Imoralitatea distruge familii

Noiembrie 19, 2007 at 5:14 pm Lasă un comentariu

Recent într-un ziar, un oaspete din Anglia şi-a împărtăşit experienţa avută în Moldova. A povestit despre multe lucruri interesante petrecute cu ea aici. A rămas impresionată de ospitalitatea şi simplitatea oamenilor de la noi. Însă această doamnă cel mai mult a fost marcată de cultul familiei care există încă la moldoveni. A rămas impresionată cît de frumos se poartă copii cu părinţii lor, cum se raportă unii la alţii în cadrul familiei. După spusele ei, în Anglia tinerii nu prea vor să întemeieze o familie, şi materialismul a luat-o înaintea relaţiilor de familie. Este o remarcă al unei locuitoare dintr-o ţară memebră a Uniunii Europene, care tînjeşte ca şi în ţara ei familia să fie la loc de cinste. Desigur este o mărturie frumoasă, însă mă tem ca astfel de impresii vor fi tot mai puţine. Şi cauza este imoralitatea, care distruge pur şi simplu celula societăţii – familia.  Împotriva familiei sunt îndreptate cele mai multe săgeţi ale imoralităţii. Peste tot este promovat modul desfînat de viaţă, şi familia este prezentată negativ. Prea puţini sunt acei care pun preţ pe o familie sănătoasă. Imi aduc aminte de un prieten de al meu care a decedat în urma unei boli venerice. Fiind încă în viaţă obişnuiam să discut cu el pe diverse teme. El îmi tot spunea că nu se va căsători nici o dată cu o fată virgină deoarece ea nu are nimic experienţă sexuală. Eu îi tot repetam că imoralitatea distruge familii întregi, lucru cu care el nu dorea să fie de acord. Şi i-am spus că mă voi păstra curat pînă la căsătorie, ceia ce pe el îl amuza foarte mult şi spunea că este imposibil. Îi arătam ce spune Biblia despre cei ce practică imoralitatea, dar el nu credea nici în ruptul capului. Au trecut anii, eu m-am căsătorit şi sunt cel mai fericit bărbat alături de soţia mea. Iar el a murit în chinuri groaznice într-o ţară străină, părăsit de toţi de o boală venerică. Îmi plîngea inima de durere căci nu a dorit să asculte, dar nu puteam să merg peste decizia lui. Imoralitatea l-a ucis şi a produs multă durere în familia lui.  Orice om care practică imoralitatea nu va putea avea o familie frumoasă şi fericită, ci doar durere şi osîndă.Şi acest lucru este vădit în zilele noastre cînd, în căutarea unui lucru mai bun, oamenii sacrifică famila, pe  care nu o vor mai putea restitui nici o dată. Studiind Cuvîntul lui Dumnezeuşi trăndu-l putem avea familii sănătoase unde va predomina armonia şi dragostea. Dumnezeu să ne ajute să avem cele mai frumoase familii.

Anunțuri

Entry filed under: Social.

Anularea interdicţiilor pentru Mohamed Salvează-mă, mamă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Noiembrie 2007
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 191,136 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: