Păcatul este rușinea popoarelor

Noiembrie 13, 2010 at 9:35 pm Lasă un comentariu

Probabil subiectul cel mai viu disputat în aceste zile este despre campania electorală. Și pe bună dreptate atâta timp cât subiectul alegerilor este discutat peste tot. Este destul să te așezi în fața televizorului și vei vedea că majoritatea posturilor tv abordează pe larg subiectul alegerilor anticipate.  Urmărind și eu  disputele electorale mă gândeam de ce nici un partid nu discută despre problema păcatului în care se află țara noastră. Poate vă gândiți că sunt nevoi mult mai mari pe care le avem de rezolvat în țară, dar să nu uităm că nu vom putea nici o dată prospera ca și națiune dacă îl vom omite pe Dumnezeu din schemă. Biblia spune că ”neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor’ (Proverbe 14:34). Un popor nu poate fi îndreptat cu fața spre Dumnezeu ponegririle pe care le fac unii candidați la funcția de deputat deși zic vin cu crucea în față. Țara noastră este afectată de păcatul promisiunilor neîndeplinite, de păcatele imoralității promovate, de păcatele avorturilor care cresc îngrijorător de mult,  de păcatele credinței fără fapte și de păcatele necredinței în Dumnezeu. Cât imi doresc ca Moldova să fie cu adevărat ceea ce pretinde că este, adică creștină, dar din nefericire nu stăm bine de loc la acest capitol. Pentru că atâta timp cât nu ai o relație personală cu Dumnezeu, nu poți fi onest cu aproapele tău, nu mai vorbim de restul oamenilor din această țară.  Da, este greu să alegi un astfel de concurent electoral în condițiile când majoritatea din ele au avut șansa să schimbe ceva în Moldova. Dar chiar și în aceste condiții, va trebuie să votăm un concurent ale căror politici vor fi îndreptate spre a face bine celor din jur și care să nu doarmă în timpul seceratului, și să se trezească doar în timpul campaniilor electorale.

Entry filed under: Politic. Tags: .

Comuniştii tradaţi de proprii ideologi Somnul raţiunii naşte monştri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Noiembrie 2010
L M M M V S D
« Oct   Dec »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,633 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: