Posts tagged ‘Politică’

O pace ce greu va fi

Este scris în Sfânta Scriptură să ne depărtăm de rău să facem binele, să căutăm pacea și să alergăm după ea. Fosta alianță aleargă și ea după pacea pe care nu cred că ar fi avut-o vre-o dată în mijlocul ei. Acum din răsputeri încearcă să mai remedieze ceea ce tot ei au stricat. Nu voi arăta cu degetul la nimeni, pentru că, dacă e să fim sinceri, ei au pornit la drum împreună, la fel împreună să suporte consecințele războiului provocat de ei. Se tot spune că agenda negoiciatorilor celor trei partide în vederea relansării aleianței de guvenăânt a fost epuizată. Și rămâne ca să se întâlnească liderii partidelor. Mă îndoiesc că o vor face având în vedere ultimile declarații și din nou acuzații. Nici negociatorii nu sunt unanimi în declarații și nici optimiști în vederea păstrării guvernării și neadmiterea alegerilor anticipate. Prin urmare nimeni din ei nu caută pacea și nici nu aleargă după ea. Pentru că ceea ce fac negociatorii este umbra guvernării avute până acum, adică lipsă de încredere și agende pline de acuzații. Cu astel de abordări nu poți avea parte de pace la guvernare. Iar noi cei care privim dintr-o parte simțim prea bine acest lucru.

Și totuși nu înțeleg până la capăt de ce a trebuit să fie demis întregul guvern dacă se discută pe aceeași formulă. Chiar dacă se impunea urgent câteva demisii acelea trebuiau să fie ale unor miniștri care s-au compromis atât moral cât și profesional. Da, nici capul guvernului nu a fost de cele mai multe ori la înălțimea moralității așteptate de noi toți, dar nici nu e corect să îl acuzi de corupție dacă nimic nu este demonstrat, așa cum nici el nu a demonstrat că alții ar fi comis acte de corupție. Nici acum nu pot înțelege de ce a trebuit să denunțe acordul AIE ca mai apoi să revină la același acord iar mai târziu să declare că vrea renegocierea acrodrului, și până la urmă s-a așezat la masa negocierilor tot cu acei pe care i-a acuzat de mafiotizare a țării. Să nu se supere cei din partidul actualului premier, dar populația le-a dat cele mai multă credibilitate după partidul comunist, de aceea și cerințele sunt pe măsură. Iar orice gest al acestui partid care contravine interesului țării, va fi sancționat. Nici celelate partide sunt o mărturie vie și un exemplu negativ în a alerga după război și nu după pace prin liderii impulsivi și greu de stăpânit, așa cum chiar ei au recunoscut.

Poate îmi spuneți și mie dacă ați văzut vre-un lider politic să vină cu vre-un mesaj de pace în fața națiunii sau chiar în fața colegilor din parlament? Nu vin, și nu știu dacă o vor face, pentru că în virtutea funcțiilor pe care le au dau dovadă de mândrie.

Ca și simplu cetățean, cred că aceste negocieri sunt de ochii lumi, și de fapt cei mai mulți dintre ei își doresc alegeri anticipate în eventualtiatea de a scăpa unii de alții. Însă cel mai trist este faptul că în unele țări la fel cei de la guvernare luptă, dar o facă pentru proiecte într-u interesul țării, iar la noi se luptă și se negociază funcții și interese și pe prea puțini îi mai interesează faptu că țara noastră degradează moral pe oră ce trece.

Cu toții așteptăm pacea și vindecarea națiunii noastre, și cei puși în dregătorii au menirea să facă acest lucru. Dacă nu o vor face cât mai curând s-ar putea în scurt timp să intre in istorie drept o guvernare care a făcut multe dar nimic sau prea puțin pentru binele omului. Și nimeni să nu uite că timpul trece, iar faptele rămân.

Anunțuri

Martie 27, 2013 at 3:26 pm Lasă un comentariu

Un principiu biblic greu de aplicat

Este de a te ține de cuvânt. Un astfel de comportament văd la politicienii din țară. Președintele Parlamentului țării, Marian Lupu ne-a deprins deja că își schimbă poziția și declarația sa. Nu știm de ce o face, dar presupun că din rațiuni electorale, adică să își atragă cât mai mulți simpatizanți. Recent a declarat că limba pe care o vorbește nu mai este așa cum spunea o dată, dar e altceva, ca nu peste mult timp să afirme că dorește foarte mult oficializarea limbii ruse în Republica Moldova. Astfel președintele parlamentului se alinează alături de Vladimir Voronin, Mihail Formuzal, Igor Dodon și Federaței Ruse care strigă sus și tare ca cei 9,4 la suta din populație să aibă limbă de stat. Prin aceste declarații cei sus menționați și în special unul din liderii Alianței de guvernământ nu face decât să producă mult rău populației vorbitoare de limbă rusă care locuiesc în țara noastră dar și moldovenilor care vorbesc limba română. Și unii și alții în primul rând nu pot să mai aibă încredere în astfel de politicieni care osciliează în declarații și își schimbă frecvent opiniile. Apoi cum dorim ca să îi ajutăm pe vorbitorii de limbă rusă să învețe câtuși de puțin limba de stat dacă le încurajăm de multe ori atitudinea ostilă pe care o au față de limba vorbită de băștinași? Nu cred că o astfel de abordare a problemei va aduce o armonie în societate. Și e trist să vedem că adevărul nu se poate spune că este adevăr. Nu trebuie să fii mare om de știință ca să înțelegi că limba vorbită aici și cea vorbită peste râul Prut este aceeași și nicidecum nu poate fi diferită. Cum atunci doar pentru niște bănuți electorali ești gata să spui că albul e negru și invers?

Se pare că cei care ar trebuie să identifice o identitate națiunii noastre, tocmai ei o dezbină. Iar aplicând această tactică armonia în societate nu va fi prea repede vizibilă. Uitați-vă și voi dragi cititori, ce țară fărmițată idiologic avem. Transnistria, Găgăuzia, sau Bălți sunt doar cîteva din micile enclave create doar din cauza lipsii coloanei vertebrale ale politicienilor care nu au avut  o verticalitate în acțiunile și pozițiile lor.

Îmi doresc mult să văd politicieni care nu își schimbă opiniile în dependență de timpul de afară, ci rămân consecvenți în deciziile lor. Dacă promiți fii bun și ține-te de cuvântul dat. Este atât de simplu dar se pare că foarte greu de înfăptuit

Noiembrie 8, 2012 at 12:06 pm Lasă un comentariu

Moldova, bați pasul pe loc !

Cu regret dar așa stau lucrurile. Și o să încerc să va explic de ce. În primul rând în acești douăzeci de ani de independență, la nivel de țară avem aceeași mentalitate. Nu știm ce să facem încă cu această haină prea mare pentru noi, care este democrația. Am ajuns timpuri când cei care își spun democrați iau decizii mai stranii decât comuniștii. Da, democrația a fost un pic dezamorsată începând de acum doi ani în urmă, dar uite că deciziile pe care le i-au actuala clasa politică fac ca țara noastră să bată pasul pe loc. Altfel nu îmi explic cum sondajele de opinii arată o creștere a popularității comunistului numărul unu din Moldova, Vladimir Voronin? Cum poate un bătrân de 70 de ani, cu o reputație cel puțin dubioasă să emane încredere populației? Simplu, guvernarea actuală face tot posibilul ca să îi aducă la putere pe comuniști.  Cum? Certuri interminabile, decizii contrversate, și lupte după culise care scot la iveală caracterul sau mai bine zis lipsa de carcter a unor lideri actuali ai acesti Alianțe. O spun cu durere în inimă, pentru că am susținut și susțin Alianța, dar mai bine să spui un adevăr dur decât o minciună dulce. Sau cum spune înțeleptul Solomon în cartea Proverbe că „rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui , dar săruturile unui vrăjmaș sunt mincinoase” (Proverbe 27:6).

Prin urmare mai bine să spune lucrurile pe nume, și poate se vor trezi, deși cred că sunt conștienți cei de la guvernare că populația este nemulțumită de felul cum este guvernată țara. Și aici nu mă refer doar la Alianță, ci și la acei care ar trebuie să fie opoziția constructivă, căci dacă s-a ajuns aici, este și vina lor.

Dar cuvintele de dragoste și patriotice ale politicienilor sau foștilor politicieni nu le mai cred. Poate până atunci când voi vedea decizii înțelepte bazate pe interesul major al popualției. Sper ca această stare de nemulțumire să îi aducă cu picioarele pe pământ căci comuniștii sunt ca un leu care dă târcoale. De fapt chiar Voronin a recunoscut-o că dacă revin la putere vor umple pușcăriile cu actuala guvernare. Deci, poate se trezesc din euforia puterii  și se apucă de lucru. Măcar în ceasul al doisprezecelea.

Ianuarie 23, 2012 at 9:57 pm 1 comentariu

Cine nu vrea să muncească nici să nu mănânce

Un important institut de cercetare și inițiative sociale de la noi au alcătuit un top al deputaților, adică al aleșilor țării, care  nu prea  își onorează obligațiile pe care le au în fața țării.  Faptul că partidul din opoziție au cei mai mulți  deputați care uită că alta e menirea deputatului nu ar trebuie să ne mai surprindă.  Numai că un mare semn de întrebare apare atunci când este vorba de deputații din Alianța în care ne-am pus mare încredere. Acest raport de de evaluare a eficienții activității Legislativului a scos la iveală câteva lucruri care ar trebuie să ne dea de gândit la evantualele alegeri parlamentare. Și anume, pentru cine să ne dăm votul de încredere. După cum am menționat  comuniștii au lipsit cel mai mult de la ședințele parlamentului. Era și de așteptat de la un partid aflat în opoziție și care de-a lungul istoriei a demonstrat că soartea mea și a ta este mai puțin vitală pentru ei, atâta timp cât au drept scop aflarea la putere pentru o perioadă infinită de timp.  Deputații din opoziție și-a argumentat lipsele frecvente, pe nedorința actualei puteri de a colabora cu ei. Dar se pare că repede au uitat comuniștii cum fiind la putere nu prea au permis opoziției de la acea vreme să își expună părerea. Însă atunci opoziția nu boicota demonstrativ ședințele parlamentului, dar  au participat la ședințele executivului. Atunci apare o întrebare pe care probabil și-o pun majoritate populației, și anume pentru ce unii polticieni doresc să ajungă cu orice preț în Parlament, dacă nu munca pentru cei care l-au ales  le este motivația?

Probabil privilegiile pe care le are un ales al poporul  îi fac să râvnească unul din cele 101 de mandate de deputat.  Sau poate a venit în Parlament pentru a-și rezolva unele interese personale sau de partid. Dacă este așa atunci este un lucru tragic și îngrijorător. Este îngrijorător și din considerentul că deputații care intenționat boicotează ședințele parlamentului  mai primesc și salarii, luxul pe care nu și-l poate permite orice alt cetățean din Republica Moldova. În cazul în care un om nu își onorează obligațiile de serviciu acestea automat este supus la unele pedepse pentru că suferă întreg procesul de muncă. Numai nu știu cum, Parlamentul a devenit un lucrea prea ușor pentru unii aleși ai poporului.  Știu că nimeni nu îi poate sancționa și nu vor purta nici o consecință pentru multiplele absențe, pentru că au o imunitate în spate. Poate trebuie de amintit aleșilor locali că din momentul în care au devenit deputați,  ar trebuie să fie purtătorul de cuvânt al fiecărui om care i-a dat votul de încredere și care de fapt i-a delegat  o putere. O putere de a schimba ceva într-o țară care devene tot mai neatractivă pentru proprii ei cetățeni.  Dar din păcate eficiența  parlamentului este tot mai des pusă la îndoială și oamenii privesc sceptic la capacitatea organului legislativ de a le îmbunătăți viața. Dacă nu le vine a crede să meargă în teritoriu și vor auzi cu propriile lor urechi câtă valoare are acum Parlamentul țării. Pe lângă lipsurile deja menționate, certurile și legile bazate pe interese de partid fac din organul legislativ un organ al neâncrederii.  Se pare că Parlamentul  a devenit o povară pentru întreaga țară. Și spun că este o povară pentru că nu se ostenesc și nu muncesc zi și noapte pentru întreaga țară.

 Îmi doresc ca sesiunea de toamnă a Parlamentului să fie una productivă pentru țară, una care interesul țării să fie pus în capul mesii. Chiar dacă pare dificil acest lucru, mă bazez încă pe posibilitățile și abilitățile deputaților, în special din Alianță de a ne duce acolo unde ne-au promis. Iar cei care nu doresc să lucreze pentru binele țării și absentează de la ședințele Parlamentului, Biblia le spune un lucru “că cine nu vrea să muncească, nici să nu mănânce” (2 Tesaloniceni 3:10.)  Dumnezeu să îi ajute să muncească și să  simtă cu fiecare din noi. Doar așa  Parlamentul va fi privit ca unorgan funcțional și capabil să miște lucrurile din loc.

Septembrie 29, 2011 at 2:43 pm Lasă un comentariu

Cum politicienii folosesc religia în scopuri electorale

Ieri am sărbătorit Înălţarea Domnului Isus Hristos la cer. Pentru  mine  ca şi creştin a fost o mare sărbătoare având în vedere adânca semnificaţie pe care o poartă acest eveniment. Nu ştiu cât înseamnă pentru voi  faptul că Domnul Isus s-a urcat la cer, dar pentru candidaţii la funcţiile de primari şi consilieri a mai fost o ocazie de a se promova. Este trist că atât de mult aceştia au ţinut să fie filmaţi în timpul slujbelor de la biserică. Mai trist este faptul că unii pe de o parte promovează legi împotriva creştinilor, cum ar fi Legea Nedescriminării, sau au luptat de-a lungul istoriei împotriva lui Hristos ca în cazul Partidului Comunist, dar pe de altă parte  se prezintă oameni neprihăniţi şi plini de roade creştineşti. doar prin faptul că sunt în prim planul slujbelor de la biserică. Un exemplu rău în acest sens sunt atât actuala guvernare cât şi  comuniştii care prin candidaţii lor au afirmat că sunt cei mai curaţi din această campanie. Dar hai să ne amintim când întreaga capitală a fost împânzită cu panouri electorale înainte de a se fi dat startul acestia, iar comunistul Dodon minţea cu neruşinare că nu îi aparţin, ca apoi să spună că el este autorul acestora.  Sau cum un partid precum PLDM  n poate să  ne promită că împreună vom rezolva toate problemele, dar realitatea ne demonstrează că acest partid acţionează de unul singur fără să ia seama la doleanţele propriilor alegători, care au fost şi sunt împotriva legilor pro gay sau  înregistrarea ligii islamice. Ori dacă ne uităm la democraţii lui Marian Lupu, cum mituiesc populaţia de la sate cu pachete  cu produse alimentare aruncându-le ca le nişte cerşători. Personal am fost martor când un candidat la funcţia de primar al acestui partid le-a aruncat oamenilor astfel de „daruri”  electorale. Cum astfel de oameni  poate fi  primari oneşti  dacă din start a pornit cu minciună?  Unde le este credibilitatea? Unde le este frica de Dumnezeu?    Lor le este la mână actuala stare din Moldova, pentru s-au învăţat să jongleze perfect cu sentimentele religoase ale oamenilor şi cu starea economică precară în care ne aflăm.

Duminică vom avea alegeri locale. Fie ca Dumnezeu să ridice aleşi plini de discernământ, primari şi consilieri plini de frică de Dumnezeu. Primari şi consilieri cu o inimă şi un gând pentru orice lucrare bună. Şi fie ca duminică să  nu fie aleşi oameni lacomi, compromişi, şi care din minicună fac adevăr. Oameni care s-au îmbogăţit din durerile altora. Mergeţi duminică la vot.

 

Iunie 3, 2011 at 8:25 am 3 comentarii


Calendar

Noiembrie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 196,151 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.