Regimul communist trebuie condamnat

Ianuarie 17, 2010 at 5:36 pm Lasă un comentariu

Ideia preşedintelui interimar Mihai Ghimpu de a forma o comisie care ar condamna regimul comunist totalitar din Republica Moldova a iritat la maxim fostul partid de guvernământ. Port vocea acestora Marc Tcaciuc a acuzat actuala guvernare că a instaurat un regim totalitar, care va duce la excluderea ţării noastre din multe organizaţii europene. Am trăit să o vedem şi pe asta, când fostul partid a ucis tot ce înseamnă democraţie şi pluritatea de idei să strige în gura mare că uite, în Moldova s-a instaurat un regim care nu este pe placul comuniştilor.Este puţin deplasată ideia să aduci astfel de insinuări o dată ce actuala guvernare nu are decât o majoritate destul de fragidă, şi nu are decât ceva mai mult de o sută de zile de când guvernează ţara.

Ideia preşedintelui Parlamentului are suport logic, având în vedere că anume dictatura comunistă a stat la bazele multor atrocităţi umane de-alungul istoriei, şi atunci nu înţeleg de ce se revoltă actualii comunişti. Ori nu cumva se asociază cu predecesorii lor de până la independenţa ţării, o dată ce se tem de condamnarea comunismului? Strigătele lor mă fac să cred că Partidul Comunist nu a negat niciodată genocidul predecesorilor lor, ba mai mult l-au justificat. Şi acum apare întrebarea, dacă s-au schimbat comuniştii de-a lungul acestor doua decenii de independenţă?

 Regimul comunist a fost condamnat de majoritatea statelor europene, fără a fi contestat, ba mai mult a stârnit reacţii pozitive. Drept exemplu ne serveşte chiar ţările vecine.Mai întâi a fost România unde preşedintele ţării Traian Băsescu a calificat regimul comunist drept unul ”ilegitim şi criminal”. Iar recent Ukraina a condamnat faptele unuia din cei mai mari criminali ai omenirii Iosif Stalin, pe care un tribunal din Kiev le-a calificat drept genocid împotriva poporului ukrainean. De ce nu ar face şi Moldova acelaşi lucru o dată ce sute de mii de oameni au avut de suferit. Şi primul pas a fost făcut. Mihai Ghimpu, preşedintele interimar alţării a emis un decret prezidenţial privind constituirea Comisiei pentru condamnarea regimului totalitar comunist din Republica Moldova. În acelaşi decret se spune că „societatea trebuie să cunoască esenţa totalitară a regimului comunist şi să nu admită instaurarea unor regimuri similare pe viitor” Cât ţine de îngrijorările deputatului comunist Marc Tcaciuc , trebuie de amintit că însăşi Rezoluţia numărul 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prevede măsuri de de eliminare a moştenirii fostelor regimuri totalitare comuniste, iar Rezoluţia numărul1481 din 2006 ale aceleiaşi Adunări cere necesitatea condamnarii internaţionale a crimelor regimurilor comuniste totalitare.

 Fără îndoială Partidul Comunist din Moldova cunoaşte aceste rezoluţii, însă frica de a pierde din popularitate în urma scoaterii la iveală a nelegiurilor predecesorilor lor, vor face ca să arunce cu minciuni în societate şi vor posta în rol de victime actualei puteri. Fosta guvernare ar trebuie să ştie că „cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secerea, şi nuiau nelegiuirii lui este gata” (Proverbe 22:8). Iar regimul comunist a avut grijă să stăvilească ceea ce are un popor mai scum, şi anume credinţa în Dumnezeu. Sper că acum să se facă dreptate publică şi ca în curând despre acest regim să auzim doar în cărţile de istorie.

Entry filed under: Politic. Tags: .

Sfântul Vasile, un om de la care avem ce învăţa Biserica Bunavestire la un an de zile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Ianuarie 2010
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,554 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: