Întîlnirea Pro Famila cu juriştii din Moldova

Ianuarie 15, 2009 at 10:20 pm Lasă un comentariu

Astăzi în cadrul unei conferinţe organizate de Pro Famila şi juristul englez Alex Spak cu juriştii din Republica Moldova. În cadrul aceste conferinţe a fost abordată tema ” consecinţele introducerii  în legislaţia Moldovei a termenului de orientare sexuală”. Domnul Spak a prezentat pe larg geneza introducerii acestui termen in legislaţia britanica şi consecinţele ei nefaste asupra populaţiei. Juriştii prezenţi s-au arătat indignaţi de felul cum  activiştii gay şi lesby  calcă orice principiu în picioare doar pentru ca legile lor să fie acceptate de societate, ca mai apoi aceste legi să distrugă întreaga societate. O consecinţă grava a introducerii acestui termen de „orientare sexuală” este că însuşi statul va cadea în capcana acestei sintagme. În opinia lui Spak, Moldova este foarte priveligiată, deoarece are în faţa experienţa altor ţări europene, exact acolo unde vrea cu atâta ardoare să ajungă oficialii noştri călcând orice dorinţă a majorităţii. Conferinţa a fost deschisă de Preşedintele coaliţiei Pro Familia, Vasile Filat, care a prezentat statistici referitor la starea familiilor din Moldova şi  efectele imoralităţii asupra tinerii generaţii. Apoi a urmat juristul britanic, care a adus zeci de cazuri de descriminare la care a fost supusă societatea civilă din Anglia de către activiştii radicali gay. ALex  Spak a fost nemijlocit implicat ca şi jurist în aceste cazuri, astfel că prezentările au mişcat întreaga audenţă.

Sperăm ca prin aceste exemple juriştii de la noi să vadă nevoia implicării maiactive în procesul de elaborare a legilor, şi să nu permită ca o singură sintagmă să ne distrugă naţiunea. „Judecţi singuri”, a declarat Alex Spak , ” când un negru cere drepturi,oamenii albi nu suferă, când o femeie cere drepturi la fel, bărbaţii nu suferă, dar cînd homosexualii cer drepturi de a face parade, şi aş afişa public homosexualitatea, ale cui drepturi sunt încălcate?” Mai multe informaţii despre vizita lui Alex Spak în Moldova puteţi accesa situl www.moldovacrestina.net

Anunțuri

Entry filed under: Social. Tags: , , .

Alex Spak „homosexualii atacă familiile din orice ţară” Obrăznicia ateilor din Europa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Ianuarie 2009
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 194,413 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: