Ce semeni aceea vei culege

Decembrie 29, 2009 at 9:47 pm Lasă un comentariu

Degeaba au fost revoltaţi comuniştii în ultima şedinţă de parlament al acestui an pentru neincluderea liderului lor Vladimir Voronin în componenţa nominală a delegaţiei permanente a Adunării Permanente a Parlamentului Europei.  Spun degeaba pentru că dacă îşi aduc aminte bine comuniştii, timp de opt ani nici un deputat al opoziţiei de atunci nu s-a bucurat de un asemenea privilegiu. Apoi imediat după alegerile din 5 aprilie, Vladimir Voronin a declarat răspicat că nu va discuta nici o funcţie în stat pentru membrii partidelor democratice. Acum, cum vine stimaţi comunişti?  Cât vor mai încerca comuniştii să se comporte de parcă ar fi încă la putere? Sau cum poţi să îl alegi pe  Voronin într-o asemenea delegaţie, dacă acesta nici măcar nu participă la şedinţele parlamentului sfindându-le în mod obraznic. Are drepate deputatul comunit Iurie Muntean, când spune că „Voronin este o forţă”, dar o forţă care a reuşit să devizeze societatea în „ai noştri” şi „ai voştri”. O forţă ca a sămănat minciuni timp de opt ani. Dar acum această forţă se destramă, lucru demonstrat şi prin masivele plecări ale unor lideri marcanţi din rândul comuniştilor. Acum comunişti culeg ce au semănat în  anii când au fost la putere. Acest adevăr biblic este actual ca niciodată şi pentru ei, adică ce semeni aceea vei culege. Iar dacă ai semănat ură, minciună, răfuială politică, imi este greu să cred că vei culege opusul.  Poate îşi vor da seama în acest final de an, că nu mai merge manipulările lor sovietice, şi se vor pocăi de păcatele lor, public, şi vor lăsa scena politică altor forţe care, cu adevărat  se interesează de binele oamenilor.

Însă doresc ca şi Alianţa pentru Integrare Europeană, să se poarte în cel mai civilizat mod cu comuniştii, judecându-i după faptele lor.

Entry filed under: Politic. Tags: .

Gândul zilei Ce îmi doresc în 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Decembrie 2009
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,706 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: