Am văzut că sunt folosiţi

Septembrie 29, 2009 at 12:10 pm 3 comentarii

Astăzi în faţa primăriei municipiului Chişinău, organizaţia „Salvagardare” condusă de Maia Laguta, a organizat un protest de loc paşnic. De ce nu a fost paşnic, tocmai din considerentul că circulaţia pe principala artera a capitalei a fost blocată mai multe ore. Nemulţumiţi de majorarea tarifului la apă, câteva sute de pesnionari majoritatea vorbitori de limbă rusă au cerut în mod imperativ ca primăria să anuleze această decizie. Primarul, Dorin Chirtoacă a încercat să vorbească cu protestatarii, dar fără rezultat, căci bătrânii au dat dovadă de mai multă violenţă decât se poate aştepta de la un pesnionar. Deşi a încercat să le explice mulţimii că locuitorii Chişinăului plătesc mult mai puţin ca cei din Cahul, Străşeni, sau Bălţi, bătrînii nu au fost sensibilizaţi de aceste exemple, şi prin vocea doamnei Maia Laguta au continuat protestele, deşi li s-a promis compensaţii.  Consilierul municipal Oleg Cernei i-a întrebat de ce nu au protestat timp de 8 ani cât au guvernat comuniştii şi preţurile au crescut atât de mult?  Evident că nu au răspuns aceştia. Pentru că şi printre protestatari s-au început certuri.

Una am observat câteva lucruri  la acest protest. În proporţie de 90 la suta se vorbea doar ruseşte. Iar dacă cineva îi apostrofa să vorbească câtuşi de puţin în română, atunci se isca o ceartă şi mai mare.  Cu tot respectul faţă de oamnii în vârstă, dar cred că este o etică să vorbeşti în limba ţării în care trăieşti.  Apare întrebare cine i-a invitat pe aceşti bătrâni, dacă unii din ei nici nu ştiau pentru ce au venit.   Oare aceste proteste nu sunt decât începutul la ceea ce numeau comuniştii „rezitenţă democratică în faţa noului regim”?  Încă o dată am  văzut cum nişte oameni simpli şi bătrâni  sunt folosiţi pentru interesele murdare ale unui partid cu o doctrină murdara şi anticreştină.

 

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Tribut Învăţătorului drag În Polonia vor fi castraţi pedofilii.

3 comentarii Add your own

  • 1. ghenadiana  |  Septembrie 29, 2009 la 7:31 pm

    Da, aşa este. Peste tot sunt pensionari, ei nu sunt mai puţini la Străşeni, dar atunci cînd s-au majorat preţurile la apă, nimeni din ei nu a protestat, ci au primit şi au înţeles acest lucru.
    Este evident că sunt regizaţi de cineva…

  • 2. Curbet Alexandru  |  Septembrie 29, 2009 la 9:05 pm

    o modalitate de a se pronunţa a comuniştilor.
    O fac ca de obicei- scot focul cu mâna altora.

  • 3. Ruşii comunişti fac proteste la Chişinău « Creştini md  |  Octombrie 1, 2009 la 9:27 am

    […] Scris de Crestini md pe octombrie 1, 2009 Pe 29 septembrie 2009,   în faţa primăriei municipiului Chişinău, organizaţia “Salvagardare” condusă de Maia Laguta, a organizat un protest de loc paşnic. De ce nu a fost paşnic, tocmai din considerentul că circulaţia pe principala artera a capitalei a fost blocată mai multe ore. Nemulţumiţi de majorarea tarifului la apă, câteva sute de pesnionari majoritatea vorbitori de limbă rusă au cerut în mod imperativ ca primăria să anuleze această decizie. Primarul, Dorin Chirtoacă a încercat să vorbească cu protestatarii, dar fără rezultat, căci bătrânii au dat dovadă de mai multă violenţă decât se poate aştepta de la un pesnionar. Deşi a încercat să le explice mulţimii că locuitorii Chişinăului plătesc mult mai puţin ca cei din Cahul, Străşeni, sau Bălţi, bătrînii nu au fost sensibilizaţi de aceste exemple, şi prin vocea doamnei Maia Laguta au continuat protestele, deşi li s-a promis compensaţii.  Consilierul municipal Oleg Cernei i-a întrebat de ce nu au protestat timp de 8 ani cât au guvernat comuniştii şi preţurile au crescut atât de mult?  Evident că nu au răspuns aceştia. Pentru că şi printre protestatari s-au început certuri… Continuare pe Radu şi Lenuţa Blendarencu […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Septembrie 2009
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 193,639 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: