Cine are totuşi obraz?

Mai 13, 2009 at 10:32 am Lasă un comentariu

Ieri noul preşedinte al Parlamentului, Vladimir Voronin, a declarat că opoziţia „nu are obraz”  în cazul în care nu va participa la alegerea preşedintelui. Stăteam şi analizam spusele lui, şi mă întrebam dacă a avut partidul comunist obraz când au fraudat alegerile?  Dacă nu au remuşcări de conştiinţă când au votat şi morţii pentru ei. Un oficial european a declarat că a întîlnit pentru prima data în istorie un asemenea fenomen, ca morţii să participe la vot. Mă mai întreb,  dacă minciuna cu care au manipulat societatea după evenimenele din 7 aprilie, când au lăsat o mână de huligană să devasteze clădirile oficiale ale statului, Preşedenţia şi Parlamentul, în ce cateogrie poate fi clasată? În nici una, Partidul Comunist nu se va schimba nici o dată. Arma cu care au dominat de-a lungul istorie a fost minciuna şi teroarea. Nu îi voi judeca pe actualii comunişti,  deoarece  la rîndul lor, ei sunt jertfe ale sistemului, şi a idiologiei pe care o promovează.  Să ai „obraz” vorba domnului Voronin, nu înseamnă decât să fii un im sincer, simplu, şi care spune mereu adevărul. Dar după cum a început activitatea noului legislativ, mă tem că dreptatea, sinceritatea  şi adevărul vor pieri din peisjul politic moldovenesc.

Entry filed under: Politic. Tags: .

Maxima zilei Cum a apărut principiul prezumţiei nevinovăţiei?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Mai 2009
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,554 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: