Avem nevoie oare de astfel de deputaţi?

Octombrie 6, 2010 at 1:07 pm Lasă un comentariu

Vă mai aduceţi aminte de evenimentele tragice din 7 aprilie când întreaga rmată de propagandă comunistă, aflată atunci la putere au făcut tot posibilul ca minciuna să devină adevăr. Chiar dacă parţial le-a reuşit, prin dezbinarea societăţii în ai noştri şi ai voştri, comuniştii au mizat pe faptul că o dată cu trecerea timpului  miniunile lor e vor uita. Dar uite că nu a fost aşa. O dată ce şi-au afişat lista electorală  mai multe nume care şi-au murdărit numele prin acţiunile lor sunt candidaţi ai acestora. Am rămas uimit să văd un reportaj al celor de la Jurnal Tv, în care este prezentată o candidată la funcţia de de putat din partea   comuniştilor care  anul trecut la televiziunea NIT, obidientă fostei puteri, se plângea că ea în calitate de liceeană a fost terorizată de porfesori să iasă la protest. A uitat probabil această tânără că minciuna nu are picioare lungi şi că adevărul o dată iese la suprafaţă.  De fapt această tânără pe numele ei Eliza Moscalciuc este studentă  în anul 5 la Universitatea de Medicină „Nicolae Testimiţanu”. Acum cine oare a manipulat tinerii? Evident , comuniştii în lipsă de probe au mers la cele mai murdare metode doar pentru a minţi prin intermediul televizorului. Acestă tânără drept răsplată pentru „eroismul ” ei a fost inclusă în lista electorală  a acestui partid. Mă întreb dacă avem nevoie de astfel de candidaţi şi eventual deputaţi, care mint cu neruşinare.  Dacă au inclus în lista lor oamenii cu astfel de principii, nu este greu de ghicit cum acţionează acest partid.Însă sunt sigur bazat pe adevărurile Sfintelor Scripturi că” oamenii setăşi de înşălăciune nu vor ajunge  nici jumătate din zilele lo”r, pentru că „Dumnezeu îi va coborî în fundul gropii”.

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Comunismul nu este compatibil cu creştinismul Arata cine este pe listă ca să îţi spun ce partid eşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Octombrie 2010
L M M M V S D
« Sep   Noi »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhivă

Statistica Blogului

  • 192,868 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: