Un nou proiect sau eşec politic

Ianuarie 13, 2010 at 8:14 am 1 comentariu

Ieri mai puţin cunoscută mişcarea social politică „Moldova Unita”, condusă de Ana Tcaci a fost în centrul atenţeie, mai mult poate decât la alegerile parlamentare sau locale. Şi pentru că, cei patru deputaţi comunişti, cunoscuţi opiniei publice, au aderat la acest partid. Chiar daca Vladimir Ţurcanu anunţa tare şi răspicat că va da naştere la un nou proiect politic grandios, acest lucru nu s-a întâmplat. Îmi aduc aminte când actualul premier Vlad Filat a părăsit rândurile Partidului Democrat, şi a anunţat că lansează un proiect politic, lucru care de fapt sa şi întâmplat. Un proiect nu înseamnă să te alipeşti la o mişcare social politică existentă, ci tu să îl lansezi şi să duci o amplă campanie de promovare. Ceea ce au făcut foştii deputaţi comunişti se aseamănă zdrobitor cu ceea ce a făcut un alt fost comunist, Vasile Tarlev, care şi el, s-a urcat într-o corabie defect politic, iar rezultatul îl avem pe faţă.  Nu ştiu cât de eficient va fi de acum înainte „Moldova Unită” în actuala componenţă, şi care va fi impactul ei, însă îi va fi greu să se impună pe scena politică. Pentru că cazul Marian Lupu nu cred ca se va mai repeta, când un fost comunist să mai atragă atât de mulţi simpatizanţi de partea lui, într-un timp record. Atât Stepaniuc cât şi Vladimir Ţurcan, nu au cea mai bună reputaţie în rândul opiniei publice dat fiind faptul promovarea moldovenismului stalinist din partea primului şi docilitatea şi complicitatea de care a dat dovadă fostul ministru de interne în perioada „7 aprilie”. La fel ca şi Vasile Tarlev care era văzut o maşină de voturi pentru Uniunea Centristă, noul partid al celor patru ex-comunişti speră să treaca pragul electoral în eventualitatea unor alegeri anticipate. 

Numai că nu prea înţeleg reacţia domnului Stepaniuc, căruia îi pare rău tot mai frecvent că a părăsit rândurile unui partid care nu mai contează în Europa, şi de numele căruia se leagă cele mai mari crime în lume. O dată ce ai părăsit un rău, nu poţi şi nici nu ai dreptul să te mai gândeşti la el, pentru că. lansându-te într-un nou proiect trebuie tu să fii nou în gândire, altfel îţi este garantat eşecul. Lucru pe care l-am văzut şi la partidele pe la care a fost şi  fostul premier Tarlev

Acelaşi lucru se poate vorbi şi despre foştii  amn-işti, Untilă şi Colesnic, care aderat la  Mişcarea Acţiunea Europeană, cu scopul de a o conduce. Aşa am înţeles din interviurile date de Veceslav Untilă. Dacă scopul unui om este doar de a obţine puterea, indiferent că eşti Urecheanu, Untilă , Ţurcan sau  oricine altcineva, atunci aceasta nu este decât o goană după vânt. Pentru că astfel pierzi din vedere omul şi nevoile lui, şi te concetrezi doar la lupte care în fond, nu duc la nimic bun. De aceea nu de multe ori oameni cunoscuţi pe scena politică  cadr repede în anonimat, tocmai din cauza  dorinţei lor de a ajunge cu orice preţ la putere.

 

Entry filed under: Politic. Tags: .

Cum să te porţii cu oamenii de altă religie Sfântul Vasile, un om de la care avem ce învăţa

1 comentariu Add your own

  • 1. alaandrei  |  Ianuarie 13, 2010 la 11:05 pm

    A iubi tara inseamna a ti-o cladi cu propria ta viata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Ianuarie 2010
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,380 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: