Mita este un păcat

Ianuarie 21, 2008 at 7:23 pm Lasă un comentariu

Astăzi dacă vrei să realizezi ceva, în marea majoritate iţi cere să dai mită. Conform dicţionarului explicativ mita reprezintă o sumă de bani sau orice alte obiecte promiseunei persoane, în scopul de a o determina pe aceasta să îşi încalce obligaţiile de serviciu sau să le îndeplinească conform dorinţelor ilegaleale unui individ. Prin luarea de mită se înţelege fapta unei persoane angajate ca funcţionar într-una din instituţiile publice a unui stat pentru a duce la îndeplinire o activitate  care îi revine prin funcţia pe car ei îndeplineşte. Cred, că fiecare din noi măcar o dată în viaţă s-a confruntat cu acest flagel care este mita. Mita există peste tot, chiar dacă înfrumuseţată sub diferite forme. Dacă doream ca să reuşim ceva repede şi imediat dădeam ceva mai mulţi bani şi se rezolva. O dată ce am început a studia Biblia mi-am dat seama că mita este un păcat. Iar dacă am greşit trebuie să platesc. Îmi pare rău să o spun însă societatea noastră încă nu este pregătită să se „lepede ” de acest rău. Acoperind cu bani o faptă rea, încă nu înseamnă nimic. Deoarece această faptă de va urma toată viaţa. Chiar dacă sunt în pierdere nu dau mită. Deoarece este un păcat. Mita este o înşelăciune. Eu am ales să nu îmi stric relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii din jur. Biblia spune „Cumpăna înşelătoare este urîtă Domnului,  dar cîntărirea dreaptă Îi este plăcută” (Proverbe 11:1.) 

Entry filed under: Social. Tags: .

Educarea fătului chiar din momentul conceperii! Lenin omagiat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Ianuarie 2008
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,523 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: