Au comis sau nu comuniştii genocid?

Decembrie 23, 2010 at 8:16 am Lasă un comentariu

Comisia europeană a respins solicitarea mai multor state din  estul  Europei care cereau introducerea  unei legi a genocidului dublu. Cele şase state din fostul bloc comunist printre care şi România a cerut acestei comisii săpromulge o astfel de lege. Răspunsul din partea Comisiei Europene, cum nu ar fi straniu, a fost negativ.Prin urmare un for democratic,sau aşa cel puţin credeam eu, se înclină în faţa crimelor monstruoase comise de  comunişti de-a lungul istoriei. Poate membrii acestei comisii niciodată nu au vorbit cu vre-o victimă a regimului comunist? Sau cu vre-o rudă a celor peste câteva  sute de mii de oameni deportaţi în frigurile Siberiei.  Sau  această Comisie nu ştie faptul   că doar între anii 1946-1947  în Basarabia, doar oficial au murit peste 200 mii de oameni. La aceste atrocităţi multe din organizaţiile europene au închis ochii şi atunci, şi o fac şi în prezent.  Sau au uitat că zilnic în perioada foametei  în fiecare sat din Moldova mureau câte 50 de oameni!! Asa crimele lui Stalin impotriva umanitatii, realizate chiar sub ochii tribunalului de la Nurenberg, demonstreaza ca ambitia lui Stalin era de a-i face co-partasi la crimele sale şi pe  Winston Churchill şi pe preşedintele SUA  Franklin Roosevelt, care ştiau de existenta genocidului comunist, mai straşnic decât cel nazist, dar tăceau. Iar faptul că au tăcut atunci, face ca predecesorii dânşilor  să aibă aceeaşi atitudine indiferentă.

Situaţia a fost dură şi la vecinii noştri din Ukraina. Aceştia au cerut de la ONU să recunoască genocidul stalinist în care 4 milioane de ukraineni au murit din cauza foametei organizate de criminalul Stalin.

Eu consider şi voi milita cum pot ca acest regim să fie condamnat şi să fie calificat în rândul genocidului.  Astfel riscăm să dăm naştere la noi monştri. Iar exemplu Belorusiei nu este departe.

 

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Este oficial, homosexualii vor fi promovaţi la postul naţional de televiziune!! Partidul Comunist a distrus Moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Decembrie 2010
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 191,151 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: