Și ce dacă se demit unii pe alții ?

Ianuarie 24, 2013 at 4:44 pm Lasă un comentariu

Un partid politic într-o campanie electorală avea un slogan care se potrivea exact vremurilor în care trăim. Acel slogan suna în felul următor:“Să oprim războiul politic”. Din nefericire, în anii independenței noastre tocmai pace în politică nu am avut. Spectrul politic al țării a fost, este și va fi mult timp de acum în colo plin de tensiune și scandal între partide. Oficialii din parlament și guvern fac tot posibilul ca oamenii să nu-i mai creadă și politica să le producă o mare dezamăgire și dezgust.

M-am întrebat și eu de ce se ceartă ei  în timp ce țara rămâne cu tot mai puțini locuitori? Și nici măcar nu le pare rău pentru aceasta. Ei se demit unul pe altul în timp ce copiii țării noastre cresc fără părinți și ,prin urmare, demiterile lor deja nu îi mai interesează pe nimeni, pentru că ,în esență, nimic nu se va schimba.

Ei sar la bătaie unul la altul în timp ce imoralitatea cu greu poate fi stăvilită. Și când văd evenimentele din ultimele zile în care ei sunt implicați, îmi aduc aminte de proverbul biblic care spune: “Prin mândrie se ațâță numai certuri , dar înțelepciunea este cu cei ce ascultă sfaturile”.  Și tot ce văd în ultimul timp este foarte multă mândrie și aroganță, ceea ce aduce multă dezbinare și ceartă între ei și aceasta pentru că firea pământească din fiecare dintre ei le conduce viața. De ar fi știut ei că odată Domnul Isus ca spus că cine vrea să fie cel mai mare, mai întâi să fie cel mai mic și să slujească oamenilor. A demonstrat bine acest lucru un al lider din Alianță într-o conferință de presă când a arătat cât de mici sunt ei dacă nu sunt uniți.

Ei își împart sferele de influență, în timp ce oamenii nu au de lucru în țara lor și tot ei nu au ochi să se vadă unii pe alții, în timp ce suntem învățați în școli  că încă mai provenim de la maimuțe și în continuare  creștem o altă generație în minciună.

Ei încală legea, în timp ce mimează că o apără. Ei se acuză reciproc de corupție, în timp ce drumurile țării noastre sunt ca după cel de al doilea război mondial, iar economia țării, fără a supăra pe cineva, este departe de a fi  pe calea cea bună.

Ei organizează ziua vinului, în timp ce suntem primii în top printre alcoolici în lume.

Tot ei sunt primii la cele mai mari sărbători creștine și stau în primele rânduri  ca să poată fi în văzul întregii țări, în timp ce comportamenul lor este total invers , fie că se află în parlament sau că scriu articole prin ziare, unde predomină bârfa și atacul la persoană. Or, tocmai morala creștină spune clar că omul care are dragoste adevărată iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său. Dar nu am văzut ca nici un lider de partid să spună că ajunge atâta calomnie, atac la persoană, bârfe și alte vorbe rele.

 Ei zic că sunt creștini, dar votează legi anticreștine. Ei zic că scopul lor este binele meu și al tău, dar se gândesc la mine și la tine o dată la patru ani când ne jură fidelitate și dragoste eternă, ca apoi să nu mai țină cont de cei care i-au votat.

Ei mai spun că se țin de cuvânt, dar aduceți-vă aminte o dată când au făcut ce au spus. Tot lor le place să apară ca unicii și adevărații patrioți, dar încă mai trăim într-o țară fără o identitate clară.

Ei vor puterea absolută, dar uită că într-o democrație autentică puterea aparține poporului. De dragul puterii absolute zilnic ei se șantajează și fac alianțe cu cei cu care în mod normal nu se face.

Ei se amenință cu alegeri anticipate, dar fiți siguri că în eventualitatea unor alegeri anticipate nimic nu se va schimba. Așa o recunosc chiar ei.

Drag cititor,  aceștia sunt aleșii noștri și mă doare să văd tot acest război dintre ei, care tocmai nouă nu ne face bine.  Când se va termina,  nimeni nu o știe, dar e cert că singurii perdanți suntem noi, alegătorii.

Entry filed under: Politic. Tags: .

Lipsa de bun simț al realizatorilor emisunii Ora de ras Protest fără bun simț

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Ianuarie 2013
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 185,907 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: