Rolul unei Biserici într-o societate

Aprilie 8, 2009 at 12:08 pm Lasă un comentariu

Biserica în zilelee noastre se află într-un colpas total. Una din cele mai mari mărturii că Biblia este adevărată, este că Biserica a rezistat de-a lungul istoriei. Biserica este mireasa lui Hristos, şi ea într-o zi va fi luată de mirele ei. Conform statisticilor între 10% – 20% din creştinii care aparţin de o biserică, se implică în misiunea măreaţă de-a duce Cuvântul lui Dumnezeu la alţii. Îmi este interesant dacă avem date statistice referitor la biserica din Moldova, după proclamarea independenţii, dar în ţara vecină, Ukraina în anul 1991 erau doar 1000 de biserici protestante la 58 milioane de populaţie. În anul 2002 în Ukraina existau deja 8000 de biserici evanghelice, la o populaţie de circa 53 milioane de oameni. Din aceste statistici am înţeles că rolul bisericii într-o societate este imens, şi anume de a fi sare şi lumină, de a răspunde nevoilor societăţii, şi de a se implică în măsura Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa social-politică din ţară. Pentru că, creştinii sunt o forţă, ei îl au pe Isus Hristos, care este Stăpânul acestei lumi, căci «din El prin El şi pentru El , sunt toate lucrurile.».  Fie ca fiecare Biserică din Moldova, să ducă drept Cuvântul lui Dumnezeu, şi să se pregătească pentru întâlnirea cu Mirele Său, Mântuitorul lumii,  Domnul Isus Hristos !!

Entry filed under: Social. Tags: .

Poze de la manifestarea de ieri din centrul Chişinăului Dezinformare continuă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Aprilie 2009
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,554 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: