Cursul religiei ortodoxe, subiect de controverse în societate

Noiembrie 24, 2009 at 11:18 pm Lasă un comentariu

Vestea că Ministerul Învăţământului ar putea introduce obligatoriu cursul educaţia ortodoxă a stârnit mari controverse în societate. Nu mă miră aceste cotroverse atâta timp cât în Moldova conveţuiesc mai multe confesiuni. Iar această nouă materie de învăţământ ar putea leza şi atenta la convingerile copiilor care împărtăşesc alte viziuni decât cele ortodoxe. Amparent e un lucru minunat şi util, având în vedere vremurile de apostazie care au dat peste noi, însă în realitate se pare că acest nou obiect pare a fi o lovitură împotriva confesiunilor protestante din Moldova. Dezbaterile asupra acestui subiect nu încetinesc să se oprească. Am observat că se duc discuţii aprinse pe diferite forumuri şi site-uri, iar părerile sunt împărţite. Evenimentele succedate în ultimile luni au arătat că în ţara noastră, s-a început o marginalizare a cultelor religioase minoritare de către cultul majoritar. Şi aici îmi aduc aminte de sabotarea unui eveniment organizat de Biserica Adventistă, de către organizaţia „Pro Ortodoxia”, sub pretextul că Moldova este de 2000 de ani o ţară ortodoxă. Nu doresc nici pe departe să acuz pe nimeni, şi ştiu că s-a ajuns aici din dorinţa oamenilor  de a studia Biblia şi nu o anumită confesiune sau cult religios. Iar când începem a monopoliza  Biblia, şi adevărul îl atribuim doar unora, atunci societatea va avea decalaje confesionale ca cele pe care le întâlnim acum. Mă întreb oare cum se vor simţi copii altor culte religioase atunci când profesoara de ortodoxie le va cere să facă ceva contrar convingerilor primite de la părinţii lor? Oare nu spre dezbinare mergem noi? Biblia ne învaţă să trăim cât ţine de noi în pace cu toţi oamenii pentru că este un singur Domn şi o singură credinţă. Într-o emisiune radio, câţiva preoţi ai Mitropoliei Basarabiei referindu-se la acest subiect au declarat că „nu ar strica şi pentru celelalte culte să cunoască religia strămoşilor noştri”. Personal nu cred că este cel mai elocvent argument pentru ca să fie introdus în mod obligatoriu acest curs. Îmi aduc aminte că în campania electorală, actualul premier, Vlad Filat a declarat că optează pentru ca lecţiile de religie să fie opţionale. Am cerut părerea profesorilor de la Institului Biblic Inductiv din Moldova, care au reiterat că trebuie să ne concentrăm spre lucrurile care ne unesc şi nu spre acele care dezbină.

Totuşi este straniu de ce unii autori ai acestei propuneri, nu doresc să se studieze Biblia opţional, ci insistă să fie studiată ortodoxia, ca şi obiect. Nu pare oare acesta mai mult un război, decât o dorinţă sinceră de a schimba lucrurile din ţară?  Poate ar trebuie să ne uităm totuşi pe paginile Sfintelor Scripturi unde se vorbeşte doar despre două credinţe, una vie, care are fapte, şi una moartă, care nu are fapte. Fie ca deputaţii noului legislativ să dea dovadă de mult discernământ  şi prin deciziile luate de ei, să aducă o armonie în societate. Iar rolul Bisericii să fie acela de a învăţa Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este el, chiar dacă pe unii îi doare lucrul acesta.

Entry filed under: Politic. Tags: .

Se va mai sărbători în Anglia, Crăciunul? Acţiune îndreptată împotriva violenţei din familie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Noiembrie 2009
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,638 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: