Moderator

Ma numesc Radu Blendarencu si sunt originar din comuna Lapuşna raionul Hincesti. Copilaria mea a fost marcata in mare parte de evenimente neplacute. Totul s-a inceput cind pe la vista de 5 ani. Parintii mei au divortat. Pentru mine, chiar daca eram mic a fost o mare lovitura, pe care am inteles-o mai tirziu. Cînd plecam la şcoală copiii de vîrsta mea mă ţntrebau unde îmi este tatăl, eu nu ştiam ce să le răspund. De atunci s-a inceput o ura de nedescris pentru tatăl meu, care s-a accentuat o dată cu trecerea anilor. Crescînd fară un parinte, evindent că şi caracterul meu era altfel. Nu îmi placea sa ascult de nimeni, dar mai ales de mama mea, care credeam eu, datoria ei este nu să îmi ţină morală, ci să lucreze pentru noi. Adolescenţa mea a fost una foarte rebelă. La şcoală învăţam bine, nu aveam probleme, chiar pînă în clasa a 9-a eram printre cei mai buni elevi. Însă o dată cu majoratul s-au început marele probleme. Una din ele a fost bautura. Ştiu ca am ajuns să nu fie seară să nu fi băut eu, şi chiar a început să îmi placă. Văzînd ca mama nu mai are nici o putere de decizie asupra mea, mă “ajutat mult ” să îmi pară că nu mai trebuie să ascult de nimeni. Am început a fura bani de la alţii, pentru a fi în rînd cu alţi tineri.

Îmi placea foarte mult si sportul, practicam fotbalul. Facînd sport ma ajutat sa fiu puţin mai disciplinat. Şi aveam o dorinţă mare, de a juca într-o echipa profesionista. Am jucat fotbal la mai multe echipe de divizie inferioare ale fotbalului moldovenesc. Cea mai mare realizare a fost ca am devenit de două ori vice-campion universitar cu echipa Universităţii de Stat din Moldova.

Apoi mă gîdeam ce pot face pentru comuna mea natală. Şi la îndemnul şi încurajările învăţătorului meu, Domnul Vasile Filat, am deschis o echipă de fotbal pentru copii şi juniori. Deja sunt patru ani de cînd lucrez cu aceşti copii, şi în prezent se antrenează 50 de copii.

După cum v-am spus modul meu de viaţă era total departe de ceia ce vrea Dumnezeu de la noi. Am înţeles acest lucru cînd am început a studia Biblia pentru a mă convige de existenţa lui Dumnezeu. De pe urma citirii a Bibliei am înţeles că duc un mod de viaţă murdar şi păcătos, şi unica salvare este să îl las pe Isus să îmi conducă viaţa. Am început a duce o viaţă de creştin aşa cum o vrea Dumnezeu nu cum o vrea lumea. De atunci am un scop în viaţă, şi ştiu exact ce vreau de la ea. După cum am spus anterior am absolvit Universitatea de Stat din Moldova facultatea Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice Administrative. Apoi am absolvit şi (International Sport Leadership School) din Africa de Sud. În prezent activez ca jurnalist la Ziarul Liber, şi sunt unul din fondatori clubului de fotbal pentru copii şi juniori „Ţintaşii” din Lăpuşna

27 comentarii Add your own

  • 1. Andrei  |  Mai 26, 2008 la 1:20 am

    Imi cer iertare dar in Articolul ” Scopul scuza mijloacele” atzi comis o gresheala in scrierea numelui lui Dumnezeu. Va rog sa o corectatzi… Va multzumesc anticipat. 🙂

  • 2. Petru Bragaru  |  Ianuarie 30, 2009 la 11:20 pm

    Intradevar, Dumnezeu sa ne ajute sa fim modele bune incepind cu familia noastra.
    Nimeni n-a inventat un test de inteligenta mai bun decit… viata de casnicie.
    Deseori citesc ariticolele postate pe acest blog si sunt zidit, informat, echipat. Dumnezeu sa va binecuvinteze.
    Sper ca nu te superi ca te-am adaugat la linkuri pe blogul nostru. http://www.cursdecasatorie.wordpress.com
    Fa si tu la fel:)
    Suntem la inceput, orice sfat e binevenit.

  • 3. maranatta  |  Septembrie 12, 2009 la 2:15 pm

    Mult har!

    Va invitam sa va inregistrati blogul dvs. pe Crestini md! .
    http://crestinimd.wordpress.com

    Succes! Aveti un blog minunat! Promovati-l pe crestini md!

  • 4. maranatta  |  Septembrie 23, 2009 la 8:09 am

    Va invitam sa inscriti Blogul dvs in Blogosfera Evanghelica pe http://crestinimd.wordpress.com

  • 5. Madalin  |  Ianuarie 20, 2010 la 4:57 pm

    Buna! Ti-am citit undeva pe internet un comentariu cu privire la homosexualism. Stiu ca acele cazuri ale persoanelor care se nasc asa sunt o alta palma data religiei greu de digerat. Cert este ca in formarea unei opinii ar trebui sa ai mai multe surse, nu doar Biblia si invataturile religiei, mai ales intr-o problema asa de complexa. Documentarul „Because the bible tell me so” dezbate destul de bine problema persoanelor cu alta orientare sexuala. Protagonistii lui , crescuti si invatati in buna traditie crestina, dar care nu se simt atrasi de loc de persoane de sex opus, sunt pusi in fata unei situatii foarte delicate in fata oprobiului „celor normali”, pentru „pacatele lor. Ei nu inteleg de ce sunt asa, parintii lor nu inteleg de ce copiii li s-au nascut asa si … nu au ce face! Cu stima, Madalin (orientare normala 😉 )

  • 6. Adi Valean  |  Februarie 11, 2010 la 12:42 pm

    Stiri Crestine.ro susține misionarii și organizațiile de misiune în mod special cele din Romania. Am ales săptămânal să prezentăm câte un misionar român, să îi sprijinim în rugăciune și să îi întrebam de nevoile lor financiare sau de altă natura, și cât avem posibilitatea să îi susținem. Vreau să vă provoc și pe voi cititorii site-ului să vă alăturați echipei Stiri Crestine.ro și să luptăm în linia a două spijinind misionarii noștri.

    Rog pe cei care dețin bloguri și site-uri să ne susțină afisând banner-ul care l-am pregatit pentru acest proiect, și dacă se poate să posteze informațiile care le postam noi despre misionari.

    Codul pentru bannere il gasiti aici! Bannerul se va schimba în fiecare săptămână în mod automat.

    Daca veti posta un bannerul site-ul/blog-ul dvs. va aparea pe prima pagina a site-ul nostru http://www.stiricrestine.ro la rubrica: Ne sustin! Lasati-ne un mesaj daca ati afisat bannerul.

  • 7. timoftidaniela  |  Februarie 21, 2010 la 2:26 pm

    interesant.
    aduga-ma te rog la lik pe blogul tau. voi proceda la fel.

  • 8. Radu Blendarencu  |  Februarie 21, 2010 la 2:43 pm

    Draga Daniela multumesc ca ai introdus blogul meu in lista ta

    Am facut-o si eu
    Mult succes

  • 9. valentina  |  Aprilie 16, 2010 la 5:22 pm

    buna la toti.sunt deacod cu ceea ce scieti voi despre Dumnezeu si despre credinta in El si in Isus Hristos. Dar nu sunt de acord cu acea credinta apropare chiaora in biserica sau in icoane cu chipuri picturate de cine stie ce ateu, homosexual sau Alcooloic. ma rog n imi sta in merit ca sa judec. cine crede in Dumnezeu, cred si basta, nu e neoie sa fim trascinati de catre parinti sau de catre bunici la biserica pentru a vedea toate ipocreziile lumesti si mai ales a preotilor. biserica a luat nastere pentru un motiv economic eu un mod mai frumos sa zicem de a cersi…..si daca vreti mai mult haideti sa vorbim despre preotii catolici care abuzeaza sezual de copii, de aici si urmarea, de ce sunt atati de multi homosexuali? Oare acea icoana din biserica la care altii se roaga, de ce nu a facut ceva? de ce a ramas acolo pe perete si de ce nu a facut nici un gest sau nici o miscare….Dar sun sigura ca Dumnezeu existe si ca el ne vede pe toti si ca acei preoti v-or fi pedepsiti, de Dumnezeu, si nu sigur de biserica.

  • 10. Stacey  |  Mai 11, 2010 la 9:57 pm

    Buna Radu,

    sunt pozitiv surprinsa de scurt-istoricul vietii tale de pana acum. Cu siguranta ai citit postarile mele pana acum. Un sigur lucru vreau sa-ti spun, poate ca si o scuza la comentariile mele prea drastice si critice cateodata-respect punctul tau de vedere si am inteles mesajul de baza. Pana la urma tot ce spui aici, este despre cuvantul lui Dumnezeu si asta este mesajul care conteaza.

    Iti multumesc.
    Stacey

  • 11. Andrian Capatina  |  Iunie 8, 2010 la 3:45 pm

    Noroc Radule! Felicitari!!!! Sunt placut surprins de blogul tau,din intamplare am dat peste el.De fapt cautam o reteta culinara.Si uite ce surpriza……..Foarte multe informatii bune.Ma bucur ca iti pastrezi pasiunea fata de fotbal si mai ales directionezi si ajuti niste copii sa inteleaga si sa perceapa cu adevarat acest tip de sport minunat, care il face pe copil sa fie disciplinat sa aiba stima fata de semenii sai si pana la urma sa devina o personalitate.
    Succes si sa te ajute Dumnezeu in tot ceea ce faci ! Sa aveti Meciuri cu cat mai putine accidentari !!!

    Cu stima
    Andrian Capatina (gr.517)Administratie publica (promotia 2005).
    Tu erai in 516, din cate tin minte…
    Bafta!

  • 12. Mihai  |  Iunie 9, 2010 la 9:21 am

    M-a impresionat cu adevarat istoria ta.Dar cu ajutorul lui Dumnezeu ai trecut peste toate.Esti un exemplu demn de urmat.

  • 13. omar  |  Iunie 18, 2010 la 11:37 pm

    Today after many months of observing what kind of racist and communist blooded people you all are..i would like to point out to you THE MODERATOR mr radu…that you my friend ..you have had a abused childhood perhaps and you are taking out your frustrations by mud slinging on some other beliefs …let me tell you… if u think that by starting this blog you achieved something YES u did..u managed to acheve the hatred of many people including me.

    It dsnt take a lot of courage or knowlegde to start this kind of hate shit what u call blog..you are a disgrace for your family and for your religion.

    Rest assured all you people here can talk as much shit as u all want but the truth is none of you from this blog are sane and smart enough.i am shocked by the low living mentality of you people u call yourself Europeans but i say you ppl are worst than savages.

    live long wid your harted but we all believe that the day of judgement will come and you all will pay for all this..especially you mr radu.

  • 14. Radu Blendarencu  |  Iunie 19, 2010 la 6:46 am

    Omar iti voi raspunde in română. Arunci cuvinte murdare la adresa mea, lucru pe care nu îl voi mai accepta. Eu prin acest blog relatezi doar fapte reale, şi este problema ta daca nu vrei sa accepţi că Domnul Isus este Singurul care poate să-ţi dea viaţa veşnică, şi prin care avem intrare la Tatăl.

  • 15. Erik Brewer  |  Iunie 19, 2010 la 7:51 am

    Omar,
    It seems interesting to me that the major terrorists attacks of the world in the past 30 years have all come from Muslims, mostly of Middle Eastern descent so the accusations that you throw at the Europeans need to be first sifted through the reality of the fact that Muslims are savage terrorists in today’s world.

  • 16. iamnothere ioio  |  Iunie 19, 2010 la 10:12 am

    Vreau sa ma dezabonez de la acest blog, sa nu mai primesc emailuri de notificare. multumesc.

  • 17. Radu Blendarencu  |  Iunie 19, 2010 la 10:15 am

    Draga Ioana

    Imi pare rau de decizia pe care ai luat-o, dar o respect

    Dumnezeu sa te binecuvinteze

  • 18. Aliyah  |  Iunie 19, 2010 la 1:25 pm

    vad ca nu ai activata optiunea sa ma dezabonez de la blogul acesta. rog adminul sa ma dezaboneze. nu vreau sa mai primesc mail-uri de aici.

  • 19. Adela  |  Iunie 19, 2010 la 9:28 pm

    O singura intrebare..Sunteti evanghelic sau ortodox?
    Multumesc.

  • 20. Radu Blendarencu  |  Iunie 19, 2010 la 9:34 pm

    Draga Adela

    Eu sunt crestin, traiesc dupa asa cum scrie in Bible. Sunt si ortodox pentru vreau sa tin credinta dreapta, si evanghelic pentru vestesc adevarurile din Evanghelie

  • 21. Aliyah  |  Iunie 20, 2010 la 10:22 pm

    asta e ultimul avertisment pe care ti-l fac…fa in asa fel incat sa nu mai primesc mail-uri de pe blogul tau daca nu ma vad nevoita sa cer wordpress-ului sa-ti baneze blogul pentru acuzatii si rasism la adresa musulmanilor. si crede-ma ca vei fi banat la fel cum a fost banat si grupul de pe facebook care facea ce faci tu acum. deci, te rog insistent dezaboneaza-ma de pe blogul tau.

  • 22. Radu Blendarencu  |  Iunie 21, 2010 la 8:56 am

    Alyah
    Te rog frumos fara avertismente. Eu ar trebuie sa te acuz de rasism si instigare la ura si atac la persoana
    Arata-mi unde am vorbit urit despre un musulman?

    Apoi tu singura trebuie sa te dezabonezi. Nu eu te-am abonat

    Cele bune

  • 23. Stacey  |  Iunie 21, 2010 la 6:17 pm

    omar,

    copiii care sunt abuzati, nu au tocmai comportamentre de genul comportamentului pe care il are Dl. Radu aici, crede-ma, am studii in domeniu si nu la scolile din Europa de Est, unde se copie la examene…dar tu ca sa ofensezi, o sa spui asa lucruri ca lumea aici sa te ia in serios.
    Nu am vazut nici intr-o postare a D-lui Radu rasism sau comunism, cum spui tu, ci dimpotriva-o discutie normala despre religie si observatii asupra limbajului si atitudinii pe care o postati voi-unii ca tine.
    Tu nu cunosti nici o persoana de pe blogul asta si nu este frumos sa faci afirmatiile, pe care crezi tu ca le poti face; nimeni nu te-a invitata aici si daca ai intrat, comporta-te civilizat ca nu impresionezi pe nimeni cu asa o atitudine.
    Daca tu si altii ca tine ati reusit sa simtiti ura fata de noi (altii) aici, e pentru ca voi sunteti porniti in directiea asta si ca voi asta va doriti.
    Ce face Radu aici nu este sa puna pe nimeni in pozitie umilitoare sau are vre-o legatura cu familiea lui, atat timp cat el vorbeste despre Dumnezeu si Dumnezeu este pace si iubire…
    Ok, asa e, nimeni aici pe blog nu este sfant sau destul de destept, dar tu esti, daca acuzi? Hai invata-ne tu ceva, ce noi nu stim si poate am vrea sa stim (dar noi sa vrem asta)
    Vorbesti aici de parca tu esti Dumnezeu si ne ameninti cu pedeapsa suprema, stai linistit.
    Numai bine.
    S

  • 24. Adrian si Violeta Blajinschi  |  Noiembrie 12, 2010 la 2:36 pm

    Ești juranlist creștin și vrei să înveți cum să proclami Evanghelia și să promovezi valorile Cuvântului lui Dumnezeu prin articolele care le scrii?
    Ești blogger creștin și vrei să înveți a scrie articole relevante care să-i conducă pe oameni pe calea credinței? Esti invitat la Sesiune pentru Jurnaliști și Bloggeri (22 noiembrie – 3 decembrie) care este foarte importanta pentru lucrarea pe care o facem impreuna. Esti invitat de catre Pastorul Vasile Filat.

    La aceasta sesiune vom studia si epistola I Corinteni.

    Va rugam de asemnea, sa ne scriti ce anume ati dori sa invatati la sesiunea aceasta mai mult. e-mail: adrian_blajinschi@stiricrestine.md

    Va rugam sa anuntati si pe altii care fac blogging, sau vor sa inceapa un blog, ca sa vina la aceasta sesiune.

  • 25. meladuciuc  |  Aprilie 22, 2013 la 8:56 pm

    Imi place blogul tau, Domnul sa te binecuvinteze!!!

  • 26. Vio Pop  |  Mai 20, 2013 la 4:01 pm

    Bună!

    Dacă doriți ca blogul dvs. să apară pe site-ul nostru la secțiunea bloguri recomandate vă rugăm să adăugați un banner sau un player de pe http://radiosamariteanul.ro/bannere/

    În curând o să avem o emisiune la Radio Samariteanul despre blogurile creștine. Dacă doriti ca blogul dvs. sa fie analizat și recomandat în aceasta emisiune vă rugăm să ne scrieți o scurtă descriere la contact@radiosamariteanul.ro

    Mulțumim,
    Vio Pop
    Radio Samariteanul
    http://www.radiosamariteanul.ro

  • 27. Radu Blendarencu  |  Iulie 20, 2013 la 10:38 am

    Draga Vio, da doresc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


%d blogeri au apreciat asta: