Diferența dintre Cehia și Coreea de Nord. Lacrimile democrației și lacrimile tiraniei.

Decembrie 23, 2011 at 2:42 pm Lasă un comentariu

Pe lângă faptul că sunt țări total deferite din toate punctele de vedere, un eveniment comun s-a petrecut în ambele țări. Ambele state și-au pierdut șefii de stat, chiar dacă națiunea cehă s-a despărțit de fostul președinte Vaclav Havel, iar Coreea de Nord de președintele dictator Kim  Jong-il.  Ambele țări au plâns. Spre deosebire de poporul nord coreian, care, din păcate au plâns la comandă, și fiind zombificați de dictatura comunistă impusă de tatăl lui Kim Jong-il, poporul ceh au plâns cu recunoștința față de cel ce a luptat  tocmai împotriva comunismului, și ca poporul ceh și slovac să aibă acea libertate de care se bucură în prezent.  Vaclav Havel a devenit un simbol al revoluției de catifea, acea revoluție care a contribuit la sfârșitul doctrinei comuniste în centrul Europei. Ba, chiar a trebuit să facă ani grei de pușcărie pentru că a luptat ca poporul său  să poată gusta aerul libertății. În anii grei de închisoare, eroul Cehiei s-a îmbolnăvit de cancer, boală care peste ani, i-a cauzat decesul. Dar s-a meritat efortul și jertfa pe care a făcut-o acest om. Liderii politici din întreaga lume l-au catalogat drept  un politician care a reușit să își păstreze integritatea, și un om care nu și-a pierdut simțul din cauza prestigiului uriaș pe care l-a căpătat pe bună dreptate. A fost un om căruia i-a fost frică şi a mărturisit-o. A fost un om care a trecut prin crize de panică şi de nesiguranţă, pe care le-a învins întotdeauna nu în numele unui eroism formal, ci în numele exact al normalităţii. Un om care a înţeles să rămână el însuşi, dincolo de toate tulburările interioare prin care a trebuit sa treacă. Fostul președinte ceh a fost și este un  erou adevărat care și-a asumat din plin  drama, teama şi riscul de a  aduce o schimbare în țara sa. Schimbarea a venit, iar Cehia este în prezent una din cele mai respectate țări din lume, și cu un nivel ridicat al democrației. Unii președinți de state au afirmat că într-o lume în care lipsa de moralitate este o normă, Vaclav Havel, a fost unul din puținii care a militat pentru moralitate în politică, poate acesta a fost motivul pentru care două țări l-au iubit în aceeași măsură, este vorba de Cehia și Slovacia, țări care au avut același destin până în anul 1989. “Una din cele mai mari conștiințe ale timpului nostru” cum l-a numit pe Havel, președintele României, a luptat cu ideile totalitariste pe tot parcursul vieții lui.Vaclav Havel a fost privit cu admiraţie şi speranţă de toţi cei care, în Europa Centrală şi de Est, îşi doreau căderea regimului comunist. Capacitatea sa politică de a exprima caracterul inalienabil al drepturilor omului şi aspiraţia cetăţenilor spre o societate democratică, realizând o tranziţie fără violenţă, l-a făcut să devină un simbol al raţiunii care poate înfrânge teroarea şi al curajului care ştie să depăşească teama. Cehia poate să fie mândră că a avut un președinte de la care au avut ce învăța. Întreaga clasă politică mondială au avut ce învăța de la cel ce a fost Vaclav Havel. Oare de ce de un asemnea tribut nu s-a putut bucura și președintele Coreei de Nord?

Tocmai pentru că această țară a devenit o dictatură absolută de tip comunist. O dictatură instaurată de regimul Kim-Jong-il, în care omul nu mai are nici o valoare și este privit ca un obiect docil. Și Coreea de Nord a plâns zilele acestea, însă a fost mai degrabă  un plâns forțat unde lipsea cu desăvârșirea latura emoțională și afectivă pentru cineva drag pe care l-ai pierdut. Tocmai pentru că liderii nord coreeni și-au bătut joc de oamenii din propria-i țară.  Nu poate o țară unde idiologia de bază este marxismul, sau, să nu ne ascundem după deget, satanismul să prospere și oamenii să fie fericiți. Ceea ce am văzut cu toți pe micile ecrane era un fanatism ieșit din comun. Occidentul a calificat Coreea de Nord drept țara cu cea mai pură formă de totalitarism  pe care mintea umană a putut să o inventeze. Statul este caracterizat de un cult al personalității cvasireligios, o politică oficială de o xenofobie feroce, și prezența unui sistem de lagăre de concentrare. Există raporturi credibile despre experimente chimice făcute pe prizonieri politici. Nu e de mirare de ce oamenii trăiesc cu frica zilei de mâine și nu știu că cea mai mare libertate pe care pot să o aibă este cea pe care nu ți-o dă un lider tiran și doar Dumnezeu.  Chiar dacă Kim-Jong-il a murit, aceasta nu este  garanție că lucrurile se vor schimba în Coreea de Nord, deși atât de mult ne dorim acest lucru. Pentru că, din păcate, urmașul său, tocmai a declarat că va continua politica tatălui său.

 

În concluzie putem doar să spunem că  este în puterea oricărui om să aducă o schimbare în țara în care trăiește. Atât președintele Cehiei cât și cel al Coreei de Nord au adus schimbări în țările lor. Numai că o țară este prosperă, oamenii au liberatea de a se închina  lui Dumnezeu, iar într-un alt sat, oamenii trăiesc în frică, întuneric (la propriu și la figurat).  Poate omenirea ar trebuie să privească la aceste două exemple și să se întrebe simplu și direct. Înotro? Ce alegem?

 

Entry filed under: Politic. Tags: .

Au votat doar 62. Concluzii Crăciun Fericit alături de cei dragi!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Decembrie 2011
L M M M V S D
« Noi   Ian »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 185,907 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: