Cum poate Moldova ieşi din criza politică?

Iunie 3, 2009 at 5:09 am Lasă un comentariu

Ieri în cadrul unei conferinţe de presă Asociaţia Obştească „Moldova Mea”  prin vocea liderului ei, Fiodor Ghelici a venit cu câteva sugestii cum poate ieşi MOldova din criza politică existentă. Înainte de împărtăşi aceste sugestii, Ghelici a reiterat că cele patru partide care au acces în parlament în cazul alegerilor anticipate, vor avea cu 8-12 procente mai puţine din cauza absenteismului populaţiei, şi atunci criza se va aprofunda nespus de mult.  Iată şi sugestiile acestei asociaţii obşteşti. În primul rând comuniştii să îşi retragă candidatura de la funcţia de preşedinte a ţării, adică Zinaida Greceanâi să fie înlocuită cu un alt candidat. A doua sugestie, este ca opoziţia să aibă funcţia de preşedinte, în aşa caz comuniştii vor arăta că se socot şi cu cei care nu au votat cu ei, şi vor ţine cont de preferinţele lor politice.  Şi o a treia sugestie, este ca Partidul Comunist să facă un pas înapoi, şi să nu uite că ei deja deţin funcţia de preşedinte al Parlamentului şi şefia Executivului.  Doar în asemenea cazuri comuniştii vor demonstra că cu adevărat ţin la reconcilierea ţării.  Fiodor Ghelici a mai afirmat că în Moldova în prezent dacă vorbeşti în limba de stat eşi catalogat drept român, dacă vorbeşti rusa, eşi automat comunist, iar dacă eşti pensionar eşti cel mai aprig comunist. Acestea sunt roadele guvernării comuniste, a mai concluzionat  Ghelici. La întrebarea dacă afirmaţiile lui Urecheanu precum că, „oricum va fi preşedinte”, înseamnă ca se poate vorbi de o colaborare cu comuniştii, liderul organizaţiei „Moldova Mea” a declarat că este posibil dat fiind faptul trecutul comun al lui Voronin şi respectiv Urecheanu.

Fie ca Dumnezeu să protejeze Moldova de orice rău iar deputaţii noştri să acţioneze astăzi numai spre binele ţării.

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Alegeri anticipate peste patru ani !! Cotitura radicală a istoriei Moldovei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Iunie 2009
L M M M V S D
« Mai   Iul »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 195,066 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: