Familia trebuie protejată!

Februarie 18, 2009 at 5:16 pm Lasă un comentariu

africa-de-sud-323FAMILIE – familii, s.f. 1. Formă socială de bază, întemeiată prin căsătorie, şi care constă din soţ, soţie şi din descendenţii acestora. Aşa explică termenul de familie dicţionarul explicativ al limbii române. Din această definiţie reiese că familie este întemeiată prin căsătorie numai din soţ şi soţie, şi nicidecum altfel.

Ce se are în vedere cînd am scris că familie trebuie protejată? Statul, are rolul primordial de a proteja familia prin legislativul Republicii Moldova. Acum este momentul cel mai potrivit de a face o alegere corectă în data de 5 aprilie, pentru binele familie şi a întregii societăţi. Cum putem să spunem că statul a protejat familie dacă numai în ultimii 2 ani s-au adoptat legi care intimidează familia, cum ar fi: Legea cu privire la avort, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării, apoi noua lege, prin care părinţii vor fi pedepsiţi cu un an de închisoare în cazul cînd îşi vor disciplina copiii cu pedepse corporale. Familie este protejată de Constituţia Republicii Moldova, prin Codul Familiei, art. 2 alin. (1) „Familia şi relaţiile familiale în Republica Moldova sunt ocrotite de stat”, iar în alin. (3) din acelaşi articol, este scris: „Relaţiile familiale sunt reglementate în conformitate cu următoarele principii: monogamie, căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie, egalitate în drepturi a soţilor în familie, sprijin reciproc moral şi material, fidelitate conjugală, prioritate a educaţiei copilului în familie, manifestare a grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor şi intereselor membrilor minori şi ale celor inapţi de muncă ai familiei, etc.”

Un rol major pe care îl are familia, cît şi biserica de a transmite valorile moral-creştine următoarelor generaţii, de după noi. Acum dacă statul legalizează avortul, desfrîul, mă întreb ce valori se vor transmite în următorii 4 ani?

Trăim într-o ţară creştină, unde toţi oamenii se consideră creştini, dar care este atitudinea oamenilor faţă de rău, de păcat? Potrivit cu Proverbe 8:13 este scris: Frica de Domnul este urârea răului… să ne ajute Dumnezeu să avem frică de El cu adevărat, şi prin faptul că vom dori doar binele ţării şi întregii societăţi, ceea ce se referă şi la toate formaţiunile politice, care candidează la funcţia de deputat în Parlament.

Familia trebuie protejată şi promovată, pentru că o ţară sănătoasă este atunci cînt familia este sănătoasă! Vă dorimi să aveţi o familie frumoasă şi binecuvîntată de Dumnezeu!

Entry filed under: Social. Tags: .

Trebuie biserica să se implice în politică? Un medic – Un Blogger!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Februarie 2009
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
232425262728  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,380 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: