Bătălia pentru data alegerilor anticipate a devizat Alianţa

Iunie 2, 2010 at 7:00 am Lasă un comentariu

Deşi nimeni nu a anunţat oficial data alegerilor parlamentare anticipate, partidele parlamentare  au început campania electorală. Mai mult ca oricând acest lucru a devenit vizibil săptămâna trecută când partidele componente ale alianţei s-au înţepat reciproc  privind data desfăşurării alegerilor parlamentare anticipate. Preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu  a declarat că îi pare rău că unii lideri ai Alianţei s-au grăbit în exprimarea poziţiei lor, astfel „ei fac jocul comuniştilor”. Prin urmare, lipsa de comunicare în cadrul Alianţei denotă faptul că fiecare partid din cele patru au drept scop alegerile anticipate, fără a mai merge la mult discutatul referendum. Mihai Ghimpu a recunoscut că din punct de vedere strategic Alianţa a greşit enorm iar vis-a-vis  de  referendum, acesta în  opinia preşedintelui interimar va „avea loc cu certitudine în septembrie”.  „Nu vom rezista la trei campanii electorale. Eu nu sunt omul care am venit în politică ca să mă joc de-a ţurca. Slava Domnului că cuţitul este în mâna mea, şi voi fi obiectiv în acest sens” a declarat Mihai Ghimpu  referitor la alegerile anticipate pentru care pledează trei partide parlamentare astfel arătând că el este cel care semnează decretul de dizolvare a actualului Parlament. Nu ştim ce se ascunde în spatele acestor declaraţii ferme, dar raportul de forţă în cadrul Alianţei de guvernământ a devenit  doi la doi. Pe de o parte Partidul Democrat Liberal  al premierului Vlad Filat a propus ca alegerile anticipate parlamentare să aibă loc în toamna anului curent, concomitent cu  scrutinul prezidenţial.

Ideea PLDM-ului este oarecum susţinută şi de Partidul Democrat. Numai că în opinia liderului acetuia Marian Lupu, parlamentul actual urmează să fie dizolvat după 16 iunie, şi alegerile să fie organizate în termen „rezonabil”. Numai că acest „termen rezonabil” aduce confuzie cetăţenilor Moldovei, care au cam obosit de discuţiile lungi şi ambiguie.

Total opusă este poziţia Alianţei Moldova Noastră, care prin vocea liderului Serafim Urecheanu  a declarat că „populaţia nu va rezista” mai multor scrutinuri consecutive. În opinia lui Urecheanu mai mult de „70 % din populaţie nu îşi doresc alegeri parlamentare anticipate”. Primul vicepreşedinte al Parlamentului a catalogat intenţiile celor care doresc alegeri anticipate şi referendum drept „pripite”.

Tensiunile din cadrul Alianţei sunt folosite la maxim de actuala opoziţie care, nu trece nici o săptămână fără a organiza marşuri de protest (electorele), în întreaga ţară. Comuniştii profită de slăbiciunile actualei guvernări. În această condiţie există riscul ca partidul condus de Voronin să recâştige poziţiile pierdute în 2009, şi atunci vina le va aparţine în totalitate actualei guvernări, care nu au ştiut să gestioneze încrederea oferită de populaţie.

Chiar dacă tensiunile politice sunt tot mai vădite, sperăm ca această concurenţă dintre partide să scoată la iveală adevărul. Iar acesta nu poate fi decât implicarea  totală pentru şi în interesul general al ţării şi al fiecărui moldovean în parte. Unul din cei mai mari împăraţi ai omenirii, Solomon, a spus o dată că „dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea”. Sper ca zilele în care Alianţa mai are putere, să le folosească pentru cel mai simplu om din ţară.

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Secera şi ciocanul interzise Un partid de guvernământ are” două feţe”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Iunie 2010
L M M M V S D
« Mai   Iul »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 195,071 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: