Războiul preşedenţiei contra primăriei

Iunie 4, 2008 at 7:26 am Lasă un comentariu

Mai toată presa a scris şi a comentat despre declaraţia preşedintelui ţării, Voronin contra primarului Chirtoacă. Toţi au calificat aceste declaraţii ca fiind necontructive, si care nu duc decît la aprofundara crizei dintre primărie şi preşedenţie.Chiar dacă sunt doar nişte declaraţii şeful statului încalcă vădit principiul autonomiei locale. Voronin are un spirit revanşist răutăcios. Nu poţi în calitate de preşedinte al statului să faci asemenea declaraţii, care insitgă oamenii la o mai mare ură, şi apoi să declari că militezi pentru un consens între partide. Prin asemenea afirmaţii societatea civilă şi mai dur va accepta mesajul reconsilierii venit din partea guvernării. Însă prin tot ce a făcut Voronin, a dat pe faţă, că încă nu se poate împăca cu ideia pierderii Primăriei, la alegerile trecute. Iar toate acţiunile contra primăriei nu fac decît să denigreze imaginea tînărului primar. Aparent îi reuşeşte. Acţiuni de genul „bradul”, „poliţia vs primăria”, „termocom”, şi acum anularea postului de pază din primărie, sunt clar îndreptate pentru a tensiona relaţiile dintre aceste două puteri. Ambiţiile personale ale unor guvernanţi le întrec pe cele naţionale. Ceia ce îi reuşeşte de minune lui Chirtoacă, este că nu „răspunde rău contra rău”. Ba dimpotrivă am văzut un Chirtoacă calm, chiar dacă uneori pare puţin nedumerit cîte acţiuni poate face puterea doar într-un an de cînd e la putere. Ce va fi atunci în cei 3 ani rămaşi ? Este greu de închipuit, şi în aşa ritm, şeful statului doreşte să-şi ducă la bun sfîrşit planul, revocarea din funcţie a primarului general.
Nu zic, are şi Dorin Chirtoacă multe lucruri de învăţat. Şi in special în domeniu relaţiilor cu oamenii şi a promisiunilor simple dar neîndeplinite. Încă e tînăr. Iar Şeful statului ca un părinte bun ar trebuie să vină cu sugestii constructive. Asta daca bineînţeles ţine la bunăstarea locuitorilor capitalei.

Entry filed under: Politic. Tags: .

Presa este pentru a aduce schimbare De ce oamenii au blocat parada gaylor în Riga?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Iunie 2008
L M M M V S D
« Mai   Iul »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,629 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: