Ce a poruncit Mohamed şi nu a făcut-o Isus

Ianuarie 4, 2010 at 1:18 pm 9 comentarii

Prin acest articol vreau să vă prezint 4 învăţături pe care le-a promovat Mohamed şi despre ca Mântuitorul acestei lumi, Domnul Isus Hristos nu a spus nimic sau ne-a învăţat opusul.

1 Băuturi şi  mâncăruri interzise

Mohamed – Şi băuturile spirtoase şi carnea de porc sunt incompatibile cu islamul (Sura 5:90). Mohamed personal îi pedepsea pe acei care consumau vin.

Isus Hristos- nu a judecat pe nimeni niciodată referitor la ce mănâncă sau beau.  „El le-a zis: „Şi voi sоnteţi aşa de nepricepuţi? Nu оnţelegeţi că nimic din ce intră оn om de afară, nu-l poate spurca?Fiindcă nu intră оn inima lui, ci оn pоntece, şi apoi este dat afară оn hazna?” A zis astfel, făcоnd toate bucatele curate.El le-a mai zis: „Ce iese din om, aceea spurcă pe om.Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gоndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, оnşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.”(Marcu 4:18-23)

2 Postul

Mohamed cerea de la musulmani să ţină postul între prima rugăciune(la ora 4 dimineaţa) şi cea de a patra rugăciune (ora 5 seara), în timpul sfintei luni de Ramadan (Sura 2:181)

Isus Hristos nu le-a cerut imperativ  ucenisilor săi să ţină postul, şi foarte rar menţiona despre acest lucru. Ceea ce evident nu reduce cu nimic importanţa postului. Postul este o atitudine a inimii, dar nu o obligaţiune de dragul religiei.

3 Răzbunarea

Mohamed „Dacă aţi primit o rană , şi ceilalţi oameni au primit răni asemenea ei. Astfel schimbăm noi aceste zile între oameni, pentru ca Alah să îi cunoască pe cei care cred şi să-i  deosebească pe cei care cred şi să îi pedepsească pe cei necredincioşi” (Sura 1:140)

Isus  „Aţi auzit că s’a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.”Dar Eu vă spun: Să nu vă оmpotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, оntoarce-i şi pe celalt.Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu оntoarce spatele celui ce vrea să se оmprumute dela tine.Aţi auzit că s’a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvоntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este оn ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 5:38-44)

4 Armament

Mohamed „O Profetule!!, Îndeamnă-i pe dreptcredincioşi la luptă! Dacă douăzeci dintre voi sunt statornici , vor birui două sute, iar dacă între voi sunt o sută , vor birui ei o mie dintre acei care nu cred” (Sura 8:65)

Isus ” Îndată, Iuda s’a apropiat de Isus, şi I-a zis: „Plecăciune, Оnvăţătorule!” Şi L-a sărutat.Isus i-a zis: „Prietene, ce ai venit să faci, fă!” Atunci oamenii aceia s’au apropiat, au pus mоnile pe Isus, şi L-au prins.Şi unul din ceice erau cu Isus, a оntins mоna, a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea.Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei; căci toţi ceice scot sabia, de sabie vor pieri. (Matei 26:50-52)

Fie ca Dumnezeu să ne ajute să studiem Sfintele Scripturi aşa cum au fost lăsate ele, ca să putem deosebi binele de rău.

Anunțuri

Entry filed under: Islam.

Gândul zilei Ce se întâmplă când ai totul şi rămâi cu nimic

9 comentarii Add your own

  • 1. muslima  |  Ianuarie 6, 2010 la 8:50 pm

    Buna ziua.

    Vreau sa fac o mica corectie. Nu Muhammad, pacea si binecuvintarea lui Allah fie asupra lui, a poruncit aceste lucruri, ci Allah (adica Dumnezeu). Muhammad, salla-LLahu alayhi ua sallam, nu a poruncit nimic de la sine, el doar a transmis oamenilor ceea ce i-a revelat ingerul Djibril de la Dumnezeu.

    Referitor la bauturi spirtoase s.a.m.d.:
    „О те, которые уверовали! Воистину, опьяняющие напитки, азартные игры, каменные жертвенники (или идолы) и гадальные стрелы являются скверной из деяний сатаны. Сторонитесь же ее, – быть может, вы преуспеете. ” (5:90)

    Dumnezeu se adreseaza catre credinciosi sa se fereasca de aceste lucruri, pentru ca ele sunt murdare (скверны)

    Referitor la post, ati gresit numarul ayatului.

    183. О те, которые уверовали! Вам предписан пост, подобно тому, как он был предписан вашим предшественникам, – быть может, вы устрашитесь.
    184. Поститься следует считанное количество дней. А если кто из вас болен или находится в пути, то пусть постится столько же дней в другое время. А тем, которые способны поститься с трудом, следует во искупление накормить бедняка. А если кто добровольно совершает доброе дело, то тем лучше для него. Но вам лучше поститься, если бы вы только знали!
    (2:183,184)

    Deci, dupa cum vedeti, Dumnezeu se adreseaza iarasi credinciosilor sa posteasca, insa cei care se afla in calatorie pot intrerupe postul si sa tina in alt timp. Cei care postesc greu (sunt bolnavi sau altceva) pot sa hraneasca un sarac, si astfel nu trebuie sa mai tina post. Insa rasplata pentru post este mult mai mare. (intr-un hadis se spune ca o zi de post il salveaza pe credincios de la 70 de ani de foc)

    Referitor la razbunare: sura 1:140 nici nu exista !!!! ci este urmatoarea:
    178. О те, которые уверовали! Вам предписано возмездие за убитых: свободный – за свободного, раб – за раба, женщина – за женщину. Если же убийца прощен своим братом, то следует поступить по справедливости и уплатить ему выкуп надлежащим образом. Таково облегчение от вашего Господа и милость. А кто преступит границы дозволенного после этого, того постигнут мучительные страдания.
    179. Возмездие спасает вам жизнь, о обладатели разума! Быть может, вы будете богобоязненны.

    Deci exista razbunarea, dar daca familia pagubasului il iarta pe ucigas, atunci ucigasul trebuie doar sa le plateasca cit acestia vor cere, dupa cum reiese din ayatul de mai sus.

    Referitor la armament si in general la djihad, sunt conditii foarte stricte.
    Iata un ayat:
    Не убивайте душу, которую Аллах запретил убивать, если только у вас нет на это права. Это заповедал вам Аллах, – быть может, вы уразумеете. (6:151)

    Allah a interzis omorul, doar daca persoana nu are dreptul la aceasta (de exemplu in cazul razbunarii).

    9. Аллах запрещает вам дружить только с теми, которые сражались с вами из-за религии, выгоняли вас из ваших жилищ и способствовали вашему изгнанию. А те, которые берут их себе в помощники и друзья, являются беззаконниками. (60:9)

    Adica djihad se face doar impotriva celora care lupta impotriva musulmanilor din cauza religiei, sau cei care i-au alungat din casele lor si a. (din ayatul de mai sus)

    Eu stiu ca vreti sa faceti reclama negativa islamului, si din cauza aceasta nici nu va uitati ca ceea ce scrieti nu corespunde adevarului. Dar Dumnezeu este Atoatevazator, El stie care este intentia mea, si stie care este intentia dumneavoastra. Si fiecare din noi va fi rasplatit/pedepsit in functie de intentiile si faptele sale.

    La revedere.

  • 2. Radu Blendarencu  |  Ianuarie 9, 2010 la 9:17 am

    Multumesc mult de informatie
    Eu nu vreau sa fac reclama negativa nici unei religii, ci doar constat un fapt. Iar realitatea este aceea pe care o avem. Adevarul absolut este doar in Biblie, in care scrie la Evanghelia dupa Ioan ca doar Isus Hristos este adevarul si El ne poate face liberi.

    Intentia mea este de a marturisi ce spune Biblia si atit. Coranul a fost scris de Mohamed, pe cind Biblia este insuflata de Dumnezeu.

  • 3. Arrasel  |  Ianuarie 9, 2010 la 11:44 pm

    @muslima
    Don’soara, nu ne da citate in limba sarba caci scrii pe un blog romanesc si noi nu vorbim sarba.
    Nimeni nu face nicio reclama negativa, ci constata niste fapte.
    Faptul ca sunteti instigati la violenta prin jihadu asta al vostru nu mi se pare foarte frumos in conditiile in care Isus al meu imi porunceste sa va iubesc si pe voi. Ce cantareste mai mult?
    Iar faptul ca ne spui ca „fiecare va fi pedepsit” (te referi la faptul ca am fi denigrat islamul tau) spune multe despre tine.
    Unde-s profetiile despre mohamed asta? Daca voi ajungeti in cer prin ce sunteti voi, cine va spala pacatele din trecut?
    E un banc sa crezi ca omul, plin de pacat (fara o jertfa cuiva perfect) va ajunge in rai sa stea in prezenta Lui Dumnezeu care guess what? E perfect si nu poate sta in prezenta pacatului.
    Regret sa te dezamagesc dar cineva tre sa iti inlocuiasca cazierul mizer cu unul perfect. Isus e biletul de intrare in Rai. Alta cale nu e.
    All my best!

  • 4. Doru Dascalu  |  Ianuarie 12, 2010 la 6:41 pm

    Pentru naivi. Ce religie trebuia să aibă un popor care este războinic, cu climat tropical?! Păi la cum sunt arbii dacă mai şi beau, păi se ştie ce face omul la beţie, mai ales unul incult. Apoi carnea de porc. Existau frigidere acum două mi de ani?!Dacă tăiau porcul, nu se strica carnea in 24 de ore şi apoi mâncată fiind, dispărea poporul arab?! Haremul este prevăzut pentru că fiind războinici, arabii mureau mulţi şi rămâneau văduve şi apoi făceau mulţi copii. Totul în religia musulmană este făcut pentru dezvoltarea poporului. Făcut de nişte oameni înţelepţi. La fel şi în religia creştină. Totul este făcut pentru ca să avanseze civilizaţia. Cea mai bună dovadă că este aşa, este faptul, că prezenţii conducători având poliţie reală mai nou, nemaifiind nevoie să apeleze la cea astrală, au început să nu mai fie la ciolan cu capii bisericii. Depărtarea de la religie, în special a oamenilor-vite-sclavi, a dus la ceia ce se întâmplă azi în lume. Biblia şi Coranul sunt nişte capodopere, care descriu regulile de bază ale unei civilizaţii. Respectarea cerebrală a celor două cărţi, nu poate decât să te civilizeze şi să te ridice la rangul de OM. Impunerea lor cu forţa, celorlalţi, este un lucru nedemn de o fiinţă umană. Cel care caută să dovedească celorlalţi, prin mijloace nedemne unei fiinţe raţionale, că Biblia sau Coranul, spun numai adevărul şi trebuie să crezi necondiţionat în ele, premărind pe Dumnezeu sau Allah, sunt oameni (oare) materiali, ce nu pot să-şi vadă de viaţa lor. Şi cum orice om caută să fie un lider ceva, să fie mai cu moţ decât ceilalţi, atunci când nu ai capacitatea intelectuală, sau inteligenţa să creezi ceva util umanităţii, te apuci să perorezi din Biblie sau Coran. Pe româneşte „abureală”, sau frecţie la un picior de lemn.

  • 5. muslima  |  Ianuarie 14, 2010 la 4:10 pm

    @Arrasel, iti aduc la cunostinta, ca vad ca nu stii, nu este in limba sirba, este in rusa d’le, si inca ceva, site-ul acesta este moldovenesc, iar orice moldovean (aproape) cunoaste limba rusa. Deci, cui i-a fost adresat mesajul – acela a inteles.

    In rest, d-le Blendarendu, va dau un sfat, prea „taranos” a devenit blogul asta, daca vreti sa aveti un blog normal, pe care sa intre oameni normali, atunci mai filtrati un pic comentariile, caci sunt „ca la usa cortului”.

    La revedere.

  • 6. Radu Blendarencu  |  Ianuarie 14, 2010 la 4:16 pm

    Draga Muslima

    Asa cum tu ai dreptul la opinie, la fel o au toti cei care viziteaza acest site.
    Nu accept insa sub nici o forma atacurile la persoana si cuvintele obscene. Atita timp cit se polemizeaza in jurul unei idei, orice comentariu este util.

    Multumesc ca vizitezi acest blg

  • 7. muslima  |  Ianuarie 15, 2010 la 6:02 pm

    Domnule Blendarencu, daca cunoasteti limba rusa, dar cred ca o cunoasteti, si daca sunteti in Chisinau, va invit la moskee. Deoarece, odata ce ati inceput sa scriti atitea articole despre islam si musulmani, ar trebui sa aveti ceva dovezi referitor la ele. Asa ca va invit sa vorbiti cu musulmani moldoveni, sa vedeti de ce au primit islamul, sa vedeti cum traiesc, si sa scriti pe baza la evenimente reale, nu povesti.

    Daca sunteti de acord, va dau adresa.

    La revedere.

  • 8. muslima  |  Ianuarie 28, 2010 la 7:26 pm

    IAR ASTEA SUNT CUVINTELE LUI ISUS, DUPA CUM VOI SUSTINETI, DIN BIBLIE:

    32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
    33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
    34. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
    35. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
    36. Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui.
    37. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
    38. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
    39. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.
    40. Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.

    Matei 10

  • 9. andrei  |  Februarie 24, 2010 la 12:25 am

    Amin!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Ianuarie 2010
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhivă

Statistica Blogului

  • 197,271 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: