Cei 144 de mii din seminţia lui Israel

Decembrie 3, 2008 at 8:17 am Lasă un comentariu

Duminică am studiat împreuna cu biserica din Lăpuşna studiul Apocalipsa.  Lecţia a fost predată de preotul Vasile Filat. Am învăţat despre lucrurile care vor fi pe pâmânt dar şi în ceruri. Apocalipsa este ultima carte din biblie scrisă de Ioan. În timp ce se afla pe insula Patmos , Dumnezeu i-a dezvăluit venirea Domnului Isus Hristos, şi ceia ce va urma. De fapt Apocalipsa este ultima revelaţie a lui Dumnezeu , prin Isus Hristos, prin robul Său Ioan.  La capitolul 7 al Apocalipsei, Ioan spune că „a auzit numărul celor ce fusese pecetluiţi ; o sută 144 de mii din toate seminţiile lui Israel” (Ap. 7:5), iar in versetele de mai jos sunt enumerate toate cele 12 seminţii istorice ale lui Israel. Aceşti oameni au fost pecetluiţi cu pecetea lui Dumnezeu, şi toate urgiile care vor fi pe pământ. Din versetul 9 al capitolului 7, Ioan , spune clar ce se va întâmpla cu cei „care şi-au hainele, şi le-au albit în Sângele Mielului”. Ioan spune că „după aceia m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice seminţie, din orice neam, din orice norod , şi de orice limbă, care stăteau în picoare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine alebcu ramuri de finic în mâini, şi strigau cu glas tare, şi ziceau: Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu” (Apocalipsa 7:8-10). 

După cum bine vedem, cei care L-au primit pe Domnul Isus in viaţa lor, nu vor fi afectaţi de urgiile care vor veni peste pământ. Şi am am scris acest articol, ca un răspuns al celor care îşu spun Martorii lui Iahova. Ei nu fac decât să împărtăşească o învăţătură falsă, şi duc oamenii în eroare. Ei afirmă că fac parte din acei 144 de mii de oameni. Dar după cum am văzut aceştia sunt doar din seminţia lui Israel. Ei „sunt răscumpăraţi de pe pământ, şi sunt verguri (nu au avut relaţii sexuale), au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu. În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea lui Dumnezeu” Apocalipsa 14:4,5).  Din ceia ce am scris am văzut clar că cei care se numesc martorii lui Iahova, spun lucruri neadevărate. Din acest motiv  trebuie să studiem Biblia zilnic, ca să nu fim amăgiţi de orice învăţătură falsă. Iar cuvântul lui Dumnezeu aduce eliberare, şi ştii cum să te comporţi în diferite situaţii.

Entry filed under: Social. Tags: .

Cameleonism politic Relaţia Soacră-Noră!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Decembrie 2008
L M M M V S D
« Noi   Ian »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,638 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: