Paşte Fericit!

Aprilie 21, 2008 at 8:59 am Lasă un comentariu

Nu mai este mult timp şi vine sărbătoarea Paştelui. Urarea „Paşte Fericit!” va fi pe buzele tuturor iar tu o vei auzi de zeci de ori din partea rudelor şi a prietenilor. Paştele, este cea mai mare sărbătoare a creştinilor, adică Învierea Domnului Isus Hristos, este prilejul pentru oameni de a trăi clipe de bucurie sfântă, dar şi de a sărbători în cadrul comunităţii. Sărbătoarea Înviereii, îşi are etimologia în cuvîntul ebraic pesah, trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului, în pămîntul făgăduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rînd, sărbătoarea Invierii Domnului nostru Isus Hristos, după al cărui model vor învia toţi creştinii. 

Niciodată nu e tîrziu să îţi ceri iertare pentru greşelile făcute, dar întotdeauna e foarte greu să îi priveşti în ochi pe cei cărora le-ai greşit. Acesta este momentul cel mai potrivit pentru a regreta răul făcut şi pentru a rosti cuvintele: Iartă-mă. Iubeşte, iartă, cum El te-a învăţat, crede şi uită tot ce-ai îndurat în acest an, şi să nu uităm că numai Dumnezeu ne-a dat viaţă şi sănătate pînă astăzi. Fie ca Lumina Sfîntă a acestei mari sărbători să vă călăuzească paşii, şi să vă aducă sănătate şi fericire care să dăinuiască veşnic în preajma Dumneavoastră!

Un paşte fericit alături de cei dragi,

Vă urează familia Blendarencu 

Anunțuri

Entry filed under: Social.

20 reguli pentru viaţă! Cred că e timpul de a readuce „pedeapsa cu moartea”!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Aprilie 2008
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 193,676 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: