Ieri cu crucea azi cu duşmanul ei

Ianuarie 21, 2010 at 7:01 pm Lasă un comentariu

 În ziua când în Moldova când, o parte a populaţiei ţării a sărbătorit Botezul Domnului Isus (boboteaza), posturile tv, l-au prezentat şi pe liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, cum îşi făcea semnul crucii şi spunea că apa sfinţită îl ajută foarte mult în momentele dificile. Nu a trecut mult timp şi fostul preşedinte al Moldovei îi aduce elogii unuia din duşmanii declaraţi ai creştinismului şi anume, Vladimir Ilici Lenin, la aniversarea morţii acestuia. Cel care într-o scrisoare adresată lui  Maxim Gorki în anul 1913 afirma că „orice ideie despre doamne, doamne  este o urâciune”, şi că creştinii trebuiesc lichidaţi, a ajuns acum să fie pus mai presus de Hristos într-o ţară care se crede creştină.  Poate ar trebuie să îşi aducă aminte fosta conducere şi în general comuniştii de scrisoarea adresată de Lenin lui Molotov (care a devenit apoi ministru afacerilor externe al URSS), în care acesta cerea confiscarea obiectilorbisericeşti, sub pretextul de a combate foametea care a venit în Rusia. Lucru total fals şi deplasat. De fapt era doar o forma de a lupta împotriva creştinilor. În acei ani a crede în Isus, şi în a-l mărturisi pe Hristos era echivalent cu anii grei de puşcărie. Cum atunci să mai înţelegem gestul comuniştilor moldoveni? Sau aceasta este o nouă formă de făţărnicie?

După cum vedem comuniştii în anii de glorie au încercat să distrugă omul ca şi fiinţă. Dar necătând la acest lucru, una ştim, că Domnul Isus a murit şi pentru comunişti, şi pentru toată lumea ca „oricine crede în El să nu piara ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16).

Entry filed under: Politic. Tags: .

Independenţa justiţiei autohtone Martorii lui Iahova şi musulmanii sunt la fel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Ianuarie 2010
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,629 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: