Numai un singur Dumnezeu!

Martie 19, 2008 at 1:42 pm Lasă un comentariu

Trăind într-o ţară creştină cu toţii cunoaştem, sau ar trebui să cunoască toţi, cele zece porunci lăsate de Dumnezeu poporului Său. M-aş bucura mult dacă toţi ar şti pe de rost cele zece porunci. Imi amintesc în şcoala din satul meu natal, Arioneşti, în clasa de istorie, erau scrise deasupra tablei cele zece porunci, iar în mijlocul lor era un tablou pe care era pictat Domnul Isus. Deja sunt trecuţi 10 ani, dar cînd îmi amintesc de cabinetul de istorie, îmi apare în imagine cele zece porunci.

Astăzi vreau să vă prezint prima poruncă care este scrisă în Sfînta Scriptură, la Deuteronom 5:7 „… să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.” Dumnezeu este singurul Dumnezeu căruia trebuie să ne rugăm şi să ne închinăm. Cel mai rău este că societatea oferă foarte mulţi dumnezei, la care se prind foarte mulţi tineri şi chiar maturii. Pentru unii tineri dumnezeul lor este sexul, doar asta văd, doar asta îi înspiră, şi dacă mintea le este plină de asemenea murdării, habar nu au de Dumnezeul adevărat, care aşteaptă de la fiecare să se închine Lui. Şi lista ar continua cu alţi dumnezei, de care oamenii sunt dependenţi în viaţa lor. ceea ce vreau să vă spun, nu este deloc greu să ai doar un singur Dumnezeu, este simplu, renunţi la ceilalţi dumnezeu, şi alegi pe Singurul Dumnezeu viu şi adevărat, care îţi va da un viitor şi o nădejde. (Ieremia 29:11b)

Anunțuri

Entry filed under: Social.

Introduceţi religia în şcoală !! Vorbe în vînt

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Martie 2008
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 193,653 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: