Moldova ostatică setei de răzbunare a unui singur partid

Ianuarie 24, 2011 at 8:44 am Lasă un comentariu

Republica Moldova din nou este ostatică.  Dacă în trecut am fost ostatici Imperiului Otoman, Ţarist Rus şi nu de mult celui totalitar sovietic, acum mai nou, suntem ostatici şi prizonieri unui partid autohton. De data aceasta  ţara noastră depinde  de o  formaţiune politică şi de liderului ei, care în setea aprinsă de răzbunare şi de dorinţă de a ajunge din nou la putere nu doreşte să aleagă preşedintele ţării. Evident, v-aţi dat seama, este vorba de Partidul Comunist, şi de liderul lor, Vladimir Voronin. Se tot vehiculează că Voronin a dat ordin ca nici de data aceasta partidul său să nu participe la alegerea candidatului AIE-2 la funcţia de şef al statului. Dacă această tragedie se va repeta de două ori, atunci alegerile anticipate sunt inevitabile, şi criza politică va continua până la nesfârşit. Acest scenariu pare posibil, având în vedere că Voronin este dezamăgit că Partidul Democrat nu a dorit să meargă cu ei la o guvernare de centru-stânga. Iar după ce PDM, a ales  continuitatea şi democraţia,  Voronin  a început şirul de atacuri murdare şi lipsite de bun simţ la adresa actualei guvernări. Vedeţi doar cum la caracterizat pe liderul liberalilor Mihai Ghimpu (Michele de Schizofreni). Aceste atacuri dar şi atitudinea comportamentală în parlament ne arată încă o dată că Moldova este ostatică încă partidului comunist şi lui Vladimir Voronin.

Păcat că stabilitatea politică, şi viitorul ţării depind de egoismul unui bătrân de 70 de ani, care se foloseşte de un exerciţiu democratic doar ca îşi satisfacă setea de putere. Dar cel mai grav lucru, este faptul că mulţi oameni capabili din acest partid au îmbărţişat doctrina minciunoasă a comuniştilor şi îl susţin pe Vladimir Voronin. Trufia şi mândria de care  dau dovadă comuniştii îmi aduc aminte de proverbul biblic „mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii” (Proverbe 16:18)

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Cât de creştin, democrat, şi capitalist a fost Lenin (VIDEO) Replica Bisericilor Evanghelice din Moldova la filmul difuzat de Jurnal TV despre sectele religioase din Moldova

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Ianuarie 2011
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 191,151 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: