Azi a început sesiunea pentru jurnaliștii și bloggerii creștini

Noiembrie 22, 2010 at 7:21 pm Lasă un comentariu

Azi a început sesiunea pentru bloggerii și jurnaliștii creștini, sesiune condusă de directorul Asociației Precept Ministries, Vasile Filat. Dânsul este și directorului publicației săptămânalei  Ziarul Liber. Am răspuns cu o deosebită bucurie la această chemare de a învăța cum să scrii calitativ într-o societate când jurnalismul secular vede prea puțin drept valoare Cuvântul lui Dumnezeu. Doar azi, în prima zi, am aflat foarte multe principii  importante pentru orice jurnalist din viața Sfântului Apostol Pavel. Acesta a scris întodeauna cu scopul de rezolva problemele din societate, și pentru a face acest lucru, insista foarte mult în adunarea de informații specifice. În scrisoarea sa către creștinii bisericii din orașul Corint, Pavel, a căutat binele acestora spunând păcatului pe nume, și nu a lăsat ca în biserică să domnească păcatul. Un alt lucru care l-am observat a fost acela că Pavel confrunta problema cu înțelepciune, ceea ce foarte rar vom vedea în mass-media de la noi, când bârfele, umilirea și atacul la persoană sunt la ordinea zilei. Spre deosebire de jurnalismul secular, în articolele lui Pavel vom vedea în permanență că fiecare cuvânt este foarte mult cântărit și analiazat. Prin urmare își asumă responsabilitatea pentru ceea ce spune și scrie astfel ca prin cuvintele pe care le spune să aducă o soluție la probleme, dar să nu dezbine societate.

Apoi un jurnalist bunnu va critica ceea ce nu este evident, lucru care nu se întâmplă în presa moldovenească, care în goana ei după lustruirea oamenilor din umbra lor sunt în stare să arunce cu informație falsă în stânga și în dreapta.  Foarte mult îmi doresc ca în țara noastră să fie o presă corectă, căci independentă nu poate fi, orice s-ar spune și s-ar scrie. Iar pentru ca presa noastră să ducă un mesaj simplu, clar și pentru rezolvarea  problemelor din societate, dar nu pentru a o dezbina.

 

Entry filed under: Social. Tags: .

Elemente extremiste în campania electorală Tudor Casapu „ dacă Dumnezeu m-a ajutat înseamnă că nu am reuşit să fac totul pe acest pământ”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Noiembrie 2010
L M M M V S D
« Oct   Dec »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 188,554 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: