De hramul satului

Noiembrie 22, 2007 at 7:14 am Lasă un comentariu

Ieri în mai multe comune din Moldova s-a sărbătorit hramul sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Aceaste sărbători de obicei sunt pentru ceimai mulţi o ocazie în plus de a se mai îmbăta, pentru alţii de aşi revedea rudele iar alţii o ignoră total. Această sărbătoare s-a desfăşurat şi în comuna Lapuşna. Clubul de fotbal Ţintaşii în comun cu primăria locală au organizat primul turneu de fotbal numit „Cupa Primărie la fotbal”. Ne-au onorat cu prezenţa 6 echipe, ceia ce nu s-a mai întîmplat nici o dată în Lăpuşna. Premiul cel mare a fost cupa transmisibilă, deoarece va fi un turneu anual. Înainte de începerea competiţiei am explicat participanţior semnificaţia Arhanghelilor Mihail şi Gavril, şi am îndemnat sportivii să trăiască aşa cum o vrea Domnul Isus. Apoi a urmat competiţia în sine. Am fost  martori la meciuri interesante, pline de emoţie pînă la sfîrşitul competiţiei. În final premiul cel mare a fost cîştigat de echipa „Aviatorul” din Chişinău, care doar la penalty au învins gazdele. Locul 3 a fost ocupat de echipa „Qartier” Chişinău. La categoria de vîrstă 14 ani, mai buni s-au dovedit a fi tinerii fotbalişti din Mingir învingători în finală în faţa celor de la Chişinău.Poziţia a treia a revenit micilor sportivi din Lăpuşna. Toate echipe participante au primit cîte o minge din partea organizatorilor, iar învingătorii cîte o cupă. Aşa s-a desăşurat prima ediţie a turneului Cupa Primăriei Lăpuşna la fotbal. Vrem să mulţumim mult celor care au contribuit la organizarea turneului, este vorba de Vasile Filat fără de care nu ar fi fost posibilă existenţa clubului de fotbal Ţintaşii, şi primarului comunei Lăpuşna, Domnul Ion Chiosa. Fie ca Dumnezeu să-i aibă în pază şi să le răsplătească din plin.

Anunțuri

Entry filed under: Sport.

Cum să se comporte un şef cu angajaţii săi? Moldova vorbită de rău

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Noiembrie 2007
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 193,638 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: