Cine este autoritate pentru guvernarea de la Chișinău? Dirk Schuebel sau poporul?

Martie 29, 2012 at 8:36 am Lasă un comentariu

 De parcă am scăpat de cele mai mari probleme existente în societate, că Uniunea Europeană prin gura  șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schuebel ne spune că pentru a avea un regim liberalizat de vize trebuie ca Guvernul să adopte legea nedescriminării. După cum știm această lege foarte controversată din cauza sintagmei orientare sexuală, produce multă tensiune în societate și o dată cu adoptarea ei, problemele nu se vor termina ci dimpotrivă se vor accentua în mod considerabil. Faptul că Uniunea Europeană  promovează și șantajează agresiv statele care doresc să adere în UE cu să adopte legi care nu au nimic comun cu specificul  țărilor aspirante nu mai miră pe nimeni. Numai că emisaru precum Schuebel nu au îndrăznit să deschidă gura în țări precum Polonia, Ucraina, Ungaria sau Malta, și aceasta pentru că aceste țări au stat imuni la cutia pandorei oferite de Uniunea Europeană.

Nu am auzit din partea emisarului european și cealaltă parte a monedei, și anume ce se va întâmpla cu acei care vor fi descriminați de către homosexuali în cazul în care aceștia public își vor arăta dezacordul cu politicile rele ale homosexualilor. Iar precedente avem suficiente ca să ne punem astfel de întrebări. Cum privește un emisar european cazurile de agresiune din partea homosexualilor la adresa bloggerului Vitalie Marian, care este târât prin instanțele de judecată avocații oraganizații Gender Doc-M, sau cum privește domnul Schuebel la îngrădiera dreptului de exprimare a unei televiziuni prin internet care public și-a arătat dezacordul cu viziunile homosexualilor. Oare prin ceea ce declară oficialii europeni, nu este o descriminare la adresa marii majorități care nu sunt de acord cu acel mic, foarte mic grup de homosexuali care transformă adevărul în minciună și fac din păcat virtute.

Da, sunt de acord, Moldova este o țară în care sărăcia este la ordinea de zi, dar sunt sigur că țara noastră, poate ieși din această situație și fără adoptarea legii împreună cu sintagma buclucașă.  Trebuie să înțelegem că aceasta este o mare provocare pentru țara noastră. Iar legea dată, în cazul care va fi adopată, va deschide calea homosexualilor să își aplice planurile lor rele la adresa tuturor care nu sunt de acord cu ei. Nu pot înțelege de ce oficialii noștri de la Chișinău, nu văd experiența altor țări din aceeași Uniune Europeană, în care homosexualii au pervertit societăți întregi și au închis gura la toți care au spus că homosexualitatea este păcat. De ce  unul din cei mai buni diplomați pe care îi are țara noatră, Iurie Leancă, în calitatea sa de șef al diplomației externe al Republicii Moldova, nu  se interesează  în cele mai mici amănunte despre evoluția acestei legi în așa țări precum Anglia, Belgia, Olanda sau Spania și să informeze în calitatea sa despre situația în  această privință din Europa. Nu ar fi  democratic, dacă tot pretindem că este democrație ca printr-un referendum să vedem dacă populația acceptă sau nu termenul de “orientare sexuală”, și de explicat ce înseamnă homosexualitatea pentru societatea moldovenească.

 Efectul legii este  distrugător până în prezent asupra comunităților creștine din aceste țări, iar pedofilia a luat o amploare tot mai mare. Ne vindem oare pentru cei 100 de milioane  euro plus zeci de promisiuni. Dăm țara pradă poftelor necontrolate ale emisarilor europeni? Anul acesta pare a fi decisiv în opinia oficialilor europeni pentru a adopta această lege. O dată ce avem președinte, presiunile vor fi și mai mari. Vreau să cred în cuvintele spuse de noul președinte Nicolae Timofti care a afirmat că are credință în Dumnezeu și se va conduce de supremația legii. Dumnezeu să ocrotească Republica Moldova de orice rău, și cei care își zic creștini să o demonstreze prin fapte, indiferent de presiunile la care sunt supuși în fiecare zi. Să nu uităm că pentru orice faptă sau decize luată, vom da socoteală doar în fața lui Dumnezeu  și în fața celor care i-au trimis la guvernare, și nu în fața emisarilor europeni care calcă peste orice principiu doar că să promoveze răul îmbrăcat în haine ale neprihănării.

Entry filed under: Politic. Tags: , , , .

Nevoia unei şcoli a trăncănelii sau cum banul educă societatea Concluzii după interviul Ministrului Justiției

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Martie 2012
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 185,907 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: