Tribut lui Bahtuar

Aprilie 6, 2013 at 6:30 am Lasă un comentariu

bahticAstăzi l-am petrecut pe ultimul pe jucătorul de fotbal Bahtuar Merzoev . Bahtic așa cum îl numeam cu toții s-a antrenat în clubul de fotbal FC Țintașii. Bunica lui l-a motivat să meargă  și să practice fotbalul în această echipă unde repede și-a făcut prieteni.  Și pe această cale vreau să îi mulțumesc mult  Doamnei Profira care a făcut imposibilul. A avut o îndelungă răbdare și l-a educat pe Bahtuar cu o dragoste  și răbdare nespus de mare.

Din echipa în care s-a antrenat nu era nici un jucător care să nu fi fost prieten cu Bahtic. El era zâmbetul echipei, era băiatul care îi făcea pe toți să treacă peste înfrângeri și ne spunea că totul e trecător. De la el copii au învățat cum să te bucuri în orice situație, iar eu am învățat răbdarea. Îi mulțumesc mult lui Dumnezeu că am avut posibilitatea să îl antrenez și să îl învăț valori creștine. Valori care cu o simplitatea uimitoare le transmitea la toți. Dorința lui Bahtic era aceea de a fi mereu pe terenul de sport. Dumnezeu l-a onorat mult, și de acolo l-a luat, de pe terenul de sport.

Îmi este nespus de greu să accept faptul că Bahtuar fizic nu mai este printre noi. Dar știu că unde se află acum îi este mult mai bine. Acest lucru îl cunosc din Sfintele Scripturi care ne spune că cei care l-au primit pe Domnul Isus în inimă  chiar dacă vo muri vor avea viață veșnică cu el. Și viața lui Bahtic din ultimul timp a fost o mărturisire că acest copil trăia frumos. Vreau să vă îndemn ca fiecare dintre voi să vă măsurați zilele căci lungime lor nu depinde de noi, ci doar de Dumnezeu. Împăcați-vă cu El ș iubiți omenii, faceți-le bine și căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Bahtic așa a făcut.

Anunțuri

Entry filed under: Social. Tags: , , , , .

Așa lideri politici vreau pentru țara mea O lecție pentru moldoveni de la americani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Calendar

Aprilie 2013
L M M M V S D
« Mar   Mai »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 191,199 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

%d blogeri au apreciat asta: