă acolo, că nimeni nu mai aveau dreptul de a avea orice fel de legătură cu neamul lui Mohamed, erau interzise chiar şi căsătoriile cu neamul Beni Haşim. Din această cauză Mohamed şi discipolii săi a upărăsit oraşul şi s-au refugiat în pustiu. Însă prigonirile nu s-au oprit şi oamenii lui Mohamed au suferit foamete timp de un an din cauza preţurilor foarte ridicate special pentru ei. În istoria islamului acest an este cunoscut ca şi „Anul foametei”.În timpul aflării sale în pustiu, Mohamed vorbea despre revelaţiile primite de la îngerul Gabriel. Toate aeste învăţături sunt scrie într-o carte numită Coran. Şi multe din replici din această carte erau îndreptate împotriva celor care l-au prigonit. („Isus şi Mohamed desoebiri şi asemănări” de Mark A. Gabriel)

Mohamed nu a afrmat nici o dată ca este Dumnezeu, pe cînd Domnul Isus a spus „Eu şi Tatăl una suntem” Ioan 10:30. Şi doar prin credinţă în Domnul Isus putem avea viaţă, şi încă una din belşug.

Entry filed under: Islam. Tags: .

Computerul pentru mic şi mare! Despre mîndrie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Noiembrie 2007
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,706 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: