Posts tagged ‘ţară’

Suntem independenți de 22 ani, doar pe jumătate

Astăzi țara mea a sărbătorit 22 de ani de independență. Personal m-am bucurat foarte mult că avem o libertate  garantată de legea supremă a statului și care nu poate fi contestată de nimeni. În acești ani ca și republică am trecut prin multe încercări și provocări, dar la fel și multe bucurii. Azi încercam să felicit oamenii cu sărbătoarea independenții dar pentru oameni independența  nu mai înseamnă nimic. Prea puțini se bucură în aceste zile de mare oportunitate de a fi liberi și a trăi într-o societate democrată. O mare vină pentru sentimentul pe care îl poartă o mare parte din cetățenii noastre le aparține celor care i-au în fiecare zi decizii pentru noi s-au care au luat decizii pe parcursul acestor ani.  Conducerea țării, din nefericire face prea puțin ca oamenii care au mai rămas acasă să simtă acel fior frumos de a fi moldovean. Dacă ar face din slujba lor un instrument de a duce faima țării peste hotarele ei,  și ar folosi funcțiile pe care le au pntru a fi cât mai aproape de nevoile și durerile oamenilor cu siguranță că oamenii vor fi mândri că sunt moldoveni. Apoi într-o țară n care există sindromul ,,racul, broasca și știuca,, este greu să fii mândru de independență. Rușii ne ademenesc pe de o parte, iar o parte din politicieni se prind la promisiunile acestora, guvernarea trage spre Uniunea Europeană pe de altă parte. Apoi în țara noastră nu se știe ce limbă se vorbește și de ce naționalitate suntem. Într-un așa context nu e de mirare că foarte greu oamenii se vor mândri că sunt cetățeni ai acestui stat. Mulți dintre cei pe care i-am felicitat cu această zi, îmi spuneau pe un ton trist, că mult mai bine le era atunci, cu aluzie la colosul URSS. Din păcate acel stat a fost construit pe multă minciună și teroare, unde doctrina și ideologia comunistă a ucis omul din om. A construit un om fără Dumnezeu, consecințe pe care le suportăm până în ziua de azi.  Uniunea Sovietică a încercat să lupte cu Dumnezeu, din fericire nu le-a reușit, dar au lăsat o moștenire rea.  Acum suntem o țară liberă, chiar dacă ciopârțită și necăjită, eu o iubesc nespus de mult. Aici m-am născut și cred că fericirea ei depinde și de alegerile pe care le fac eu în fiecare zi.  Părinții și țara mi-au fost date de Dumnezeu, de aceea am ales să slujesc oamenilor și tinerii generații din țara mea. Acum la cei 22 de ani îi doresc țării mele ca să se depărteze de rău și să facă binele. Astfel va dăinui pe vecie. Pentru că Dumnezeu spune în Sfânta Scriptură că

,, Domnul iubeşte dreptatea şi nu părăseşte pe credincioşii Lui. Totdeauna ei sunt sub paza Lui, dar sămânţa celor răi este nimicită. Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara şi vor locui în ea pe vecie. (Psalmi 37:27-29) ,,

La mulți ani Moldova !!!!

August 27, 2013 at 8:16 pm Lasă un comentariu

Moldova celor trei premieri

 După ce am intrat în noul an calendaristic ceva s-a întâmplat în tot ce înseamnă politica din țară. Câte speranțe și vise ne-am pus cu toții în cele trei partide de sorginte democrată ca oamenii simpli să simtă schimbarea și ca războaiele politice să se oprească. Însă, ceea ce vedem cu toții ne produce un dezgust total la ceea ce înseamnă politică în Republica Moldova. Am ajuns culmea să vedem că în țara noastră există nu unul, ci tocmai trei premieri. Câte partide avem în Alianță atâția lideri politici și implicit tot atâția premieri, pentru că fiecare partid și-a delegat miniștri în guvernul Filat și acești miniștri se supun doar liderului partidului din care face parte și nicidecum premierului care este șeful organului executiv. Suntem ,probabil, singura țară din lume când miniștrii nu se mai socot cu premierul lor , ci se supun și dau rapoarte șefului partidului din care vin. Tocmai această lipsă de încredere și comunicare și împărțirea Moldovei au făcut ca azi lumea să spună că guvernarea comunistă a fost mai bună. Mă doare să aud aceste lucruri, dat fiind faptul că mi-am pus atât de mari speranțe în forțele democratice.

Deși au și realizări frumoase, precum libertatea presei sau efortul extraordinar pe plan extern, actuala Alianță ne-a arătat că în Moldova este nevoie de o altă elită politică. Una ,chiar dacă sună straniu acest cuvânt pentru toți, dar avem nevoie de oameni simpli și cinstiți.

Nu a fost să fie aceste calități în AIE, pentru că în acești trei ani am avut parte de război politic constant, șantaj, delapidări de proprietăți și nu în ultimul rând diversiuni împotriva propriilor cetățeni. Niciodată, poate cu excepția semnării acordului de constituire a AIE, cei trei lideri fondatori ai actualei guvernări nu au fost împreună nici la o emisune politică. În schimb s-au întrecut în a veni pe la emisiuni și a se critica unul pe altul. De fapt, nici aici nu am văzut un echilibru, ci mai bine zis doi s-au aliat împotriva altuia. Și fiecare din ei se prezenta ca salvatorul națiunii și singura soluție viabilă pentru a aduce normalitatea în această țară. Este bine știut că unde există unitate lucrurile merg bine, când toți trag într-o singură direcție este ușor să mergi înainte. Dar atunci când din politică ți-ai făcut un alt scop decât acela de a sluji oamenilor, atunci pe bună dreptate ești gropar intereselor oamenilor de rând.

Am văzut în toți cei trei lideri politici o mare frică. Și anume frica de a spune adevărul. Iar faptul că cei trei au început a guverna bazându-se pe minciună, acest lucru le-a fost fatal atât lor, cât și nouă. Dumnezeu a zis că blestemat este omul care se încrede în om, care se sprijinește pe un muritor. Noi cu toții ne-am convins că nu trebuie să mai credem nici o vorbă pe care o spun cei de la putere, pentru că ei au lumea lor și faptele dânșilor sunt ghidate de ceea ce spune Moscova, Berlin sau Washington. Dar logic ar fi ca ei să se conducă de ceea ce spun oamenii din propria lor țară, care i-au ales și care au crezut cu toată sinceritatea că în această țară va funcționa legea și bunul simț.

Ceea ce am văzut în ultimul timp încă o dată m-a convins că omul, odată ajuns la putere, este efectiv îmbătat de ea și acționează de cele mai multe ori după îndemnul firii și a propriei pofte.

Păcat că în premieră mondială, o țară mică a ajuns să fie guvernată de trei premieri și de mulți alți funcționari ale căror funcții au fost inventate doar pentru a satisface poftele politice ale unora sau altora. Ei se ceartă, ei se amenință, ei se demit, dar roadele le culegem noi. Așa se întâmplă doar într-o țară cu trei premieri…

 

Februarie 14, 2013 at 12:57 pm Lasă un comentariu

Moldova ai 21

Astăzi sărbătorim cea de a 21 aniversare a țării mele. Sunt atât de mândru că Dumnezeu m-a pus în această țară, și că din 1990 suntem liberi de un regim totalitar care a îndoctrinat o societate și generații pentru mult timp. Chiar și așa, anume în țara mea, blamată de unii, furată de alții, hulită pe la colțuri și ruptă teritorial, am avut harul să citesc  în grafia latină și să învăț limba română. Am avut șansa  de a gândi în limba noastră, și de a avea o opinie proprie. Deasemenea în acești ani de independență am avut și avem o libertate religioasă unică pentru țara noastră. Tot în țara mea Dumnezeu mi-a dat o soție minunată și până acum, un copil minunat.
Aici în Moldova pot să mă închin lui Dumnezeu liber fără a fi prigonit, și pot să spun oamenilor despre Domnul Isus liber. Atât de mult îmi doresc ca țara mea să se simtă adevărata libertate pe care  o oferă doar credința în Dumnezeu și să se întoarcă cu fața spre lucrurile sfinte.

Însă am și un regret și anume că  o mare parte a populației din țara mea, nu le mai pasă de independență, pentru că sentimentul mândriei că ești din Republica Moldova nu mai este educat în societate. Mă mai doare că mulți părăsesc țara pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Nu vreau să îi judec, dar totuși este țara ta, și ai obligația de a face ceva pentru ea. De aceea fragi cititori, iubiți-vă țara, ajutaț-o să fie mai bună, mai frumoasă și mai prosperă. Dumnezeu să ne ajute !!!

August 27, 2012 at 4:31 pm Lasă un comentariu

Dragi guvernanți, cum rămâne cu izvorul genofondului național

Satele Moldovei dispar. Nu știu dacă bine cunoscutul cântec al surorilor Ciorici, în care “satele Moldovei mele mai sunt coborâte din stele” mai au vre-o relevanță actuală. Casele mari și cu brâuri încinse sunt tot mai puține, locul lor a fost ocupat de case dărâmate și nelocuite, care au devenit adăpost pentru câini și șoareci. Nu mai este nici o bucurie să mergi prin localitățile rurale ale țării, iar orice călătorie prin localitățile noastre îți umple inima de multă jale și durere vâzând cum izvorul genofondului național se distruge sub ochii neputincioși ai unei generații de politicieni care nu mai întreprind nimic ca situația să se schimbe într-un fel.

Dacă autoarea cânteculu sus menționat să fălește în sensul bun al cuvântului că are frați și surori în întreaga țară, ceea ce arată că în trecut era o plăcere să trăiești în orice sat din țară, acum acest lucru este imposibil, dat fiind faptul că localitățile rurale au ajuns neatractive, și oamenii le abandonează în favoarea capitalei sau orașelor un pic mai mari decât satele lor. Am avut ocazia să călătoresc Moldova de-a lungul și latul și marea majoritatea satelor țării mele sunt lipsite de perspectivă. Lipsa infrastructuri drumurilor, apeductelor și a unui loc normal de lucru face ca satele Moldovei mele să dispară de pe harta țării. De ce oare guvernarea nu face tot, dar absolut tot posibilul ca satele din Moldova să redevină ceea ce a fost o dată?  Și anume o mândrie pentru fiecare din noi, în care să avem drumuri bune, case nepărăsite, și tineri care să ardă de nerăbdare să se întoarcă duă anii de studenție acasă.

Martie 15, 2012 at 8:31 am Lasă un comentariu

În fiecare an câte 8 mii

Nu mai este o noutate pentru nimeni, şi nu ne mai surprinde în nici un fel faptul că Moldova îmbătrâneşte mult mai rapid decât alte ţări. Însă  ceea ce ne doare cu adevărat este faptul că  ţara noastră dispare încet de pe harta lumii. Anual populaţia Republicii noastre scade cu 8 mii de  locuitori, sau mai bine zis, un oraşel de dimensiunea Otaci, Donduşeni sau Teleneşti, dispare de pe harta ţării.Personal cred că Guvernarea în regim de urgenţă trebuie să adopte legi de lungă durată care ar încuraja stoparea imigrării şi ar căuta posibilităţi pentru a deschide noi locuri de muncă. Deasemenea cred cu tărie că o soluţie primordială trebuie ca această guvernare dar şi cele care vor veni să nu uite de proverbul biblic care spune că unde se vorbeşte mult este sărăcie. Exact ceea ce avem în prezent. Pentru a stopa diminuarea populaţiei ţării în regim de urgenţă trebuie de adopat o lege anti-avort, şi ca acest flagel să fie ilegal. Soluţii ar mai fi, şi aici mă gândesc ca oamenii să se întoarcă cu adevărat cu faţa la lucrurile sfinte. Dumnezeu  varsă efectiv oamenii  din această ţară din cauza  imoralităţii şi neascultării de care dăm dovadă la nivel de ţară.   De aceea draga clasă  politică, opriţi-vă din lupta puterii din care nu puteţi ieşi, şi nici nu vreţi să o faceţi şi gândiţi-vă că satele din care mulţi din domniile voastre au venit la Chişinău, rămân pustii din cauza  incompeteneţii de care se dă dovadă în adoptarea politiciilor de a opri îmbătrânirea ţării şi de astopare a migraţiei şi imoralităţii. Treziţi-vă!!

Februarie 13, 2012 at 8:26 am Lasă un comentariu

Moldova tu meriți mai mult

Acum când suntem la răscrucea dintre ani, m-am gândit care au fost realiările țării mele în acest an. Sigur, că după ce a plecat comuniștii de la guvernare, toată lumea a crezut că această palmă de pământ va lua un nou curs diferit de cel al perioadei comuniste. Cu regret guvernarea actuală a oferit prea puține motive de satisfacție societății. Pentru că de cele mai multe ori s-au jucat. Și au recunoscu-o chiar ei. Ba au apărut păpușari care au stat în calea reformelor, ba s-au jucat de alegerea președintelui, într-un mod în care nu face cinste unei democrații. Au mers în anul 2011 până acolo încât au fost gata să adopte legi care ar fi distrus instituția familiei. Poate sună prea dur, dar personal nu văd cum o lege a nedescriminării poate întări instituția familiei e o lege care protejează o categorie de oameni în detrimentul întregii societăți. Nu vreau să spun că nu au fost realizări, dar atunci când jocurile și intrigile politice au predominat excesiv de mult, atunci cad în umbră orice realizare, oricare ar fi ea. Din discuții am încercat să mai aflu și eu de la unii care au fost realizările lor în 2011, și am rămas uimit să aflu că ele nu au nici o legătura cu țara care atât de mult o iubesc, sau de fapt au, numă că nu în cea mai bună lumină. Unii s-au bucurat că au putut găsi un loc de muncă, și eu m-am bucurat pentru ei, numai că nu în Moldova, ci undeva în Italia, părăsind țara, familia , rudele și prietenii doar ca să scape, zice el sărăcie. Un alt intervievat de al meu, venit acasă de sărbători a spus că nu mai crede în ce pe care i-a votat. Și dezamagirea i-a fost atât de mare încât aceștia sunt demcrații. Cu toții ne place să spunem că tinerii sunt viitorul țării, dar lucrurile pe care le aud zilnic de la unii tineri, mă face să cred că ei sunt viitorul numai nu al țării noastre, atât de mare le este dorința de a fugi de aici. Vă spun că mă doare să văd acest pesimism în mulți dintre concetățenii mei, dar tot ce pot să le ofer este exemplu și motivația mea de a rămâne aici, și de a lucra așa cum pentru a schimba lucrurile în bine aici, la noi acasă. Personal îmi doresc ca țara mea să aibă oameni onești în toate structurile de stat, nu oameni care să fie manipulați și la rândul lor să manipuleze societatea așa cum vedem adesea ori. M-am implicat și eu în anul care trece în procesul administrativ al comunei mele natale tocmai pentru a demonstra că se poate de lucrat pentru cei din jurul meu și pentru că sunt interesat să trăiesc și pentru alți oameni. Și cred cu tărie că atunci când îți faci cinstit munca în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor, poți aduce schimbarea. Și Moldova duce lipsă acută, nu de resurese financiare, nu de resurse agro-alimentare, dar duce lipsă de oameni credibili, ale căror fapte să meargă strâns cu faptele lor și ale căror cuvinte să aibă puterea de a ridica această națiune. Cred că aici trebuie să lucreze în anul care vine clasa politică indiferent dacă va fi ales sau nu șeful statului. Pentru că această luptă de sus, a eclipsat multitudinea de nevoi morale și educaționale cu care se confruntă țara mea. Dar țara mea merită mai mult. Mai multă educație,mai multă curățenie căci în caz contrar, nu vreau să cred, dar vor apărea curente anarhice și dictatoriale. Sună dur, dar într-o societate unde nimic nu este clar, unde domină neânțelegerea și goana după averi ca în vestul sălbatic, foarte usșor pot apărea curente radicale. Oare nu ama vut deja un precedent acum doi ani, în persoana unui candidat electoral când a manipulat societatea cu religia? Sau cum homosexualii reușesc să închidă gura celor care au o altă opinie decât a lor prin judecată. Deci, premise avem, de aceea dragă Moldovă, nu permite că aceste predicții să se întâmple și în anul care vine.

Nu mai dorim ca în fața televizoarelor să mai avem parte de certuri între principalii oameni ai țării? A se certa pot toți, dar uite a ierta și încă în fața micilor ecrane, nu prea am văzut că o face cineva. Nu am văzut ca cineva să își recunoască greșelile sau să și le asume. Poate o vor face în anul 2012, pentru ca e frumos a recunoaște ceea ce nu ai putut face, fără a da vina pe cineva.

 Dar în pofida tuturor lucrurilor, anul 2011, a fost și un an frumos pentru tine Moldovă. Dumnezeu te-a protejat de multe din calamitățile naturale și războaie. Același Dumnezeu ne-a oferit liberatatea de a gândi și a alege în cine să credem. Mă mai mucură faptul că încă putem ca și țară să avem libertatea religioasă și dreptul de a ne aduna ca și creștini liberi fără ca să ni se interzică acest lucru.

Moldova tu meriți mai mult, și fie ca Dumnezeu să te ocrotească și în anul care vine cu multă înțelepciune și frică. Frică de Dumnezeu, La mulți Moldova!!


Decembrie 30, 2011 at 5:43 pm Lasă un comentariu

Primii oameni din stat nu se mai suportă

Nu mai e o surpriză pentru nimeni că premierul Vlad Filat nu îl mai are la inimă pe președintele interimar Marian Lupu sau mai bine zis Lupu nu mai suportă acțiunile liderului liberal democrat.  Privind discuțiile și acțiunile lor cred că totuși cel care mai mult arată societății că încearcă să facă ceva este premierul Vlad Filat. Nu neg și multe din lacunele actualei guvernări, dar să nu uităm că este o guvernare în trei, în care reușitele și insuccesele pot fi împărțite  în mod egal. Întorcându-mă la dialogul prin intermediul presei dintre domnii Filat și Lupu țin să îmi exprim regretul că au ajuns în această stare. Nu îl înțeleg pe Lupu de ce acesta se supără pe Filat doar din motivul că ultimul a reușit să discute cu Igor Smirnov, un pretins președinte al unei pretinse republici.  Mă întreb de ce nu a făcut-o dânsul în calitate de șef al statului dacă tot  are drept obiectiv reîntregirea țării? Ori să nu faci aproape nimic și doar să critici acțiunile sau inacțiunile colegilor din Alianță este cel mai potrivit lucru? Și să nu uite actualul șef al statului că a fost aproape un deceniu un personaj important în conducerea de atunci a țării, și acum lumea nu își mai aduce aminte nimic din acele acțiuni.   Actuala situație din această Alianță  arată încă o dată că cele trei părți constituante ale alianței nu doresc să facă ceva, sau dacă și întreprind ceva se uită la acțiunile colegilor cu invidie și suspicii de PR în vederea acumulării de capital politic. O astfel de Alianță în care nimeni nu mai are încredere în nimeni nu va aduce nimic bun, ba mai mult nu face decât să deschidă ușa și mai tare pentru o revenire a comuniștilor la putere. Și atunci cu toți ne vom aduce aminte de toată această situație jalnică în care Lupu și Ghimpu nu au încredere în premier, sau premierul nu se mai consultă cu cei doi în vederea soluționării unor probleme. Atunci ne vom aduce aminte de războaiele interminabile din ceea ce se numește acum AIE 2.

 Iar de suferit evident avem noi cu toții, dar într-un viitor apropiat și cei care ne  conduc acum. Pentru că fiecare faptă are o consecință. Fie ca consecințele să fie dintre cele mai benefice pentru fiecare din noi, dar în condițiile în care războiul politic se dorește a fi oprit doar la nivel declarativ și în nici un caz în realitatea zilnică, atunci nu prea văd cum poate actuala guvernare poate să fie ceea ce și-a propus.  Și pentru că este o guvernare în trei, am impresia că ei mai mult se încurcă decât reușesc să fie credibili.  Cu siguranță că toți cunosc despre fotbal, care este un joc colectiv, unde doar acționând în echipă poți câștiga meciul și să aduci bucurie celor ce privesc meciul. Și fotbaliștii au diferite caractere dar ei își înfrinează pornirile lor și dorința lor de a ieși în evidență doar pentru un singur scop. Victoria. Alianța este consituită din trei partide. Ei pot fi uniți. Pentru a culege aplauzele noastre trebuie să acționeze în echipă, chiar dacă or avea și căderi. Dar pentru aceasta trebuie să se rabde reciproc. Se poate.

Septembrie 10, 2011 at 6:30 pm Lasă un comentariu

Articole mai vechi


Calendar

Iulie 2017
L M M M V S D
« Mai    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhivă

Statistica Blogului

  • 193,653 hits

RSS Moldova Creştină

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Biserica Buna Vestire

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Creştinismul şi Islamul

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.