În politică nu există morală, în politică există interese

Noiembrie 8, 2011 at 8:07 am Lasă un comentariu

Doar doi ani au trecut când în urma evenimentelor din 7 aprilie, pe atunci liderul partidului Alianța Moldova Noastră, Serafim Urecheanu a spus una devăr și anume, “nu ai ce discuta cu Partidul Comunist”.  Nu a trecut mult timp și cei care spun cu tărie că sunt democrați,  au uitat de evenimentele  din 7 aprilie, ba mai mult, au uitat cum în timpul guvernării comuniste opoziția dar și orice altă voce critică la adresa puterii comuniste de atunci era aprigă pedepsită. Doar doi ani au trecut și în memoria actualei conduceri s-a întâmplat ceva. Nici chiar liberalii lui Mihai Ghimpu nu mai sunt atât de statornici pe poziția anticomunistă cu care ne-au obișnuit, și prin care și-au câștigat un respect în fața tinerii generații. Scenele cu Mihai Ghimpu tot mai des zâmbind alături de oponentul său numărul unu, Vladimir Voronin, sunt tot mai frecvente. Iar faptul  că liberalii ar vota candidatura fostei comuniste Zinaida Greceanâi la funcția de președinte doar ca aceasta să adere la Partidul Democrat arată că în politică nu există principia și morală. Degeaba ne tot povestiți pe la televizoare că sunteți cei mai morali și principiali, dacă tot uitați că fostul premier Greceanâi a dat ordin să tragă în copii care vor ieși să protesteze împotriva regimului comunist de acum doi ani. Foarte ușor au uitat acest lucru Mihai Ghimpu, dar vezi, faptul că dorești din tot sufletul ca cineva să ajungă președinte, chiar dacă și el este un fost comunist, și care la rândul lui și-a bătut joc nu o dată de cei care sincer s-au săturat de regimul instaurat de Voronin, face ca meargă peste orice principii și valori.

 Ori nu foștiiidiologi comuniști, Victor Stepaniuc, Marian Lupu, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi au blamat și mimat democrația. Au aruncat cu minciuni, nedovedite nici până în ziua de azi desper evenimentele din 7 aprilie, și uite,că nimeni nu i-a tras la răspundere, nimeni nu le-a condamnat atitudinea și comportamentul de atunic. Ba mai mult, am dovedit încă o dată clasa politică de la noi este departe de a fi una onestă. Altfel nu înțeleg cum foștii comuniști încă au cele mai importante funcții în stat, foștii comuniști sunt principalii candidați  la funcția de șef al statului, și foștii comuniști fac topul tuturor știrilor din țară.  Prin urmare, avem încă o societate puternic influențată de fantoma comunistă, de care nu pot scăpa nici cei mai anticomuniști oponenți.

Mi-aș dori să văd ziua când în politica moldovenească va fi așa cuvânt ca pocăința. Este un cuvânt de origine greacă, care înseamnă metanoia, adică schimbarea minții, schimbarea totală a atitudini a gândirii și comportamentului. Apoi pocăința mai înseamnă mărturisirea păcatelor. Câți din cei care au ieșit din Partidul Comunist, i-ați văzut că și-au mărturisit păcatul aderării la acest partid, și care sunt motivele pentru care au ieșit. Și-au mărturisit minciunile spune la televizor și în campania electorală.   Nu am văzut acest lucru, și nici nu îl vom vedea curând, pentru că în poltică totul se bazează pe interes și justificări. Acest lucru aș dori să îl văd și la partidele de orientare democratică, dar uite că nici acestea nu sunt un exemplu pentru partidul comunist, ba dimpotrivă,  un exemplu negative de colaborare dintre ele. Și avem această realitate doar pentru că în politică nu există morală, în politică există interese.

Entry filed under: Politic. Tags: .

Suntem noi exemple pentru oaspeți Sindromul Baghirov în fotbalul moldovenesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Noiembrie 2011
L M M M V S D
« Oct   Dec »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 185,907 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: