Somnul raţiunii naşte monştri

Noiembrie 15, 2010 at 1:26 pm Lasă un comentariu

Chiar dacă subiectul alegerilor anticipate este cel mai des discutat, acesta însă,  a umbrit alte evenimente şi probleme la fel de stringente pentru ţara noastră. Pregâtindu-mă de acest articol am citit un proverb biblic care spune că „neprihănirea înalţă pe un popor dar păcatul este ruşinea poporului”.Şi atunci m-am gândit la acţiunile politicienilor care devin agresivi în campania electorală prin promisiuni nerealizabile, prin minciuni la adresa oponenţilor electorali. Apoi m-am gândit la unele grupuri de cetăţeni de ai noştri, care deşi îşi zic reştini  lovesc prin acţiunile lor, tot în cetăţenii noştri care au un alt mod de închinare. Şi aici mă refer la Asociaţia „Maica Matrona ” care după ce anul trecut au “reuşit” să sfideze o societate întreagă prin profanarea unui obiect de cult al evreilor, şi în acest an  membrii acestei  asociaţii vor stopa instalarea Menorei evreieşti în centrul Chişinăului de sărbatoarea iudaică Hanuka, celebrată la începutul lunii decembrie.

Organizaţia a depus la primăria Chişinăului o cerere prin care solicită autorităţilor să nu permită montarea candelabrului evreiesc pe motiv că acest lucru „este o batjocură  la adresa creştinilor ortodocşi”. Conducerea acestei asociaţii consideră că  Menora nu îşi are locul în „centrul unei ţări ortodoxe”. Liderii asociaţiei, cunoscute în Moldova prin mai multe acţiuni violente au mai declarat că se vor opune evreilor pe motiv că se tem de asuprire din partea lor.  Dar o retrospectiv în istorie ne arată foarte clar că anumei evreii au fost cei care au avut de îndurat cele mai mari progoniri care s-au văzut vre-o dată. Iar teritoriu ţării noastre a fost chiar locul acestor prigoniri şi masacrări în masă a evreilor. Îmi este interesant de ce liderii acestei organizaţii nu spun nimic despre asuprirea dură şi nemiloasă pe care am trăit-o în regimul comunist? Sunt unele voci care declară că mişcarea „Maica Matrona” nu ar fi străină de regimul comunist. Lucru confirmat şi de unii preoţi care condamnă comportamentul agresiv şi plin de ură a acestui grup.

Preotul Pavel Borşevschi a ţinut să menţioneze pentru postul de radio ”Europa Liberă” că acţiunele asociaţiei, au un caracter politic şi protestar, şi luptă împotriva alianţei de guvernământ, specificând că de fapt aceştia fac jocul comuniştilor, fiind chiar plătiţi de aceştia pentru acţiunile lor.  Totul pare să aibă o logică într-u cât liderii „Maicii Matrona” au mers pâncă acolo încât au mers cu revendicarea de a schimba Ziua Independenţei. În acelaşi interviu Borşevschi a declarat că nu poate înţelege de ce până acum comisiile disciplinare şi judecăţile interioare bisericeşti nu şi-au au întreprins nimic pentru a pedepsi astfel de ieşiri. Uite, acesta este cazul când somnul raţiunii naşte monştri, şi de pe urma acestui somn suferim ca şa naţiune.

 

Prin urmare această acţiune a asociaţiei „Fericita Maica Matrona” a anunţat practic declanşarea unei noi dispute violente asupra evreilor, şi se încadrează  în acel lung drum de prigonire naţiunii evreieşti numai ca de data aceasta pe timp de pace.  Poate membrii asociaţiei sus menţionate nu cunosc că Dumnezeu spune în Biblie (care tot de evrei a fost scrisă) „că cel ce  se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Lui ”. Şi istoria a demonstrat nu o dată că cine a luptat împotriva acestui popor, mai apoi a avut de suferit consecinţe grave. Nu încape la îndoială că dacă nu ne oprim din astfel de acţiuni, chiar dacă ne numim creştin, vom suporta consecinţe. Iar de la noua conducere  se cere ca să nu mai tolereze astfel de acţiuni indiferent de cine le face. Şi dreptatea trebuie să fie prioritate pentru cei care doresc cu adevărat binele ţării. Este inadmisibil să ne mai ascundem după degete când aproapele nostru are de suferit, fie el evreu, moldovean, rus sau găgăuz. Pentru că dacă vrem să construim un stat cu adevărat de drept, se cere respectarea omului, care este o valoare supremă. Aşa cum de fapt o cere şi Dumnezeu.

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Păcatul este rușinea popoarelor Elemente extremiste în campania electorală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Noiembrie 2010
L M M M V S D
« Oct   Dec »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 197,200 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: