Culmea, deși au un post de lucru îl consideră ilegal!

Februarie 15, 2012 at 9:01 am Lasă un comentariu

Comuniștii nu mai recunosc legitimitatea acestui Parlament. Culmea este că tot acești comuniști își ridică în fiecare lună frumoasele salarii, de la locul de muncă pe care el îl consideră ilegal. Ceea ce fc comuniștii este o încălcare flagrantă a legislației, și pentru aceasta merită cu desăvârșire să fie dați afară de la la serviciu. Căci nu stă țara în cei  39 de comuniști lenoși și setoși pentru  a distruge, de aceea în regim  de urgență trebuie de sancționat un astfel de comportament urât și iresponsabil față de oamenii acestui popor. Iar faptul că partidul comunist a îndemnat toți aleșii locali ai secerii și ciocanului să nu se mai supună administrației publice centrale, denotă cât de cinică poate fi mentalitatea comunistă. Nu țin minte ca în anii guvernării comuniste,  deputați, consilieri, aleși locali din alte partide să fi făcut ceea ce îndeamnă acum comuniștii să facă. Urât de tot. Susțin cu tărie scoaterea în afara legii a partidului comunist.

Entry filed under: Social. Tags: .

De ce nu vom avea ordine în ţară Cine îi va scoate pe comuniști în afara legii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Februarie 2012
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 185,907 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: