Moldova într-o nouă misiune specială

Iulie 1, 2011 at 2:31 pm Lasă un comentariu

Orașele și satele țării noastre  au  primari și consilieri aleși. Dacă au fost aleși înseamnă că oamenii le-au acordat  marea onoare, încredere și responsabiltate ca în cei patru ani pe care îi au la dispoziție să aducă acea transformare pe care oamenii o așteaptă. Aleșii locali pornesc  într-o misiune  de loc ușoară. O misiune care care va fi  presurtă cu multe provocări și ispite  de tot felul.  Maturitatea fiecărui ales local va fi unitatea de măsură prin care vom vedea dacă un ales local va trece testul încrederii acordat de populație. Altfel există marele risc ca peste cei patru ani de mandat oamenii să privească în cei pe care i-au delegat să le slujească, drept mari deziluzii și dezamăgiri. Or, fiecare din cei aleși au promis  că ei pot aduce o mică rază de lumină în satele și raioanele țării. Aflați în această misiune, fiecare din cei aleși fără nici un populism,trebuie să pună interesul comunei mai presus de orice alt interes care va apăreape parcursul exercitării mandatului de ales local. Acțiunile și timpul va demonstra calitatea misiunii la care s-au angajat aleșii locali.  Scriind acest articol mă gândeam la marii misionari ai lumii care au răspândit Evanghelia peste tot fără frică, dar cu mare dragoste față de oameni. Mă gândeam la sfinții apostoli Pavel, Petru sau Ioan, care la vremea lor au avut un mare impact atât în aspect social cât și religios. Un impact care a avut rezultate uimitoare de-a lungul istoriei, și acești oameni  au intrat în analele istoriei drept curajoși și neânfricați când a fost vorba de adevăr și acțiune indiferent de prețul pe care l-au plătit.  Evident ei nu au fost funcționari publici, dar cu toți avem de învățat din modul   în care aceștia s-au pus în slujba lui Dumnezeu  și a omului simplu. Nevoia fiecărui om era  analizată cu cea mai mare seriozitate, pentru că fiecare om este o valoare.  Astfel trebuie să vadă lucrul cu oamenii fiecare primar și fiecare consilier local. Cunosc  aleși locali care în timpul mandatului de patru ani au avut frică de Dumnezeu în acțiunile lor, chiar dacă au plătit un preț.  Poate pare o indeie fantezistă în condițiile în care tot mai mulți oameni sunt dezamăgiți de calitatea unor aleși locali, totuși cred cu tărie că în Moldova sunt primari și consilieri locali, care iubesc oamenii și  doresc binele comunității lor prin fapte concrete. Este totuși îmbucurător faptul că actuala guvernare cu toate disensiunile iscate între ei, au cei mai mulți reprezentanți în administrația publică locală, ceea ce denotă că doctrina comunistă încet, încet dispare din arialul mentalității populației noastre.

Nu imi doresc  însă ca aleșii locali să facă din  misiunea la care au fost investiți  un mod  meschin de a-și rezolva problemele. Pentru că, din păcate, au venit la conducere și funcționari  care au un alt scop decât  interesul simplului cetățean.  Nu imi doresc ca aleșii locali să facă circ  prin mijloacele de informare în masă, dar să își folosească cu chibzuință timpul pentru a comunica cu cei care i-au trimis la primării.  Dar fie ca Dumnezeu să facă ca funcționarii buni să prevaleze celor răi, și  ca țara noastră să devină acea țară de succes pe care cu toții atât de mult tânjim să o avem.   Pentru că se poate. Și asta o știe fiecare din noi.

 

 

Entry filed under: Politic. Tags: .

Comuniștii consideră că evanghelicii sunt un pericol pentru societate Am revenit pe blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Iulie 2011
L M M M V S D
« Iun   Aug »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Arhivă

Statistica Blogului

  • 185,907 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: