„Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse..

Aprilie 14, 2009 at 12:04 pm Lasă un comentariu

… şi cu cel ce nu îşi poate ţine gura să nu te amesteci„, aşa afirma cartea Proverbe scrise de marele înţelept biblic Solomon. Aceste adevăruri sunt foarte actuale zilelor noastre când organele poliţiei încearcă să prostească întreaga societate cu povestea celor doi  tineri  care au instalat drapelurile Uniunii Europene şi a României , pe clădirile Parlamentului şi a Preşedenţiei.  Marturiile total confuze ale acestor tineri, chemaţi chipurile să facă lumină, nu au făcut decât să ridice mai multe întrebări. Unul din ei a declarat, foarte îmfumurat că a „dorit să liniştească masele” , acum mă întreb, dacă nu au reuşit să o facă liderii opoziţiei care au fost la faţa locului, cum pot să o facă doi tineri anonimi? Apoi a mai afirmat unul din ei, că ideia de a instala drapelul i-a venit pe loc.  Să fim serioşi dragi tineri. Aţi venit foarte bine pregătiţi, şi aveaţi din timp pregătit acest scenariu, iar drapelele le aveaţi cu voi.  Prin ceea ce  au făcut aceşti copii,  s-a descreditat în faţa opinii publice. Mă rog foarte mult ca Dumnezeu să îi mustre, şi să se pocăiască public pentru că au jucat fals într-un scenariu foarte rău, pus la care de  cineva. Dar până atunci, vreau să vă spun vorbele Bibliei că „cine umbă cu bârfeli, dă pe pe faţă lucruri ascunse”

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Cum am trăit ziua de 7 aprilie .. Andrei şi Ala Talmazan şi-au deschis blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Aprilie 2009
L M M M V S D
« Mar   Mai »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 194,999 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: