Ţara arde dar deputaţii se ceartă

Februarie 2, 2011 at 10:39 pm Lasă un comentariu

Cam aşa vedem în fiecare seara pe micile ecrane. Alegerea preşedintelui a ajuns motiv de ceartă între opoziţie şi guvernare. Lumea nu mai înţelege nimic din aceste discuţii interminabile. Comunişitii prin aceste discuţii încearcă să buimăcească electoratul şi asfel pregăteşte terenul pentru alegeri anticipate. Orgoliul lui Voronin a făcut o ţară întreagă ostatică  capriciilor comuniste înguste.  Sa fiu sincer nu mai doresc să îi văd pe comunişti la televizor. De fiecare  când aceştia vin la emisiunile tv, nu fac decât să se dea în specatcol să monopolizeze tot timpul  emsiunii.Oamenii sunt obosiţi de tot felul de propuneri, iar deputaţii se ceartă. Această ceartă mă tem să nu ducă la scenarii de genul celor din Egipt, Tunisia sau Yemen. Evident comparaţia poate fi prea mare, dar dacă deputaţii ţării vor continua în acest ritm şi vor provoca noi alegeri, atunci răbdarea cetăţenilro va lua sfârşit. De aceea domnilor deputaţi, şi în special comunişti, mai gindiţi-vă şi la viitorul nostru, nu doar la interesele economice ale liderul căruia îi slujiţi şi din cuvântul căruia nu puteţi ieşi.

Anunțuri

Entry filed under: Politic.

Demnitari care provoacă crize politice Caută să ai un bun

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Februarie 2011
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 194,999 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: