Apertheidul (sud-african) mai există

Septembrie 10, 2008 at 4:07 pm Lasă un comentariu

Sistemul apartheid încă mai există în Africa de Sud. Chiar dacă la nivel official s-a terminat din anul 1990. neoficial, acest odios sistem mai persistă. M-am convins de aceasta încă o dată, fiind într-o vizită de lucru în Republica Sud Africană. Este pentru a doua oară cînd vin aic, dar nimic nu se schimbă. Se creiază impresia că cineva nu vrea să producă această schimbare. Astăzi am fost la unul din cele mai mari şi prestigiose Universităţi de pe întregul continent African. Marea mi-a fost mirarea să văd că negrii stau încă la locurile pregătite pregătite pentru ei de la instaurarea apartheidului, iar studenţii albi, au locurile lor. Atunci am întrebat pe unul din colegii mei, care deşi e alb şi cetăţean al acestui stat, mi-a spus, că totul s-a făcut la nivel de hîrtie. În rest va trebuie să treacă multe decenii ca reconcilierea să se producă şi în inimă, pentru că prea marea le-au fost chinurile băştinaşilor timp de sute de ani, şi prea mare le-a fost mândria populaţiei albe.

Au mers până acolo că au împărţit pe rase entice şi sportul. De exemplu golful, rugby, şi kriket este sport exclusive pentru albi. Iar fotbalul (soccerul cum este numit aici) este doar pentru negri. Nu mi-a trebit mult să mă conving mergând la un meci de fotbal. Spre stupoarea mea, un întreg stadion era plin doar de negri, nici un alb, nici unul măcar, pe când la un meci de rugby, vei vedea doar albi. Liceile cele mai prestigioase sunt dotate cu terenuri pentru kriket si rugby, şi nici de cum pentru fotbal. Ştiţi unde se joacă fotbal? În comunităţile special amenajate pentru negri.

Un la mare paradox este lipsa de transport public. Am fost nevoit să întreb de ce nu există transport public în Africa de Sud, la care un simplu lucrător de pe stradă mi-a spus, că din cauza că albii nu doreau să stea în acelaşi loc cu negrii, nu au admis transportul public. M-am convins când am văzut că auto-stopul îl făceau doar negrii, care aşteaptă ca să parcurgă 10 km, cite 3-4 ore !! Lucru care m-a şocat a fost că l-au devizat pe Dumnezeu. Negrii trebuie să îl aibă pe Dumnezeul lor, şi albii pe al lor. În Africa de Sud sunt încă Biserici pentru albi şi biserici pentru negri. Chiar dacă oamenii au făcut astfel, Dumnezeu pa paginile Sfintelor Scripturi spune că “a făcut pe om după chipul şi asemănarea S-a”, şi că Dumnezeu se uită la inima omului dar nu ce culoare are.

Nici Nelson Mandela, nici predecesorul său Mbeki nu au reşit, sau mai bine zis nu au dorit să mai schimbe ceva. Şi toţi s-au obişnuit cu această ideie de clasificare a raselor în Africa de Sud.

Acestă ţară se pregăteşte de două mari evenimente. Africa de Sud va găzdui în premiră pentru întreg continent , Campionatul Mondial de Fotbal din 2010, şi cu un an înainte de acest eveniment , se vor desăşura alegerile prezedenţiale.La acest subiect voi reveni cu un articol în curând. Dar până atunci, neoficial , apartheidul există.

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Emanciparea femeilor. Mişcarea feministă! 10 consecinţe dacă „proiectul de lege privind combaterea şi prevenirea discriminării” va fi adoptat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Septembrie 2008
L M M M V S D
« Aug   Oct »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 193,029 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: