Europa exportă moarte

Mai 5, 2009 at 8:16 am Lasă un comentariu

În vizita sa în Republica Moldova, doctorul şi sociologul american Paul Cameroon, a declarat că pentru ca populaţia Europei să rămână cel puţin la numărul care este acum trebuie ca fiecare femeie să nască 2.1 copii. Acum în Uniunea Europeană  în mediu se naşte 1.2 copii, ceea ce este mizerabil de puţin, şi în cel mult 35 de ani, vom avea o populaţie îmbătrânită. Cel mai grav lucru este că oficialii europeni, nici nu lucrează în acest sens, de a adopta politici care să încurajeze tinerele mame să nască copii. Ar trebuie să promoveze legi şi reforme care ar încuraja ca familiile cu mulţi copii să fie cele mai priveligiate, pentru că ele îşi asumă un rol foarte mare.  Din contra, Uniunea Europeană, tot mai des şi parcă fără nici un pic de logică, promovează politici pentru oamenii care nu doresc să aibă copii, deşi pot, pentru homosexuali, care după cum ştim, mai mult consumă decât produc.  Prin tot ceea ce fac, oficialii europeni exportă moarte în toate ţările prin aceste politici promovate de ei.  Homosexualii în obrăznicia şi neruşinarea lor, sfidează orice societate doar pentru a fi acceptată modul lor de viaţă. Nici Moldova din păcate nu este străină acestui fenoment. Şi chiar azi organizaţia lor vor ţine o conferinţă de presă unde şi vor afişa agenda lor pentru trei zile de „pride”. După cum vedem, ei folosesc şi cuvântul „mândrie” pentru a sfida întreaga societate. Homosexualii nu produc nimic. Ei doar consumă, iar acest lucru ar trebui condamnat in continuă. Trebuie să fie clar, nu putem să ne folosim de bunurile altor oameni, dacă nici tu ca individ nu produci nimic. Oficialii europeni ar trebuie să judece cu creierul, dar nu bazându-se pe sentimentele unor oameni. Pai daca unul din homosexuali peste noapte doreşte să îşi schimbe sexul, atunci imediat el declară că asta simte, şi e corect să îşi facă o operaţie. Iar în acest sens Uniunea Europeană este în drept angajeze din banii publici, medici, psihologi, medicamente, doar pentru a satisface obrăznicia unor oameni. La fel stau lucrurile şi cu manifestările lor publice. Nu trebuie de admis ca homosexualii să aibă parade publice, acest lucru este sfidător, şi la urma, urmei, sexualitatea este un lucru privat, intim. Acum vedem clar că Uniunea Europeană exoprtă pe cale largă moarte pe întregul continent. Să ne dea Dumnezeu multă înţelepciune, să judecăm la rece evenimentele, nu doar pe baza sentimentelor.

Anunțuri

Entry filed under: Social.

Europa suferă de birocraţie diplomatică Mai avem oameni ca el ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Mai 2009
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhivă

Statistica Blogului

  • 191,199 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: